ICCJ. Decizia nr. 1098/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1098/2007
Dosar nr.3636/33/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 3 iulie 2006 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul V.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 19958 din 8 iunie 2006, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât reclamantul s-a născut în perioada în care părinţii săi se aflau în refugiu.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 349 din 20 septembrie 2006 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C. şi în consecinţă a dispus anularea Hotărârii nr. 19958 din 8 iunie 2006 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 20 februarie 1945 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2006.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 şi copiii minori ai persoanelor refugiate în înţelesul legii, născuţi în refugiu, întrucât aceştia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privaţiunile impuse părinţilor aflaţi în refugiu i-au afectat implicit şi pe copiii lor minori.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen - pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, întrucât reclamantul nu era născut la data strămutării părinţilor săi, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, aşa cum prevede art. 1 lit. c) Legea nr. 189/2000.
Examinând sentinţa atacată în raport cu motivul de recurs invocat, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii, precum şi potrivit art. 3042 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Este necontestat faptul că, reclamantul V.I. născut la data de 20 februarie 1945 în localitatea Biniş, judeţul Caraş-Severin unde părinţii săi V.I. şi L.E. se refugiaseră din localitatea Livada, judeţul Satu - Mare în localitatea Biniş, judeţul Caraş-Severin în anul 1940, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana - cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele - cetăţeni români care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că, reclamantul care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că, astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/2999 şi soţului supravieţuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului a suferit în mod direct, toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.
În consecinţă, soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică, recursul urmând să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 3121 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 349 din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1094/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1100/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|