ICCJ. Decizia nr. 566/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 566/2006
Dosar nr. 2380/1/2006
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea şedinţei publice de la 10 octombrie 2005, a Judecătoriei Arad, dată în dosarul nr. 6903/2005, a fost sesizată Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de contencios administrativ, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 3127 din 9 octombrie 2001, al Directorului general al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, faţă de dispoziţiile art. 2 şi 10 din OUG nr. 56/2003, excepţie ridicată de reclamantul-condamnat B.M.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 367 din 6 decembrie 2005, a respins excepţia de nelegalitate a pct. 4 din Ordinul nr. 3127/2001, reţinând că dispoziţiile cuprinse în parag. B al pct. 4 din ordin, nu reprezintă o reglementare discriminatorie în sensul art. 2 din OUG nr. 56/2003.
Mai reţine că regula din paragraful respectiv nu este nelegală, nici în raport cu prevederile art. 10 din OUG nr. 56/2003, care se referă la dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, de a primi vizite, deoarece nu se interzice dreptul de a primi vizite, persoanelor condamnate pentru consum sau trafic de droguri, ci s-a prevăzut numai evitarea transmiterii de droguri prin contactul fizic al deţinutului, cu vizitatorii, ca măsură de siguranţă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, cu motivarea că Ordinul nr. 3127/2001 este nelegal, deoarece s-a emis fără aprobarea vreunei comisii juridice, nu s-a publicat în Monitorul Oficial, contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu se poate aplica deţinuţilor condamnaţi pentru trafic şi consum de droguri, iar persoana care l-a emis, este în prezent pensionată.
Recursul este nefondat.
Corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile cuprinse în parag. B al pct. 4 din Ordinul nr. 3127 din 9 octombrie 2001, emis de Directorul general al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, nu reprezintă o reglementare discriminatorie în sensul art. 2 din OUG nr. 56/2003 şi nici nu sunt nelegale în raport cu prevederile art. 10 din aceeaşi ordonanţă.
Susţinerea recurentului că ordinul este nelegal, pentru că nu este aprobat de o comisie juridică, este neîntemeiată, pentru că emitentul actului era competent să-l dea în calitatea lui de conducător al Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi nici o dispoziţie legală nu prevedea ca ordinul să fie aprobat în prealabil de o comisie juridică.
Fiind o dispoziţie cu caracter intern, ordinul nu se impunea a fi publicat în Monitorul Oficial, pentru a-şi produce efectele, contrar punctului de vedere al recurentului.
Nici susţinerea recurentului, că ordinul s-a emis cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi reţinută, această dispoziţie constituţională trebuind să fie interpretată în sensul că la situaţii identice trebuie să se aplice acelaşi tratament.
Or, nu s-a făcut dovada că recurentul a fost dezavantajat faţă de alţi deţinuţi aflaţi în situaţia sa.
Era normal a se aplica un regim de vizite mai restrictiv faţă de persoanele consumatoare sau traficante de droguri, spre a se evita introducerea în penitenciar a acestor substanţe nocive.
Trebuie reţinut, însă, că nu s-a împiedicat prin ordin interzicerea vizitelor sau primirea pachetelor de către deţinuţii-condamnaţi pentru consum sau trafic de droguri, ci s-a urmărit supravegherea mai atentă a persoanelor care-i vizitează sau le trimit pachete, pentru a se evita posibilitatea transmiterii către astfel de deţinuţi, a drogurilor.
Este irelevant în cauză faptul că persoana care a emis ordinul, nu mai îndeplineşte funcţia în baza căreia l-a dat şi că în prezent este pensionată, deoarece esenţială este împrejurarea că în perioada în care l-a emis, era director general al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, exercitându-şi atribuţiile funcţiei în limita competenţelor ce le avea în temeiul legii.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reţinându-se că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinţei civile nr. 367 din 6 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 562/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 567/2006. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
