ICCJ. Decizia nr. 1203/2007. Contencios. Litigiu privind ajutorul de stat(Legea nr. 143/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1203/2007
Dosar nr. 199/1/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4321 din 4 decembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 588 din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea deciziei pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 588 din 9 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.H.T. SRL Hunedoara, în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, şi a dispus anularea art. 11 din dispozitivul Deciziei nr. 184 din 30 septembrie 2005, prin care s-a prevăzut că M.F.P., în calitate de furnizor, va lua toate măsurile pentru recuperarea ajutorului de stat ilegal şi incompatibil de la reclamantă, în sumă de 3.755.499.000 lei (ROL), împreună cu dobânda aferentă calculată de la data la care ajutorul a fost pus la dispoziţia beneficiarului şi până la momentul recuperării efective a ajutorului. Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta deţine certificat de investitor în zona defavorizată şi beneficiază de facilităţile prevăzute de HG nr. 1078/2000, conform OUG nr. 24/1998, republicată, fără a se face distincţie în funcţie de forma ajutorului de stat şi modalităţile de acordare a acestuia. De asemenea, a mai reţinut Curtea de apel că potrivit notei de constatare din 14 septembrie 2004, societatea comercială se încadra în limitele intensităţii ajutorului de stat, fiind luate în calcul şi cheltuielile salariale, iar potrivit notei de constatare din 31 martie 2005, întocmită de aceiaşi inspectori de concurenţă care au întocmite şi nota din 2004, societatea comercială depăşea limitele intensităţii ajutorului de stat, nefiind luate în considerare cheltuielile salariale. Astfel, Decizia emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei este nelegală întrucât a fost motivată numai în raport cu prevederile art. 141 din OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, introdus prin Legea nr. 507/2004, referitoare la cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea intensităţii ajutorului de stat, care se aplică însă numai pentru viitor şi nu pot avea efecte asupra intensităţii ajutorului de stat, acordat în perioada 2003-2004, stabilit şi considerat ca legal anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Împotriva sentinţei civile a Curţii de apel a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, susţinând că aceasta este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În soluţionarea recursului, Înalta Curte a reţinut că problema de drept căreia i se subsumează aspectele invocate prin motivele de recurs, vizează legalitatea ajutorului de stat acordat SC M.H.T. SRL în perioada 2002 – semestrul I 2004.
În acest sens, s-a reţinut că principalele aspecte ale litigiului poartă asupra incidenţei, în privinţa ajutorului de stat de care a beneficiat societatea, a dispoziţiilor Capitolului III – „Ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă" din Regulamentul privind ajutorul de stat regional, prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/2004, precum şi asupra interpretării şi aplicării dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 507/2004 de modificare a OUG nr. 24/1998.
S-a reţinut că societatea este, conform certificatului din 27 iunie 2002, investitor în zonă defavorizată şi beneficiază de facilităţile prevăzute de OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate.
Potrivit dispoziţiilor art. 141 din OUG nr. 24/1998, articol introdus prin Legea nr. 239/2004, în vigoare la data controlului din septembrie 2004, s-a reţinut că la data întocmirii Notei de constatare din 14 septembrie 2004, erau aplicabile dispoziţiile Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/2004, fără a distinge cu privire la inaplicabilitatea unora dintre prevederile acestuia.
În raport cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, modificat prin Legea nr. 603/2003, s-a reţinut că ajutorul de stat se acordă în baza prevederilor acestei legi, care dispune, lipsit de echivoc, în sensul că ajutorul de stat poate fi în legătură cu crearea de locuri de muncă, ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor Capitolului III – „Ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă" din Regulamentul prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 55/ 2004.
În raport cu perioada controlată şi costurile eligibile luate în considerare la calculul intensităţii ajutorului de stat au fost respinse susţinerile Consiliului Concurenţei referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor Capitolului III din Regulamentul privind ajutorul de stat regional.
Cu privire la dispoziţiile art. 141 din OG nr. 24/1998, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 507/2004 de aprobare a OG nr. 94/2004, Înalta Curte a reţinut că aceste prevederi nu dispun în sensul că se va proceda la o recalculare a intensităţii ajutorului de stat, care să justifice reevaluarea de către Consiliul Concurenţei a legalităţii facilităţilor fiscale acordate agenţilor economici sub forma ajutorului de stat în baza legislaţiei anterioare, în vederea recuperării ajutorului de stat ilegal şi incompatibil, iar dacă legea nu dispune în acest sens, nici cel care o aplică nu poate recurge la o astfel de interpretare.
