ICCJ. Decizia nr. 104/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 104/2007

Dosar nr. 5419/1/2006

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 11 august 2005, reclamanta SC O.I. SRL Sălard, judeţul Bihor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.R.R. - Agenţia Bihor, anularea licenţelor de execuţie pentru traseele Oradea - Hodoş şi Oradea - Sântimbreu, emise de pârâtă pentru SC I. SA, Oradea, în baza deciziei comisiei de validare din 3 iunie 2005.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în perioada 27 mai 2005 - 2 iunie 2005, a avut loc licitarea electronică şi atribuirea licenţelor de execuţie pentru traseele cuprinse în Programul de Transport Rutier de Persoane prin servicii regulate în trafic naţional 2005 - 2008, dar, datorită unor defecţiuni tehnice, nu a putut accesa site-ul respectiv, iar societatea care a câştigat licitaţia, respectiv SC I. SA Oradea are, în realitate, o vechime de 14 luni pentru traseele în discuţie, faţă de cele 149 luni menţionate şi faţă de care vechimea reală a societăţii reclamante pe trasee ar fi subclasate.

Tribunalul Bihor, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 297/CA/2005 din 3 noiembrie 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinând incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi împrejurarea că A.R.R., care are personalitate juridică, are calitatea de autoritate publică centrală.

În faţa Curţii de Apel Oradea, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că, în calitatea de pârâtă, înţelege să se judece cu A.R.R., singura care are personalitate juridică.

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, SC I. SA Oradea, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 34/CA/2006 - P.I. din 20 februarie 2006, a admis cererea de intervenţie în interes propriu, a respins acţiunea reclamantei şi a obligat pe reclamantă să plătească intervenientei suma de 1.004,30 RON cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut că soluţia se impune, întrucât pârâta nu a lezat nici un drept al reclamantei prin modul în care a organizat licitaţia, defecţiunile la calculatorul reclamantei neputând fi asimilate forţei majore invocate de reclamantă şi neputând conduce la anularea licitaţiei.

Împotriva hotărârii sus menţionate a formulat recurs în termen legal, reclamanta SC O.I. SRL, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac şi casarea sentinţei atacate cu consecinţa, în principal, a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în vederea completării probaţiunii cu o expertiză de specialitate şi, în subsidiar, a admiterii acţiunii reclamantei şi a respingerii cererii de intervenţie în interes propriu formulată în cauză, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.

S-a învederat de către recurentă, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa de fond reţinând în mod eronat că vina pentru neaccesarea site -ului cu programul de licitaţie revine reclamantului. În realitate, s-a arătat, s-a probat în cauză că aparatul reclamantului a funcţionat normal şi că numai condiţii externe puteau afecta deschiderea paginii.

S-a mai precizat că în cazul în care s-ar fi admis efectuarea unei expertize de specialitate, s-ar fi putut dovedi faptul că eroarea nu provine din aparatul reclamantei şi că, dimpotrivă, această eroare aparţine serverului de legătură folosit de intimata A.R.R.

Recursul este nefondat.

Susţinerea reclamantei, referitoare la imposibilitatea de accesare a site-ului cuprinzând programul de solicitare electronică a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional 2005 - 2008 şi de înscriere la licitaţia electronică organizată de pârâtă în perioada 27 mai 2005 - 2 iunie 2005, în vederea atribuirii licenţei de execuţie pentru traseul Oradea - Hodoş şi Oradea - Sântimbreu, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, având caracter de forţă majoră (nefuncţionarea sistemului informatic folosit de pârâtă pentru atribuirea licenţelor de execuţie pentru traseu), nu este întemeiată, pentru considerentele ce urmează.

În primul rând, este de observat că o asemenea afirmaţie nu poate fi primită, atâta vreme cât accesarea programului informatic în discuţie, în aceeaşi perioadă şi pentru aceeaşi grupă de trasee, a fost posibilă în ceea ce priveşte intervenienta SC I. SA Oradea care s-a înscris la licitaţia electronică şi a obţinut licenţa de execuţie pentru cele două trasee, prin Decizia din 3 iunie 2006 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor.

Pe de altă parte, ipoteza intervenirii unor deficienţe majore în programul informatic al pârâtei este infirmată de însăşi arătările reclamantei cuprinse în cererea de repunere în termenul de licitaţie, adresată A.R.R., la 7 iunie 2005, potrivit cu care imposibilitatea accesării site-ului în vederea introducerii datelor necesare pentru licitaţie s-a datorat defecţiunii tehnice grave a sistemului informatic a societăţii şi lipsei mijloacelor tehnice de acces la internet în comuna Sălard.

În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu este concludentă proba cu expertiza de specialitate şi că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile esenţiale ale forţei majore, de natură să ducă la repunerea reclamantei în termenul de participare la licitaţie şi să justifice cererea acesteia de anulare a actelor administrative emise cu prilejul producerii de atribuire electronică a traseelor şi de atribuire a licenţelor de execuţie pentru traseele Oradea - Hodoş şi Oradea - Sântimbreu.

Recurenta nu a participat la licitaţia electronică organizată pentru atribuirea traseelor sus menţionate, din motive ce nu pot fi imputate pârâtei, astfel că aceasta din urmă prin atribuirea licenţei de execuţie în favoarea intervenientei nu a vătămat vreun drept al reclamantei, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aşa fiind, apreciind că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta SC O.I. SRL Sălard, judeţul Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 34/CA din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.I. SRL Sălard, judeţul Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 34/CA/2006 - P.I. din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 104/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs