ICCJ. Decizia nr. 551/2006. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 551/2006
Dosar nr. 7382/2004
nr. 24835/1/2004
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2003, SC A. SA Răuceşti a chemat în judecată Comisia comunală Răuceşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor, solicitând anularea parţială a titlului de proprietate nr. 51/1819 din 17 august 1999, emis lui V.G.I., pentru suprafeţele ce le deţine legal reclamanta, urmând ca acesta să primească teren în compensare, în alt loc, conform Legii nr. 18/1991 şi a adresei Consiliului Local Răuceşti, cu nr. 1361 din 12 mai 1994.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, atât pentru suprafaţa de teren de 1700 mp, din sola 18, parcela 697/1, cât şi pentru aceea de 812 mp, din sola 18 parcela 700/4, pe care sunt amplasate mai multe construcţii ce-i aparţin, deţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 1060, emis la data de 19 august 1994, de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, conform HG nr. 834/1991.
Prin cererea reconvenţională înregistrată la 6 noiembrie 2003, pârâtul V.G.I. a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestui certificat, numai în partea referitoare la suprafeţele de 1700 mp teren înscris în titlul său de proprietate, în tarlaua 18, sola 697/1 şi de 812 mp, înscris în titlul de proprietate nr. 51/1819, în tarlaua 18, parcela 700/4.
Judecătoria Târgu Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 1637 din 4 decembrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate formulată de V.G.I., în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi a suspendat judecarea acţiunii civile pentru anularea parţială a titlului de proprietate introdusă de SC A. SA Răuceşti.
Prin sentinţa nr. 242 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii invocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului şi a admis, în parte, cererea formulată de V.G.I., în sensul că a anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 1060 din 19 august 1994, numai pentru suprafaţa de 792 mp teren situat în comuna Răuceşti, satul Oglinzi, în configuraţia din schiţa anexă 1 la raportul de expertiză tehnică Monoranu, având ca delimitări (cote) evidenţiate în schiţă 139 - 140 - 230 - 200 şi vecinătăţile: N - V.G.I., S - restul terenului din certificatul SC A. SA, E - D.S. 712; V - T.V.
Totodată, instanţa de fond a dispus menţinerea certificatului atacat pentru diferenţa de 1700 mp şi 494 mp aparţinând Staţiunii Oglinzi a pârâtei A. Răuceşti, pe care a obligat-o şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că terenul din titlul reclamantei se suprapune parţial cu cel din certificat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că pe suprafaţa de 1700 mp se află o clădire (birouri) şi un adăpost pentru utilaje, proprietatea pârâtei, dar că reclamanta a ocupat terenul în litigiu de mai bine de patru ani, iar construcţia este degradată şi nefolosită, nu datorită abandonului, ci a împiedicării de a o folosi, societatea pârâtă desfăşurându-şi în continuare, activitatea de prestări de servicii şi lucrări cu caracter agricol.
De asemenea, s-a reţinut şi că terenul a fost atribuit, în baza dispoziţiilor HG nr. 834/1991, SC A. SA, necesar funcţionării societăţii şi Staţiunii Oglinzi, inclusiv terenul din hotărârea judecătorească inopozabilă reclamantei, precum şi faptul că această hotărâre judecătorească se referă la 986 mp teren, care excede suprafeţei iniţiale de 2000 mp, pe care fosta S.M.A. Oglinzi a avut-o în anul 1991, când s-a înfiinţat SC A. SA.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul V.G.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reiterează situaţia de fapt arătată în acţiune, susţinându-se că cele două argumente reţinute de instanţa de fond în fundamentarea soluţiei pronunţate, sunt nereale şi nedovedite, certificatul atacat fiind nelegal în partea referitoare la terenul proprietatea sa.
