ICCJ. Decizia nr. 898/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 898/2006
Dosar nr. 2866/2005
nr. 11848/1/2005
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 septembrie 2003, în dosarul nr. 6735/2003, al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta C. Săliştea de Sus a chemat în judecată Guvernul României, solicitând instanţei, anularea parţială a HG nr. 934/2002, în ceea ce priveşte Anexa nr. 59 poziţiile nr. crt. 14 - Magazin alimentar nr. 2 Pod şi nr. crt. 15 - Magazin alimentar nr. 3 Buleni.
În motivarea acţiunii a arătat că imobilele cuprinse în hotărârea de guvern contestată sunt proprietatea cooperativei, nu sunt proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, deoarece prin natura lor nu sunt de uz sau interes public în sensul dispoziţiilor legale, astfel că în mod neîntemeiat au fost incluse în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, acest inventar fiind ulterior aprobat prin HG nr. 934/2002.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
La 22 octombrie 2003, Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, invocând pe cale de excepţie neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1264 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca tardivă, acţiunea reclamantei. Această sentinţă a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2708 din 21 aprilie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5807/2003, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, pentru considerentul că nu s-a făcut dovada că reclamanta a luat cunoştinţă de actul administrativ atacat la o altă dată, decât cea pe care a invocat-o şi în raport cu care s-a adresat cu reclamaţie administrativă, Guvernului României.
În urma rejudecării cauzei, prin sentinţa civilă nr. 476 din 7 iulie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâtul Guvernul României referitoare la lipsa parcurgerii procedurii prealabile şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a admis acţiunea formulată de reclamanta C. Săliştea de Sus, dispunând anularea parţială a HG nr. 934/2002, în privinţa nr. crt. 14 - magazin alimentar nr. 2 Pod şi nr. crt. 15 - magazin alimentar nr. 2 Buleni, cuprinse în Anexa nr. 59 a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece există identitate între cooperativă şi titulara dreptului de proprietate a cărui vătămare se invocă prin cererea de chemare în judecată. A mai reţinut instanţa de fond că excepţiile tardivităţii şi a lipsei îndeplinirii procedurii prealabile sunt neîntemeiate în raport cu actele dosarului şi faţă de aspectul că acestea au fost analizate prin Decizia Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Cluj a apreciat că bunurile imobile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor ce aparţin domeniului public, întrucât nu se încadrează în nici una dintre categoriile bunurilor enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998, iar reclamanta a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate privată asupra bunurilor în litigiu.
De asemenea, în motivarea soluţiei, instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta s-a comportat ca un adevărat proprietar, iar această calitate a fost recunoscută de autoritatea administrativă locală prin acceptarea declaraţiei de impunere şi prin încasarea impozitului pe clădiri, pârâtul nefăcând dovada că unitatea administrativ-teritorială locală, comuna Săliştea de Sus a dobândit dreptul de proprietate publică asupra imobilelor, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998. Având în vedere argumentele de mai sus, instanţa de fond a concluzionat că reclamanta a făcut dovada vătămării unui drept al său, recunoscut de lege, prin emiterea hotărârii de guvern.
1. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Guvernul României care, fără a-şi sistematiza şi structura criticile pe vreunul din motivele de recurs enumerate la art. 304 ori art. 3041 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, susţine recurentul, hotărârea atacată a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi ale Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia, hotărârea de atestare a domeniului public având la bază hotărârile Consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale ale judeţului Maramureş.
A mai susţinut că hotărârea atacată nu are efect constitutiv de drept de proprietate, ci de atestare a regimului juridic al bunurilor care aparţin unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Maramureş, astfel că dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost vătămat.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din prezentarea sintetică a criticilor formulate de recurent, principala susţinere a recurentului este aceea că HG nr. 934/2002 nu a vătămat dreptul de proprietate pe care intimata-reclamantă îl are asupra imobilelor de la poziţiile nr. 14 (magazin alimentar nr. 2 Pod) şi nr. 15 (magazin alimentar nr. 3 Buleni), ceea ce este lipsit de temei legal.
Astfel, atestarea apartenenţei unui bun la domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale are ca primă consecinţă conferirea pentru acel bun, a regimului juridic de proprietate publică, cu toate consecinţele juridice care decurg din acest statut şi, ca o a doua consecinţă, negarea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante asupra bunurilor mobile respective.
Or, aşa cum şi instanţa de fond a reţinut în mod corect, intimata-reclamantă a făcut pe deplin dovada dreptului său de proprietate asupra celor două magazine pe care le-a construit din fonduri proprii pe terenuri pe care le-a primit de la autorităţile competente, în folosinţă gratuită pe durata construcţiilor.
În concluzie, este lipsită de suport faptic şi de temei legal, susţinerea recurentului, cum că hotărârea atacată nu ar fi produs efecte vătămătoare şi că nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în vigoare la data naşterii litigiului.
În ceea ce priveşte a doua susţinere, împrejurarea că Guvernul a adoptat hotărârea atacată cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, aceasta nu poate avea semnificaţia juridică pretinsă de recurent - legalitatea acestui act administrativ, din moment ce s-a dovedit în mod neechivoc faptul că, prin el, a fost vătămat dreptul de proprietate al intimatei-reclamante.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul Guvernului va fi respins ca nefondat.
2. A formulat recurs şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, intervenient în interesul Guvernului, pe care, însă, nu l-a timbrat, astfel că va fi anulat în condiţiile Legii nr. 146/1997 şi OG nr. 32/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 476 din data de 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 476 din data de 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 864/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 909/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
