ICCJ. Decizia nr. 521/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.521/2006
Dosar nr. 1802/2005
nr. 7603/1/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Asociaţia P.R. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Comisariatul General al Gărzii Financiare, a solicitat anularea pct. 1 din Decizia Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nr. 116 din 29 aprilie 2004 şi, pe cale de consecinţă, anularea în întregime a procesului-verbal de control încheiat de Garda Financiară, la data de 19 mai 2003 şi exonerarea de plata obligaţiilor stabilite în sarcina sa, prin actul de control.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control încheiat de Comisariatul General al Gărzii Financiare, la 19 mai 2003, i s-au stabilit în sarcină, obligaţii de plată, respectiv 38.109.473.542 lei, cu titlu de impozit pe veniturile de natura salariilor plătite de Asociaţia P.R., unor sportivi, - 7.966.697.503, lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile de natura salariilor, 2.042.861.444 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare lună sau fracţie de lună, conform OG nr. 26/2001, 3.810.947.357 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 10%, conform OG nr. 26/2001, 5.084.733.630 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi 139.792.355 lei, reprezentând penalitate, conform OG nr. 26/2001, act de control împotriva căruia a formulat contestaţie la Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile normelor în materie, solicitând anularea acestora.
În urma contestaţiei formulate la Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 244 din 18 iulie 2003, s-a dispus: suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de Asociaţia P.R. împotriva măsurii privind impozitul pe veniturile de natură salarială în sumă de 38.109.473.542 lei, majorările de întârziere în sumă de 7.966.697.533 lei, penalităţile de 0,5%, în sumă de 2.042.861.444 lei şi penalităţile de întârziere de 10%, în sumă de 3.810.947.354 lei, urmând ca, după încetarea motivului care a determinat suspendarea, dosarul să fie remis spre soluţionare, în vederea reluării procedurii administrative, în condiţiile legii şi a dispus desfiinţarea procesului-verbal de control din 19 mai 2003, pentru impozitul pe profit, în sumă de 5.084.733.630 lei, majorările de întârziere, în sumă de 501.958.349 lei şi penalităţile în sumă de 139.792.355 lei, urmând ca Garda Financiară Centrală, printr-o altă echipă, decât cea care a întocmit actul de control contestat, să verifice Asociaţia P.R.
Acţiunea reclamantei împotriva deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr. 244 din 18 iulie 2003, a fost admisă în parte prin sentinţa civilă nr. 24 din 13 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în sensul că a anulat pct. 1 din Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 244/2003, a obligat Ministerul Finanţelor Publice să soluţioneze contestaţia şi a respins, ca nefondat, capătul 2 de cerere privind anularea desfiinţării procesului-verbal de control.
Reclamanta a mai susţinut că, în paralel, Garda Financiară - Comisariatul General a sesizat organele de poliţie, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cauza penală fiind soluţionată prin neînceperea urmăririi penale.
În cuprinsul acţiunii formulate, reclamanta a arătat că apreciază ca nelegală soluţia dată prin Decizia nr. 116 din 29 aprilie 2004, a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva impozitului pe veniturile din salarii, învederând faptul că a efectuat sponsorizări către jucătorii de fotbal legitimaţi la Asociaţia F.C.R. Bucureşti, în sumă totală de 58.002.326.963 lei. A menţionat că, deşi operaţiunile au respectat legislaţia în vigoare privind sponsorizările, cu ocazia controlului s-a apreciat că această sumă reprezintă venituri asimilate salariilor.
Reclamanta a menţionat că, în conformitate cu prevederile Statutului asociaţiei, toate contractele de sponsorizare au fost înregistrate în contabilitatea asociaţiei, respectându-se dispoziţiile legale în materie.
Prin sentinţa civilă nr. 513 din 23 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei Asociaţia P.R. Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- problema de drept, care face obiectul cauzei, este aceea dacă sumele plătite de reclamantă, jucătorilor de fotbal, în temeiul contractelor de sponsorizare încheiate, reprezintă sponsorizări sau venituri asimilate salariilor;
- asociaţia reclamantă a plătit în conturile jucătorilor de fotbal ai A.F.C.R., suma de aproximativ 58 miliarde lei pentru munca prestată de aceştia, între asociaţia reclamantă şi A.F.C.R. fiind încheiată la 3 august 2001, o convenţie prin care, în schimbul achitării veniturilor acordate jucătorilor de fotbal, i-a fost cesionat cu titlu gratuit dreptul asupra imaginii sportivilor legitimaţi, dreptul de folosinţă a siglei A.F.C.R., drepturi de reclamă, publicitate, precum şi cedarea cu titlu de donaţie a 50% din sumele din transferul intern sau internaţional al jucătorilor;
- sumele plătite jucătorilor, ca „sponsorizări", reprezintă în realitate venituri asimilate salariilor, care au fost plătite în baza anexelor la contractele de muncă încheiate între jucători şi A.F.C. R.;
- contractele au fost întocmite fără a fi respectate prevederile art. 4 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, lege modificată prin OG nr. 36/1998 şi Legea nr. 204/2001, fără a se da de A.F.C.R., sumele obţinute din sponsorizare, destinaţia prevăzută de lege. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 204/2001, beneficiarul sponsorizării trebuie să folosească sumele primite pentru susţinerea unor activităţi care să nu genereze venituri pentru acesta, dar, în speţă, sumele au fost acordate în scopul stimulării activităţii profesionale desfăşurate de beneficiar şi nu în scopul prevăzut de lege. S-a apreciat că sumele acordate jucătorilor reprezintă venituri de natură salarială, şi nu sponsorizări, reclamanta având obligaţia virării la bugetul statului, a impozitului aferent.