Recurentul-reclamant susţine că, în contradicţie cu cele reţinute de instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de HG nr. 834/1991, în baza căreia s-a emis actul atacat cu privire la terenul său. Astfel, arată recurentul-reclamant, întregul său teren este liber, nefolosit, nefiind necesar societăţii, pentru desfăşurarea obiectului ei de activitate, iar nu doar 792 mp, cum a reţinut instanţa de fond. Mai mult, arată recurentul-reclamant, chiar emitentul actului, în întâmpinarea depusă la dosar, este de acord cu cererea sa, iar raportul de expertiză arată că terenul este liber, cu excepţia celui aferent clădirii dărăpănate şi unui şopron constituit din 4 stâlpi.
Mai arată recurentul-reclamant că în situaţia care s-ar fi dorit ca acel şopron şi clădirea dărăpănată să rămână societăţii, se putea delimita terenul aferent lor, de aproximativ 500 mp şi restul să-i rămână conform titlului său de proprietate şi anulat certificatul pentru tot restul terenului de 1900 mp, deşi societatea şi-a mutat atât sediul în altă localitate, cât şi utilajele, nemaifuncţionând în Oglinzi.
Ulterior, prin memoriul depus la dosar, recurentul-reclamant a arătat că înţelege să se refere la recuperarea întregii suprafeţe de 2492 mp.
Examinându-se cauza, în raport cu toate criticile aduse soluţiei pronunţate, cu întreg materialul probator, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, în sensul şi limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
În cauză, este necontestat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 1060 din 19 august 1994, are menţionat ca temei de drept, Legea nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991.
Dispoziţiile art. 1 din HG nr. 834/1991 se referă la „terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului lor de activitate".
Prin urmare, instanţa de fond avea obligaţia de a stabili cu certitudine dacă pentru terenul referitor la care recurentul-reclamant solicită anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, erau îndeplinite cumulativ condiţiile mai sus arătate la data emiterii acestuia.
Este adevărat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, numai că prin aceasta nu s-a stabilit cu exactitate dacă construcţiile şi utilităţile aflate pe terenul în litigiu, erau sau nu funcţionale şi la data emiterii actului atacat, respectiv necesare sau nu, pentru activitatea SC A. Târgu Neamţ.
De altfel, instanţa de fond era obligată să lămurească şi susţinerile contradictorii referitoare la SC A. SA Târgu Neamţ, SC A. SA Răuceşti şi SC A. SA Ştefan cel Mare, din perspectiva activului S.M.A. Oglinzi.
În plus, se constată, pe de o parte, că expertul a reţinut că suprafaţa de 2492 mp, ce se regăseşte în titlul de proprietate nr. 41/1819 din 17 august 1999, se suprapune peste suprafaţa de 2986,00 mp, identificată conform documentaţiei întocmite pentru emiterea certificatului atacat, astfel cum rezultă şi din adresa nr. 781/2000, a Primăriei Răuceşti, diferenţa de 494,00 mp aflându-se pe porţiunea de teren stăpânită de T.V., pe care actualmente se găsesc depozitul de carburanţi şi copertina C-12.
Pe de altă parte, se constată că părţile au avut un comportament procesual confuz cu privire la aceste terenuri, situaţie ce impune suplimentarea probatoriului.
În plus, în recurs, ambele părţi au mai depus o serie de înscrisuri care nu au fost avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză, iar recurentul-reclamant a depus şi copia unei acţiuni în revendicare, fără să indice stadiul soluţionării acesteia.
În aceste condiţii, constatându-se că pentru eliminarea oricăror incertitudini se impune suplimentarea probatoriului, mai ales cu o completare a raportului de expertiză în sensul mai sus arătat sau chiar o nouă expertiză, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa numai cu privire la legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat, o eventuală comparare a titlurilor de proprietate fiind de competenţa instanţei de drept comun.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul V.G.I. împotriva sentinţei civile nr. 242 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 549/2006. Contencios. Anulare răspunsuri... | ICCJ. Decizia nr. 552/2006. Contencios. Drepturi băneşti... → |
|---|
