ICCJ. Decizia nr. 549/2006. Contencios. Anulare răspunsuri A.N.C.,A.N.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 549/2006
Dosar nr. 2200/2005
nr. 9186/1/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 decembrie 2004 reclamanta SC R.T. SRL a solicitat anularea răspunsului Autorităţii Naţionale de Control, comunicat prin adresa nr. R/4990 din 5 noiembrie 2004, anularea răspunsului Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 52495 din 13 septembrie 2004, anularea răspunsului Autorităţii Naţionale a Vămilor, la cererea de control posteriori formulată de Administraţia Vamală din Italia, cu privire la certificatele de origine EUR 1 nr. F.177893 şi nr. F.177894 din 22 octombrie 2001, constatarea originii preferenţiale a mărfurilor exportate cu D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001 şi validarea certificatelor de origine EUR 1 nr. F. 177893 şi nr. F.177894 din 22 octombrie 2001 şi obligarea Autorităţii Naţionale a Vămilor la refacerea răspunsului comunicat Administraţiei Vamale Italiene, cu privire la cele două certificate de origine, în sensul confirmării originii preferenţiale a bunurilor.
În subsidiar, solicită obligarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, la refacerea controlului, în vederea stabilirii corecte a originii preferenţiale a bunurilor exportate, însoţite de certificatele de origine EUR 1 nr. F. 177893 şi nr. F.177894 din 22 octombrie 2001, cu consecinţa comunicării rezultatelor noilor verificări către Administraţia Vamală Italiană.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în baza D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001, a exportat produse compensatoare obţinute în regim de perfecţionare activă cu suspendare şi a returnat materii prime neprelucrate, cu destinaţia L. SpA, pentru care s-au eliberat certificatele EUR 1 nr. F. 177893 şi nr. F.177894, certificate care au fost trimise, ulterior, de către autorităţile vamale italiene, autorităţilor vamale române, spre verificare.
Mai arată că neprimind informaţii referitoare la rezultatul verificării, a cerut Direcţiei Regionale Vamale Arad, să-i comunice concluziile controlului, care, prin adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004 i-a comunicat că nu s-a putut pronunţa asupra originii mărfurilor exportate, pentru că există neconcordanţe între reglementările vamale în vigoare şi documentele verificate.
Menţionează că răspunsul dat de autorităţile vamale române e neîntemeiat şi nelegal, formulat fără efectuarea unor verificări suplimentare riguroase, în urma cărora ar fi ajuns la concluzia că toate materiile prime importate şi utilizate la obţinerea produselor finite exportate au avut origine preferenţială U.E. şi că marfa returnată nu a făcut obiectul vreunei prelucrări.
Susţine că invalidarea celor două certificate EUR 1 a afectat raporturile comerciale pe care le are cu partenerul italian, prejudiciind-o.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 163 din 10 mai 2005, a respins acţiunea, ca tardivă, reţinând că reclamanta s-a adresat tardiv Autorităţii Naţionale a Vămilor, în cadrul procedurii administrative prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu consecinţa sesizării tardive a instanţei de contencios administrativ.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este nelegală şi netemeinică, fără ca instanţa să ţină cont că actul administrativ care a produs efecte juridice, este cel prin care s-au invalidat certificatele de origine preferenţială a bunurilor exportate, şi anume, răspunsul Autorităţii Naţionale a Vămilor la cererea de control a posteriori formulat de Administraţia Vamală din Italia, act ce trebuia să se comunice şi reclamantei, dar care nu i s-a comunicat.
Menţionează că instanţa a avut în vedere greşit adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004 a Direcţiei Regionale Vamale Arad, care este numai un act procedural intern al autorităţii vamale, neproducător de efecte juridice şi numai actul emis ulterior de Autoritatea Naţională a Vămilor, singura autoritate competentă să răspundă unei cereri a posteriori, este producător de efecte juridice, act ce i s-a comunicat prin adresa nr. R/4990 din 5 noiembrie 2004, a Autorităţii Naţionale a Vămilor, primită la 11 noiembrie 2004, faţă de care acţiunea s-a introdus în termen legal.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză), „Înainte de a cere instanţei, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia, în termen de 30 de zile de la aceasta".
Art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege stabileşte că „În cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza instanţa, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei".
Corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-reclamantă a formulat plângerea, peste termenul legal de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă de adresa nr. 157 din 30 ianuarie 2004, a Direcţiei Regionale Vamale Arad, acest act putând fi considerat ca un act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece prin el i se comunică rezultatul controlului a posteriori pentru certificatele EUR 1 nr. F. 177893 şi nr. F.177894.
Faptul că în finalul adresei se face menţiunea că autoritatea vamală nu s-a putut pronunţa asupra originii mărfurilor exportate cu D.V.E. nr. 2001 din 22 octombrie 2001, acoperite de certificatele EUR 1 nr. F. 177893 şi nr. F.177894, nu este de natură să ducă la concluzia că adresa menţionată n-ar produce efecte juridice, cum eronat susţine recurenta.
Trebuie ţinut cont că autoritatea vamală a reţinut existenţa neconcordanţelor în documentele verificate şi din acest motiv nu s-a putut pronunţa asupra originii mărfurilor în discuţie, dar din cuprinsul actului rezultă că se invalidează cele două certificate, ceea ce reprezintă o manifestare expresă de voinţă şi, ca atare, actul respectiv este producător de efecte juridice.
Această adresă este din 30 ianuarie 2004, iar recurenta s-a adresat autorităţii administrative ierarhic superioară, şi anume, Autorităţii Naţionale a Vămilor, la 9 septembrie 2004, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, astfel că s-a reţinut corect de către instanţa de fond, că reclamaţia către Autoritatea Naţională a Vămilor s-a introdus tardiv.
De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei că actul administrativ producător de efecte juridice este numai adresa nr. 4990 din 5 noiembrie 2004, a Autorităţii Naţionale de Control, pe care a primit-o la 11 noiembrie 2004, în raport cu care curgea termenul de 30 de zile pentru sesizarea instanţei de judecată.
Trebuie avut în vedere că adresa Autorităţii Naţionale de Control nu este relevantă în cauză, pentru că din cuprinsul ei nu rezultă că s-ar fi luat vreo măsură de către această autoritate, în ce priveşte originea mărfurilor exportate de recurentă, cu D.V.E nr. 2001 din 22 octombrie 2001.
Dimpotrivă, în adresă se face referire la faptul că actul de control întocmit de Direcţia Regională Vamală Arad are calitatea de act administrativ, că Autoritatea Naţională de Control nu are competenţa de a dispune refacerea controlului, că sesizarea ce i s-a trimis, nu poate fi privită ca o reclamaţie administrativă, pentru că Autoritatea Naţională a Vămilor este instituţia administrativă ierarhic superioară Direcţiei Regionale Vamale Arad şi că procedura administrativă s-a încheiat odată cu emiterea adresei nr. 52495 din 13 septembrie 2004, Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Ca atare, se reţine, pe de o parte, că plângerea către Autoritatea Naţională a Vămilor s-a formulat tardiv, iar pe de altă parte, că şi sesizarea instanţei de judecată s-a făcut mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Astfel fiind, reţinându-se că hotărârea recurată este legală şi temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T. SRL Curtici împotriva sentinţei civile nr. 163 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 539/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 551/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
