ICCJ. Decizia nr. 668/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 668/2006
Dosar nr. 3455/2005
nr. 14198/1/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 343 din 5 octombrie 2005, a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2161/2005, a fost respinsă, ca nefondată, cererea numitului L.S., formulată în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor - Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Biroul de Paşapoarte Suceava, privind anularea măsurii de suspendare a dreptului de a călători în străinătate, sancţiune aplicată reclamantului, în temeiul art. 5 din OUG nr. 112/2001, pe o durată de 5 ani.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantului i-a fost aplicată măsura, până la data de 6 septembrie 2009, deoarece a fost condamnat la plata unei amenzi penale pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 112/2001, iar contestaţia sa împotriva măsurii a fost respinsă de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
A apreciat instanţa că aspectele concrete invocate de reclamant nu pot duce la anularea măsurii, întrucât aceasta a fost emisă în conformitate cu OG nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998 şi modificată prin OG nr. 84/2003 şi că invocarea încălcării art. 53 din Constituţie, nu e relevantă, întrucât returnarea reclamantului a fost dispusă de statul străin pe teritoriul căruia acesta se afla fără drept, iar nu de către Statul român.
Împotriva acestei hotărâri a formulat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivare se arată că instanţa a reţinut o situaţie de fapt greşită, întrucât reclamantul s-a întors în tară din proprie voinţă, nefiind returnat şi că interdicţia de doi ani de a vizita tara a expirat la 20 decembrie 2004.
La 20 februarie 2006, recurentul a depus la grefa Curţii, o motivare a cererii într-o formulare nouă, reluând argumentele şi situaţia de fapt din acţiune. În esenţă, recurentul arată că motivul suspendării a încetat la 29 septembrie 2004, când el a achitat amenda penală la care fusese obligat prin sentinţa penală nr. 916 din 6 septembrie 2004, a Judecătoriei Rădăuţi şi că reabilitarea de drept în cazul unei condamnări la o pedeapsă cu amenda intervine în termen de 3 ani, dacă cel condamnat nu săvârşeşte o nouă faptă penală, conform art. 134 C. pen. Susţine recurentul că, în raport cu aceste dispoziţii, sunt înlăturate toate consecinţele condamnării, inclusiv toate interdicţiile, astfel încât menţinerea măsurii suspendării pe o durată de 5 ani excede acestor dispoziţii penale, solicitând reducerea ei la minimum legal de un an.
Recursul nu se fondează.
Aplicarea măsurii suspendării pe durata de 5 ani nu a fost aplicată în temeiul OG nr. 65/1997, [nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 lit. e) teza a II-a], ci în baza unui act normativ special: OUG nr. 112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării, de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie, domiciliate în România. Potrivit dispoziţiilor art. l alin. (1) din aceasta, intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin, prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României, constituie infracţiune. Prin sentinţa penală nr. 916/2004, a Judecătoriei Rădăuţi, recurentul a fost condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi cea prevăzută şi pedepsită de textul mai sus redat. Ca urmare, în aplicarea art. 5 din OUG nr. 112/2001, condamnatului i-a fost aplicată şi sancţiunea administrativă a suspendării dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 5 ani. Aplicarea ei s-a făcut corect şi ea este distinctă de sancţiunea penală şi de termenele şi condiţiile reabilitării de drept.
Pe de altă parte, sancţiunea prevăzută de art. 5 din ordonanţă, deşi este identică în conţinut celei din OG nr. 65/1997, are un regim special în ceea ce priveşte cauzele, condiţiile şi durata aplicării. Iar aspectul de interes în cauza de faţă este cel al duratei aplicării sancţiunii, durata fixă, fără un minimum şi un maximum, iar în consecinţă, nesusceptibilă de reducere pe cale administrativă şi nici pe cale judecătorească.
Ca urmare, deşi hotărârea instanţei de fond a reţinut un temei juridic greşit, ea este principial corectă, urmând a fi menţinută pentru considerentele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.S. împotriva sentinţei civile nr. 343 din 5 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2006. Contencios. Suspendarea executării... | ICCJ. Decizia nr. 681/2006. Contencios → |
|---|
