ICCJ. Decizia nr. 1107/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1107/2007

Dosar nr. 374/44/2006

Şedinţa publică din 21 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 15 decembrie 2005, reclamantele C.M. şi C.V. au chemat în judecată M.A.P.A., solicitând obligarea acestora să le refacă drumul aflat pe proprietatea lor distrus de scurgerea apelor provenite din podurile O.S.F., precum şi obligarea la 300.000 RON, reprezentând contravaloarea recoltelor pe care le-ar fi putut obţine de pe terenurile distruse.

În motivarea cererii reclamantele au arătat că deşi au notificat această situaţie pârâtului, acesta nu a dat curs solicitării lor.

Prin sentinţa civilă nr. 94 din 27 iunie 2006, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca inadmisibilă considerând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs reclamantele care au susţinut că instanţa fondului nu a avut în vedere notificările repetate adresate M.A.P.A. rămase fără răspuns.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Cum în cauză reclamantele prin precizarea de acţiune formulată la 4 aprilie2006, au solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii producţiilor pe anii 2003 – 2005 în valoare de 300.000 RON pe an, la refacerea distrugerilor în valoare de 1.000.000 RON, refacerea canalizării, instalarea unei surse de energie electrică şi la restituirea a 600 tone struguri, legal şi temeinic s-a apreciat de către instanţa fondului că acestea rezultă de fapt o obligaţie izvorâtă din cauzare de prejudiciu, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 998 C. civ., cum de altfel au precizat şi recurentele în cererea de recurs şi a căror competenţă de soluţionare revine instanţei de drept comun.

Astfel fiind, şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.M. şi de C.V. împotriva sentinţei nr. 94/ F din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1107/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs