ICCJ. Decizia nr. 867/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 867/2006
Dosar nr. 3461/2005
nr. 14222/1/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionara M.I., domiciliată în Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, s-a adresat la data de 26 august 2005, Consiliului Superior al Magistraturii, solicitarea sa vizând interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu referire la vechimea în funcţia de procuror financiar, şi anume, dacă această vechime poate fi luată în calcul la stabilirea pensiei de serviciu.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea din 19 octombrie 2005, a respins cererea petiţionarei, stabilind că perioada în care a activat la Curtea de Conturi, în calitate de Procuror financiar, constituie vechime continuă în magistratură, dar nu poate constitui vechime efectivă în funcţia de procuror.
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu i-a fost comunicată petiţionarei, dar cele decise i-au fost comunicate prin adresa nr. 918/L din 21 octombrie 2005, a Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios, la data de 27 octombrie 2005.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, petiţionara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că prin interpretarea eronată dată dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, este prejudiciată, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ respingându-i cererea prin care a solicitat pensie de serviciu la cerere, deşi are o vechime în magistratură de 29 ani şi 4 luni.
Vechimea în funcţia de procuror financiar este identică cu cea de procuror din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, aceasta, pentru că jurisdicţia financiară instituită prin Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, s-a plasat, potrivit criteriilor separaţiei puterii în stat, în puterea judecătorească, iar salarizarea s-a făcut în acelaşi mod, ca şi pentru personalul de specialitate juridică din cadrul instanţelor sau al parchetelor de pe lângă instanţe, în baza aceleiaşi legi - OUG nr. 177/2002, inclusiv prin primirea sporului de fidelitate.
Ca o dovadă a faptului că funcţia de procuror financiar a fost identică cu cea de procuror din cadrul parchetului, este şi faptul că aceştia au fost preluaţi în sistem, în anul 2005, urmare a modificării legislaţiei, când activitatea Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele de drept comun.
Pe de altă parte, Casele Judeţene de Pensii, prin acordarea pensiilor de serviciu pentru procurori, pentru limita de vârstă, proveniţi din cadrul Curţii de Conturi, au recunoscut identitatea funcţiei de procuror financiar, cu cea de procuror din parchete, atunci când au calculat pensiile pe baza indemnizaţiilor realizate de aceştia în ultimele 12 luni, timp în care s-au aflat în cadrul Curţii de Conturi.
Se solicită de către recurentă, ca instanţa să constate ca perioada 15 iulie 1993 - 16 iulie 2003, cât a funcţionat în calitate de Procuror financiar în cadrul Curţii de Conturi, să fie considerată vechime neîntreruptă în aceeaşi funcţie, în sensul prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, conform art. 20 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, putând fi atacate cu recurs, numai hotărârile Plenului, privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
Or, prin cererea de recurs formulată, recurenta a contestat, de fapt, comunicarea transmisă de către una dintre direcţiile de specialitate din structura aparatului administrativ propriu al acestuia, comunicare prin care i s-a făcut cunoscut că perioada cât a activat ca procuror financiar constituie vechime continuă în magistratură, dar nu poate constitui vechime efectivă în magistratură, acest fapt rezultând din interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs invocată de intimat, nu este întemeiată, recurenta declarând recurs împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din 19 octombrie 2005, prin care i-a respins cererea de recunoaştere a vechimii în funcţia de magistrat - funcţia de procuror financiar neconstituind vechime efectivă în funcţia de procuror, hotărâre pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că interpretarea dată dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, este eronată.
Solicitarea petiţionarei-recurente, de interpretare a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu referire la vechimea în funcţie de Procuror financiar, este strâns legată de un drept al său, acela de stabilire a pensiei de serviciu în cazul pensionării la cerere, aşa încât îndeplineşte exigenţele cerute de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, referitoare la faptul că numai hotărârile Plenului, privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate cu recurs, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ordinea de zi a şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 19 octombrie 2005, la pct. 20, menţionează că de fapt Plenul, cu unanimitate de voturi, a aprobat punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie nr. 618/L/1515/ST/2005, în sensul respingerii cererii petiţionarei, de recunoaştere a vechimii continue în funcţia de magistrat - funcţia de procuror financiar nu poate constitui vechime efectivă în funcţia de procuror.
Rezultă, deci, că intimatul, nu a făcut practic, o interpretare a dispoziţiilor legale solicitate, aşa cum, de altfel, potrivit legii sale de organizare - Legea nr. 317/2004, nu era îndreptăţit să o facă, interpretarea textelor de lege fiind atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti.
Oricum, rezolvarea dată problemei, chiar cu riscul depăşirii atribuţiilor sale, este corectă, în raport cu legislaţia aplicabilă speţei la momentul soluţionării ei - Legea nr. 303/2004, republicată, care. în art. 87 alin. (1). prevedea imperativ categoriile de personal asimilate judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, cu excepţia dreptului prevăzut de art. 82 alin. (2) din lege, procurorii financiari nefiind enumeraţi.
Art. 82 alin. (2), prevedea că judecătorii şi procurorii sunt pensionaţi la cerere. înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege şi beneficiază de pensii de serviciu, dacă au o vechime de cel puţin 25 ani numai în aceste funcţii, la calcularea acestei vechimi luându-se în considerare şi perioadele în care judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca ponderea acestora să fie mai mare de 10 ani.
Rezolvarea problemei pusă în discuţie de petiţionara-recurentă, este. aşa cum am arătat, atributul instanţelor judecătoreşti, aceasta formulând. de altfel. contestaţie împotriva deciziei emisă de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, prin care i s-a respins solicitarea de a i se stabili pensia de serviciu, la cerere, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Neamţ, potrivit precizărilor recurentei.
În sprijinul rezolvării favorabile a cererii sale, este şi modificarea recentă a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, (text actualizat la 5 martie 2006, avându-se în vedere republicarea în M. Of. nr. 826/13.09.2005), în sensul că în cuprinsul textului sunt enumeraţi şi judecătorii financiari şi procurorii financiari care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi a României, aceştia beneficiind şi ei de pensie de serviciu prevăzută la alin. (1) al art. 82 din lege, în cazul în care doresc a se pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege.
Pentru considerentele expuse, constatând că recursul nu este fondat, în baza art. 312 C. proc. civ., instanţa urmează a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.M. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 19 octombrie 2005, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 866/2006. Contencios. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 875/2006. Contencios. Recurs la contestaţie... → |
|---|
