ICCJ. Decizia nr. 56/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 56/2006

Dosar nr. 3212/2005

nr. 13226/1/2005

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 6 mai 2005, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 10598 din 15 aprilie 2005 şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 15 ianuarie 1953 - 15 decembrie 1955 a satisfăcut stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii şi, în mod eronat, pârâta i-a respins cererea întemeiată pe prevederile Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 338 din 2 septembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să emită hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 15 ianuarie 1953 - 15 decembrie 1955, începând cu data de 1 mai 2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din actele prezentate de reclamant a rezultat că acesta a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, susţinând că hotărârea instanţei de fond este greşită, întrucât reclamantul nu a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M. 03730.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.

În speţă, din livretul militar şi fişa de evidenţă depuse la dosar, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar la U.M. 03730 Basarabi din cadrul fostului Minister al Forţelor Armate, şi nu la un detaşament de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, care în perioada 1950 - 1961 a funcţionat ca instituţie civilă în afara armatei.

Cum Legea nr. 309/2002 recunoaşte şi acordă drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, se constată că reclamantul nu se încadrează în prevederile acestei legi.

Faţă de cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi, în fond, se va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei nr. 338 din 2 septembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de C.C.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 56/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs