ICCJ. Decizia nr. 823/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Tribunalului Galați, reclamanții B.D., N.D., D.M., E.L., M.M., M.F., H.V., H.M., N.M., S.M., S.I., T.I., L.M.A. au chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Galați, pentru ca instanța să dispună obligarea pârâților la plata primei de concediu, actualizată cu indicele de inflație, pentru perioada menționată.
în motivarea cererii au arătat faptul că, deși dispozițiile legale în materie prevedeau dreptul la plata primei de vacanță, acest drept nu le-a fost acordat.
Reclamanții au invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 33/2001 și art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, în raport cu dispozițiile art. 49 din Constituția României din 1991, art. 53 din Constituția României din 2003.
Prin Decizia nr. 56 din 1 februarie 2005, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția invocată, iar prin sentința civilă nr. 771 din 8 aprilie 2005, a Tribunalului Galați, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, dispoziții care prevăd expres instanța competentă a soluționa asemenea pricini.
Prin sentința civilă nr. 1826 din 8 noiembrie 2005, a Curții de Apel București, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Galați, situație în care s-a ivit un conflict negativ de competență, așa cum este prevăzut de dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ.
în motivarea acestei soluții, Curtea a reținut, în esență, faptul că textul prevăzut de dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, nu este aplicabil cauzei de față, întrucât obiectul cererii de față îl reprezintă acordarea drepturilor restante, și nu nemulțumirea în legătură cu modul de stabilire a drepturilor salariale, motiv pentru care se va aplica dreptul comun, respectiv dispozițiile prevăzute de art. 269 alin. (1), raportate la art. 166 C. muncii.
înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență de față, a constatat următoarele:
Din petitul acțiunii rezultă că pretențiile reclamanților vizează un drept salarial recunoscut magistraților, prin O.G. nr. 83/2000.
O.U.G. nr. 177/2002, în vigoare de la 1 ianuarie 2003, aprobată prin Legea nr. 347/2003, invocată de Tribunalul Neamț, în hotărârea de declinare, reglementează în art. 42, procedura de soluționare a litigiilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale, nu și a litigiilor având ca obiect pretenții de natură salarială, cum e cazul în speță, care nu privesc modul de stabilire a respectivelor drepturi.
Astfel, potrivit art. 42 pct. 1 din O.U.G. nr. 177/2000, "magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate, prevăzute în prezenta ordonanță, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, după caz.
împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București".
Procedura evocată privește eventuala contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale (indemnizația de încadrare brută lunară, procentele prevăzute de lege pentru celelalte drepturi și adaosuri) și este condiționată de existența unui act administrativ care să fi fost emis pentru concretizarea acestor drepturi, ceea ce nu se regăsește în cauza de față.
Iar a spune că procedura specială instituită prin art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002 se aplică oricăror cereri ale magistraților, în legătură cu drepturile salariale, în speță prima de vacanță, înseamnă a da o interpretare extensivă acestor prevederi și a nu ține seama de întregul sistem care reglementează raporturile juridice de muncă și de acele dispoziții din legislația muncii care trebuie să se aplice și magistraților, atunci când legea specială de strictă interpretare nu le conține.
Soluția privind competența de judecată în primă instanță a tribunalului se impune și în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) și ale art. 295 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
| ← ICCJ. Decizia nr. 796/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 819/2006. Contencios → |
|---|
