ICCJ. Decizia nr. 1088/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1088/2007
Dosar nr. 16103/1/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 decembrie 2005, reclamanta SC R.I. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 103 din 6 iunie 2005 emisă de A.N.A.F. în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva actului de control din 18 aprilie 2005 încheiat de D.R.V.C. – S.S.V.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că nu datorează drepturile de import în sumă de 6.219.411.526 lei, la care a fost obligată prin actul de control, întrucât bunurile importate sunt scutite de la plata acestor drepturi în baza Legii nr. 133/1999 şi prin înstrăinarea lor nu le-a fost schimbată destinaţia, de utilaje pentru extragerea blocurilor de marmură din carieră.
Curtea de Apel Cluj a anulat acţiunea ca netimbrată prin sentinţa civilă nr. 15 din 12 ianuarie 2006, dar hotărârea a fost casată prin Decizia nr. 2120 din 7 iulie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul reclamantei şi constatând că s-a plătit taxa judiciară de timbru, a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea prin sentinţa civilă nr. 422 din 18 octombrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu mai poate beneficia de scutirea de plata taxelor vamale în baza Legii nr. 133/1999 pentru utilajele importate în perioada 21 ianuarie – 6 august 2002, întrucât a procedat la înstrăinarea acestora şi astfel, nu a respectat destinaţia bunurilor importate. Instanţa de fond a considerat că operaţiunea de înstrăinare nu a fost interzisă, dar prin realizarea ei, a fost deturnat scopul pentru care bunurile au fost importate şi anume, utilizarea lor pentru activitatea proprie a întreprinderii importatoare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs, reclamanta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea gravă a dreptului său la apărare, pentru că a fost respinsă cererea de amânare a avocatului său, deşi aceasta era temeinic motivată şi a fost formulată pentru primul termen de judecată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluţia dată pe fondul cauzei, cu motivarea că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 133/1999, care nu condiţionează facilitatea fiscală de menţinerea dreptului de proprietate asupra bunurilor. Recurenta a invocat drept argument acordarea facilităţii fiscale şi pentru bunurile achitate din credite bancare şi a susţinut că nu a schimbat destinaţia utilajelor importate, care sunt afectate în totalitate dezvoltării propriei activităţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a soluţionat cauza cu respectarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante, constatându-se că a fost respinsă întemeiat cererea de amânare formulată la primul termen de judecată de către avocatul acesteia.
În încheierea din Şedinţa publică din 11 octombrie 2006, s-a reţinut că pricina a fost înregistrată spre rejudecare la instanţa de fond la data de 31 august 2006 şi că reclamanta a primit citaţia la 8 septembrie 2006, dată de la care a avut suficient timp să depună acte în probaţiune.
În consecinţă, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., prin respingerea cererii de amânare şi de repunere pe rol a cauzei, iar pentru a se da posibilitate recurentei-reclamante să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 18 octombrie 2006.
Critica formulată pe fondul cauzei este de asemenea neîntemeiată, constatându-se că soluţia instanţei de fond este conformă prevederilor Legii nr. 133/1999 şi ale HG nr. 244/2001.
Conform acestor dispoziţii legale, la schimbarea destinaţiei bunurilor importate cu scutire de la plata taxelor vamale, întreprinderile mici şi mijlocii sunt obligate să îndeplinească formalităţile legale privind importul bunurilor şi să achite drepturile de import.
Facilităţile fiscale acordate prin Legea nr. 133/1999 au avut ca scop dezvoltarea activităţilor proprii de producţie ale întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel încât nu se poate reţine îndeplinirea acestei condiţii în cazul vânzării bunurilor importate, chiar dacă acestea au rămas în continuare în folosinţa şi în posesia recurentei-reclamante, ca urmare a convenţiei încheiate cu noul proprietar.
În recurs au fost invocate neîntemeiat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 133/1999, care au prevăzut aceeaşi facilitate pentru utilajele achitate cu fonduri din credite bancare, dat fiind că şi în acest caz proprietarul bunurilor este întreprinderea importatoare, iar recurenta-reclamantă nu a mai îndeplinit această condiţie după vânzarea utilajelor importate.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.I. SRL, judeţul Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 422 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1084/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1099/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
