ICCJ. Decizia nr. 649/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 649/2006
Dosar nr. 3376/2005
nr. 13881/1/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2004, reclamantul B.M., magistrat pensionar, a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând obligarea acestuia să-i recunoască dreptul la actualizarea pensiei de serviciu, ca urmare a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 şi art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 şi art. 83 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în ce priveşte perioadele 1 ianuarie 2002 - 30 septembrie 2002 şi 1 octombrie 2002 - 31 decembrie 2002 şi de a calcula şi comunica Casei Naţionale de Pensii, noul cuantum al pensiei de serviciu, în vederea plăţii diferenţelor cuvenite.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, întrucât pârâtul nu a procedat din oficiu la actualizare, conform dispoziţiilor legale, s-a adresat acestuia, dar nu a primit nici un răspuns cererii sale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 176 din 27 ianuarie 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.
Prin Decizia nr. 3251 din 24 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de B.M., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, că din expunerea rezumativă a conţinutului acţiunii, obiectul acesteia îl constituie refuzul pârâtului de a recunoaşte dreptul reclamantului, la actualizarea pensiei de serviciu şi de a-i rezolva cererea adresată în acest scop.
Rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1472 din 14 septembrie 2005, a admis acţiunea reclamantului, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea acestuia şi a recunoscut dreptul acestuia pentru actualizarea pensiei de serviciu, la datele de 1 ianuarie 2002 şi 1 octombrie 2002, în raport cu indemnizaţiile lunare ale magistraţilor în activitate, ca urmare a aplicării art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001. Totodată, instanţa de fond a obligat pârâtul să comunice Casei Naţionale de Pensii, noul cuantum al pensiei de serviciu la datele de 1 ianuarie 2002 şi 1 octombrie 2002, în vederea plăţii diferenţelor cuvenite reclamantului pentru anul 2002.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data introducerii acţiunii, pârâtul refuzând nejustificat soluţionarea cererii reclamantului, respectiv actualizarea pensiei de serviciu şi comunicarea noului cuantum, autorităţii competente.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond, refuzul nejustificat de actualizare a pensiei intimatului-reclamant, întrucât cuantumul pensiei comunicat Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, a fost stabilit în baza dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, art. 5 al OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, ale Legii nr. 216/2001, precum şi cele ale OUG nr. 187/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 342/2002 şi OG nr. 42/2002.
Totodată, recurentul-pârât arată că în prezent este aplicabilă în ce priveşte salarizarea magistraţilor în activitate şi, implicit, a majorării pensiilor magistraţilor pensionari, O.U.G nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, ordonanţă care stabileşte noua valoare referinţă sectorială (1.833.754 Lei) ce se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2003, atât magistratului în activitate, cât şi celor pensionaţi.
Examinându-se cauza, în raport cu critica adusă soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este de necontestat că atât dispoziţiile art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, cât şi cele ale art. 83 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prevăd că pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul indemnizaţiilor lunare ale magistraţilor în activitate.
În cauză, intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu, iar potrivit art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, cu modificările ulterioare, pensiile de serviciu ale magistraţilor se actualizează în raport cu salariile de bază ale magistraţilor în activitate. Potrivit OG nr. 83/2000, ca urmare modificării Legii nr. 50/1996, art. 1 pct. 2 şi art. 5, ca şi faţă de prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, prin care s-a prevăzut majorarea indemnizaţiei lunare pentru magistraţii în activitate, în sensul că valoarea de referinţă sectorială stabilită anterior la 1.140.800 lei, a fost majorată la 1 ianuarie 2002, la 1.636.520 lei, iar la 1 octombrie 2002, la 1.933.754 lei, reclamantul, în sensul şi aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, cu modificările ulterioare, avea obligaţia de a comunica din oficiu actualizarea la Casa Naţională de Pensii, în vederea actualizării pensiei de serviciu, în raport cu noile indemnizaţii ale magistraţilor în activitate.
Susţinerile recurentului, în sensul neaplicării în speţă a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, nu pot fi reţinute, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, pensiile magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul indemnizaţiei lunare a magistraţilor în activitate, o altă interpretare a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, echivalând cu o discriminare, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 667 din 11 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă, a admis acţiunea magistraţilor în activitate, reţinând că drepturile salariale majorate prin creşterea valorii de referinţă nu au fost suspendate pe anul 2002 şi a obligat pârâtul la plata diferenţelor salariale.
Semnificativ este şi faptul că întreaga practică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unor astfel de litigii, s-a exprimat unitar în sensul mai sus arătat.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar critica adusă acesteia, nefondată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 14, 15 şi 18 din Legea nr. 29/1990 şi cele ale art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1472 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 646/2006. Contencios. Anulare decizie emisă... | ICCJ. Decizia nr. 654/2006. Contencios → |
|---|
