ICCJ. Decizia nr. 858/2006. Contencios. Anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 858/2006
Dosar nr. 1670/2002
nr. 3456/1/2002
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 458 din 24 aprilie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC A. SA Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa şi având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0692 din 29 martie 1994, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pe numele celei de a doua pârâte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului, rezultă că acest act administrativ constitutiv de drepturi este conform normelor legale speciale în materie: Legea nr. 15/1990 - art. 20 alin. (2), HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societatea comercială cu capital de stat şi Criteriile comune ale M.E.F. şi M.L.P.A.T. nr. 2665/16/311/1992, privind terenurile din patrimoniul societăţii aflate în administrarea acesteia, conform documentelor din evidenţa pârâtei - fostă I.A.S. Cornăţelu.
A constatat instanţa cu privire la pârâta beneficiară: că terenul respectiv serveşte obiectului de activitate al societăţii, astfel cum rezultă din certificatul nr. 2469/2002, al Camerei de Comerţ şi Industrie Dâmboviţa; că el a fost înscris C.F. la nr. 17, cu caracter nedefinitiv, în anul 2000; că pe acest teren societatea a efectuat investiţii - construcţii; că întregul teren a fost ipotecat de pârâtă la B.I.R., aflată în prezent în faliment, ceea ce a condus la vânzarea bunurilor ipotecate.
A constatat instanţa, cu privire la reclamant: că suprafaţa de 2,8 ha pretinsă de el, inclusă în certificatul pârâtei, este teren intravilan şi nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei în temeiul Legii nr. 18/1991; că a beneficiat de restituirea construcţiilor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă deja pusă în executare; că el a formulat o acţiune civilă, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru acelaşi teren de 2,8 ha, cerere înregistrată în dosarul nr. 7435/2002 al Tribunalului Dâmboviţa, în curs de soluţionare; că terenul în cauză a fost expropriat de la autorii reclamantului în baza Decretului nr. 83/1949 pentru completarea Legii nr. 187/1945, act care este titlul cu care terenul a trecut în proprietatea statului şi de care s-a ţinut seama la emiterea certificatului a cărui anulare se cere acum.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivare se arată:
- că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât Decretul nr. 83/1949 este considerat astăzi un act normativ abuziv, terenul în litigiu nefiind expropriat cu titlu, ci preluat abuziv şi trecut în administrarea G. Dâmboviţa, devenit apoi I.A.S. Cornăţelu.
- că instanţa a interpretat greşit modul de încadrare a bunurilor preluate de la fostele I.A.S., întrucât art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, prevede că bunurile din patrimoniul societăţii sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu, iar pentru terenul în litigiu, la rubrica „titlu" se menţionează „Decret nr. 83/1949", ceea ce înseamnă că terenul este revendicabil;
- că instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor depuse de reclamant, şi anume, sentinţele civile în care instanţele civile au evitat să se pronunţe asupra dreptului său.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi casată cu trimitere, spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
1. Cauza de faţă în recurs a fost suspendată la 14 ianuarie 2003, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 7435/2001, al Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă şi având ca obiect o contestaţie întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
După repunerea pe rol a recursului de faţă, recurentul a depus ca act nou, Decizia nr. 5462 din 20 iunie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 11245/2004.
Prin această hotărâre a fost admis recursul SC A. SA şi cel al lichidatorului B.I.R. împotriva deciziei nr. 516/2003, a Curţii de Apel Ploieşti, care a fost modificată, în sensul respingerii apelului formulat de recurentul din cauza de faţă împotriva sentinţei civile nr. 48/2003 a Tribunalului Dâmboviţa.
În considerentele acestei decizii se reţine că recurentul R.M. nu ar putea primi în natură cele 2,8 ha (solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001), nu pentru motive de fapt, ci pentru că nu pot opera dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru că titlul pârâtei (certificatul de atestare a dreptului de proprietate dedus judecăţii în cauza de faţă) a fost validat irevocabil judecătoreşte.
Aşadar, instanţa civilă a avut în vedere o prezumţie de autoritate de lucru judecat care, în realitate, nu există.
Dacă în cauza de faţă s-ar considera valabilă o prezumţie de lucru judecat corelativă, în sensul că respingerea cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, ar lipsi de suportul de temeinicie, cererea de anulare a certificatului, efectul juridic evident ar fi o veritabilă denegare de dreptate.
Considerentele deciziei civile, însă, dovedesc că modul în care este soluţionată cauza de faţă, este esenţial şi prioritar în raport cu procedura Legii nr. 10/2001, întrucât instanţa civilă a considerat că admisibilitatea în principiu a cererii reclamantului R.M. este determinată de existenţa sau nu a unui titlu valabil actual al societăţii care a primit şi a răspuns la notificare.
2. Instanţa de fond în cauza de faţă a motivat contradictoriu: pe de o parte, în principiu, pe ideea că procedura Legii nr. 10/2001 urmează să soluţioneze în fond cerinţa reclamantului, de primi în natură cele 2,8 ha. Pe de altă parte, cu încălcarea propriei competenţe, a apreciat că Decretul nr. 83/1949 reprezintă titlul valabil cu care terenul a intrat în proprietatea Statului, iar, pe cale de consecinţă, certificatul al cărui anulare s-a cerut, a fost emis pe baza acelui titlu valabil, adică SC A. SA.
Prima instanţă nu a analizat, însă, în fond îndeplinirea condiţiilor de legalitate la emiterea certificatului, referirea la actele normative aplicabile fiind foarte generală.
Esenţial era ca în cauză să se stabilească dacă terenul necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate este întregul teren cuprins în act.
Or, respectarea acestui criteriu prevăzut de art. 1 din HG nr. 834/1991 nu putea fi verificată decât prin administrarea unei probe cu o expertiză tehnică ce urmează a fi efectuată în rejudecare.
Soluţia se impune şi motivat de situaţia că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamantului i-a fost retrocedat imobilul - casă aflat pe terenul intravilan de 2,8 ha, inclus în certificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 458 din 24 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 851/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 866/2006. Contencios. Pretenţii. Recurs → |
|---|