Totodată, instanţa de fond a considerat ca fiind lipsite de relevanţă, susţinerile reclamantei privind neînceperea urmăririi penale, întrucât rezoluţia organului de urmărire penală nu are autoritate de lucru judecat faţă de latura fiscală, cât şi a celor privind interpretarea unor dispoziţii legale prin raportul de expertiză contabilă judiciară dispusă în cauză, întrucât s-a considerat că acesta este atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs, reclamanta Asociaţia P.R.
Motivele invocate de recurentă sunt următoarele:
1. Hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică, deoarece cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, ca urmare a interpretării greşite a actelor juridice pe care s-a bazat controlul fiscal efectuat de autorităţile administrative. De asemenea, s-a ignorat materialul probator administrat care a rămas neanalizat sau a fost înlăturat fără o motivare corespunzătoare legii (art. 304 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.)
2. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Referitor la primul motiv de recurs.
Recurenta consideră că sentinţa pronunţată de instanţa de fond reflectă o calificare greşită a situaţiei de fapt.
Astfel, recurenta susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit existenţa unor plăţi cu titlu de sponsorizare făcute de recurentă, către A.F.C.R., care nu a fost implicată în încheierea, executarea şi derularea contractelor de sponsorizare încheiate cu jucătorii de fotbal recunoscuţi de aceasta.
Totodată, în recurs este criticată înlăturarea de către instanţa de fond a concluziilor raportului de expertiză privind încheierea contractelor de sponsorizare direct cu jucătorii A.F.C.R.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs.
Recurenta apreciază că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile legale speciale referitoare la natura veniturilor şi cheltuielilor realizate de asociaţiile non-profit.
Astfel, se consideră că instanţa de fond a apreciat în mod greşit convenţia încheiată la 3 august 2001, între recurentă şi Asociaţia F.C.R. Bucureşti, calificând-o ca fiind un contract comutativ, când în realitate prin înscrisul menţionat, Asociaţia F.C.R. Bucureşti a cesionat, cu titlu gratuit, unele drepturi, cum ar fi cel asupra imaginii sportivilor, dreptul de folosinţă asupra emblemei, drepturi de reclamă, publicitate etc.
Recurenta arată că menţionata convenţie nu cuprinde nici o obligaţie a Asociaţiei P.R. faţă de Asociaţia F.C.R. Bucureşti, existând argumente substanţiale în sprijinul susţinerii că sus-arătata cesiune de drepturi s-a făcut cu titlu gratuit, ceea ce justifică exceptarea de la plata impozitului pe profit.
Totodată, în cuprinsul recursului declarat se învederează faptul că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale privind sponsorizarea, cât şi pe cele ale Legii nr. 130/1999.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a apreciat în mod just faptul că, în cauza de faţă, problema de drept este aceea de a stabili natura sumelor plătite de reclamantă, jucătorilor de fotbal, cu titlu de sponsorizări.
Convenţia încheiată la 3 august 2001, între reclamanta Asociaţia P.R. şi Asociaţia F.C.R. a fost apreciată în mod corect ca având caracter oneros.
Art. 945 C. civ. defineşte convenţia cu caracter oneros, ca fiind aceea „în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj", în timp de la articolul următor este caracterizat contractul gratuit sau de binefacere, ca fiind „acela în care una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte".
Analizând convenţia menţionată, prin prisma textelor amintite, precum şi a art. 982 C. civ., se observă că, în temeiul acesteia, asociaţia reclamantă a plătit în cursul anului 2002, în conturile jucătorilor de fotbal, suma de aproximativ 58 miliarde lei, cu titlu de sponsorizări, în schimbul căreia i-au fost cesionate dreptul asupra imaginii sportivilor respectivi, dreptul de folosinţă a siglei Asociaţiei F.C.R., drepturi de reclamă, de publicitate, precum şi cedarea cu titlu de donaţie a jumătate din sumele obţinute din transferul intern sau internaţional al jucătorilor.
Rezultă că prima instanţă a calificat corect sumele plătite jucătorilor cu titlul de sponsorizări, ca fiind de fapt venituri asimilate salariilor.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat corect că beneficiarii sponsorizărilor nu au dat sumelor primite cu acest titlu, destinaţia prevăzută de Legea nr. 32/1994, acestea constituindu-se drept venituri de natură salarială, pentru care trebuia plătit impozit.
Cu privire la criticile formulate în legătură cu faptul că instanţa de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză, precum şi a celor referitoare la influenţa soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchet, urmează să se constate temeinicia soluţiilor adoptate de prima instanţă, în raport cu rolul expertizei în cadrul procesului civil şi faţă de caracterul irelevant al rezoluţiei organelor de urmărire penală asupra laturii fiscale a cauzei.
Pe baza concluziilor privind natura asimilată veniturilor salariale a sumelor plătite de reclamantă cu titlu de sponsorizări, urmează să se constate că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia P.R. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 513 din 23 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 520/2006. Contencios. Regim tolerare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 526/2006. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
