ICCJ. Decizia nr. 907/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2005, la Curtea de Apel Constanța, S.I. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 129/C.A. din 5 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, indicând drept temei juridic, prevederile art. 322 pct. 2 și 3 C. proc. civ.
în motivarea cererii arată, în esență, că este nemulțumit de hotărârea atacată, pentru că nu s-a avut în vedere că nu datora impozit pentru imobilul proprietatea sa, deoarece este o persoană cu handicap grav, dar nici nu are posibilități materiale suficiente pentru a-l putea achita.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 219/CA din 19 septembrie 2005, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., numai hotărârile date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, pot fi atacate cu cerere de revizuire și că prin decizia civilă nr. 129/CA din 5 mai 2005 s-a respins calea de atac a recursului, fără evocarea fondului cauzei.
Revizuentul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 219/CA din 19 septembrie 2005, solicitând a se casa atât hotărârea a cărei revizuire a cerut, cât și cea pronunțată în cererea de revizuire și să se trimită cauza, spre rejudecare, la înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a se conexa la dosarul nr. 9669/2004, al secției civile și de proprietate intelectuală.
Ulterior, își motivează cererea de recurs, prin reiterarea motivelor invocate și în cererea de revizuire.
Recursul este inadmisibil.
Conform prevederilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Cum hotărârea supusă revizuirii s-a pronunțat în recurs, cea dată în cererea de revizuire nu mai putea fi atacată cu recurs, fiind irevocabilă, deci nemaiputând fi promovat un nou recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, conform principiului unicității aceleiași căi de atac, în aceeași fază procesuală.
Astfel fiind, a fost respins recursul, ca inadmisibil.
← ICCJ. Decizia nr. 893/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 837/2006. Contencios → |
---|