În concluzie, Înalta Curte a reţinut că nu poate fi admisă teza recurentului, conform căreia, la 14 septembrie 2004, este legal şi compatibil ajutorul de stat acordat societăţii intimate în perioada 2002 – semestrul I 2004, iar la data de 31 martie 2005 şi la data Deciziei nr. 184 din 30 septembrie 2005, acelaşi ajutor de stat a devenit ilegal şi incompatibil şi trebuie recuperat, datorită modificării între timp a criteriilor de calcul al intensităţii ajutorului de stat.
Cu privire la Decizia nr. 4321 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare Consiliul Concurenţei, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., respectiv dezlegarea dată prin hotărârea atacată este rezultatul unor greşeli materiale.
Referitor la argumentul reclamantei reţinut de instanţă, privind existenţa notelor de constatare contradictorii, întocmite de inspectorii de concurenţă la sediul reclamantei, susţine contestatoarea, s-a comis o greşeală materială în aprecierea situaţiei de fapt şi de drept.
Astfel nu s-a avut în vedere împrejurarea că prima notă de constatare, fiind datată 14 septembrie 2004, a fost întocmită înainte de adoptarea Legii nr. 507/2004, care a fost publicată în M. Of. nr. 1080 din 19 noiembrie 2004 pentru completarea şi modificarea prevederilor OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, respectiv în aprecierea intensităţii ajutorului de stat.
În mod greşit instanţa s-a concentrat asupra unui act premergător investigaţiei în loc să aibă în vedere ca Decizia Consiliului Concurenţei s-a fondat pe mai multe elemente de fapt şi de drept, cuprinse în raportul de investigaţie, pe baza căruia s-a decis recuperarea sumelor necuvenite.
Contestatoarea invocă ca fiind greşeli materiale, aprecierea că la stabilirea exigibilităţii investiţiilor care au stat la baza calculului intensităţii ajutorului de stat s-au luat în considerare de Consiliul Concurenţei numai investiţiile în imobilizările corporale, respectiv cele prevăzute la art. 6 din regulament, fără a se face aplicarea cap. III din acelaşi regulament privind ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă.
S-a produs o greşeală materială întrucât autoritatea de concurenţă a procedat corect, regulamentul nu vizează numai zonele defavorizate iar termenul „regional" este mult mai larg decât termenul de „zone defavorizate" conform OUG nr. 24/1998.
Dispoziţiile privind ajutorul pentru crearea de locuri de muncă nu sunt aplicabile în speţă.
Contestatoarea arată că măsurile dispuse sunt legale şi întemeiate, pe dispoziţiile art. 21 şi 22 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.
Consiliul Concurenţei a depus precizări la contestaţia în anulare, în sensul că instanţa de recurs în soluţionarea cauzei a interpretat greşit legislaţia în materia intensităţii ajutorului de stat în zonele defavorizate şi a avut în vedere notele de constatare anterioare deschiderii investigaţiei, nereţinând că măsurile dispune de Consiliul Concurenţei care au făcut obiectul Deciziei nr. 184/2005 s-au întemeiat pe raportul de investigaţie, dispusă prin Ordinul nr. 188 din 17 august 2005.
Prin aceste precizări, contestatoarea face referire şi la un alt motiv al contestaţiei în anulare, respectiv nepronunţarea asupra motivului de recurs privind nelegalitatea includerii cheltuielilor salariale.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., respectiv omisiunea cercetării unui motiv de casare sau de modificare invocat prin cererea de recurs, ori în cauză s-a analizat de instanţa de recurs critica ce viza nelegalitatea includerii cheltuielilor salariale.
Art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de recurs invocat în termen de recurent, iar nu argumentele de fapt şi de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea unui motiv de casare sau modificare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit motivul neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentei.
Cum motivele invocate de recurentă au fost analizate şi respinse, nu sunt incidente dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
De asemeni, în cauză, nu poate fi reţinut nici motivul ce vizează art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Acest motiv al contestaţiei în anulare speciale are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite. Este deci vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale.
Contestatoarea invocă ca fiind greşeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., aprecierea situaţiei de fapt şi de drept, interpretarea legislaţiei în materia intensităţii ajutorului de stat în zonele defavorizate, probele avute în vedere pe care s-a fondat Decizia Consiliului Concurenţei.
Se constată astfel că motivele apreciate de contestatoare ca fiind greşeli materiale vizează greşeli de judecată care nu pot forma obiectul contestaţiei în anulare.
A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea recursului, respectiv un recurs la recurs.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare, conform prevederilor art. 318 C. proc. civ. este nefondată şi a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Consiliul Concurenţei cu privire la Decizia nr. 4321 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1200/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1204/2007. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
