ICCJ. Decizia nr. 850/2006. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 850/2006
Dosar nr. 1687/2005
nr. 7141/1/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 388 din 2 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.I. SRL Zalău, dispunând anularea procesului-verbal de control nr. 823/143 din 5 februarie 2002, încheiat de pârâta Agenţia Naţională de Drumuri şi Poduri Cluj, precum a deciziei nr. 154 din 25 februarie 2002, emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Pe cale de consecinţă, societatea comercială a fost exonerată de obligaţia de plată a sumelor de 615.991.433 lei cu titlu de debit la Fondul special al drumurilor şi, respectiv, de 543.592.018 lei, majorări de întârziere.
De asemenea, a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei, în solidar, suma de 31.880.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 959 din 15 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat în cauză de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Totodată, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că achiziţionarea de combustibil fără cotă, conform declaraţiei pe propria răspundere dată de către intimata-reclamantă, pentru consumul propriu, conduce la concluzia că acest combustibil era destinat numai acesteia şi în alte scopuri, decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.
„Folosirea acestui combustibil în scopul revânzării este contrară prevederilor legale, încalcă scopul menţionat în declaraţia pe proprie răspundere şi dispoziţiile legale care stabilesc cine este îndreptăţit să ia declaraţia pe proprie răspundere (numai producătorul şi importatorul)".
La data de 30 mai 2005, SC V.I. SRL Zalău a formulat contestaţie în anulare împotriva ultimei hotărâri judecătoreşti, susţinând că în mod nelegal instanţa de recurs a citat în proces Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care nu justifică nici un interes în acest sens.
Pe de altă parte, dezlegarea dată în această cauză este rezultatul unei greşeli materiale, care constă în nesocotirea şi aplicarea eronată a legii, prin interpretarea necorespunzătoare a actului juridic dedus judecăţii. În sfârşit, chiar dacă controlul financiar a vizat perioada 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001, din procesul-verbal de control rezultă că operaţiunile comerciale verificate s-au încheiat la 22 mai 2001, neintrând sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 264/2001, publicată după câteva zile mai târziu.
Contestaţia în anulare nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. VII alin. (3) din OUG nr. 147/2002, începând cu anul 2003, veniturile fondurilor speciale prevăzute la art. 1, urmează regimul juridic al creanţelor bugetului de stat; controlul stabilirii, urmăririi şi virării sumelor datorate se exercită de Ministerul Finanţelor Publice şi organele sale teritoriale, prin organele de control proprii.
În aplicarea acestei noi reglementări legale şi a Protocolului nr. 4937/M.M din 10 decembrie 2003/nr. 15191 din 9 ianuarie 2004, la cererea recurentului Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a introdus în cauză, Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Reprezentantul legal al acestei autorităţi publice a declarat, de altfel, la ultimul termen de judecată că îşi însuşeşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, având acelaşi interes, ca şi acesta, anume, urmărirea realizării unei creanţe bugetare.
Cât priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se apreciază că el este neîntemeiat, deoarece nu s-a demonstrat câtuşi de puţin existenţa vreunei greşeli materiale care, în sensul textului legal, să justifice măsura retratării deciziei atacate.
Aşadar, chiar reţinându-se argumentul contestatoarei că instanţa de recurs a aplicat greşit legea, o atare împrejurare poate constitui, cel mult, o eroare de judecată care, însă, nu face incidente dispoziţiile procedurale menţionate mai sus.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea formulată de SC V.I. SRL Zalău împotriva deciziei nr. 959 din 15 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 849/2006. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 851/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
