ICCJ. Decizia nr. 1200/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1200/2007
Dosar nr. 9083/54/2006
Şedinţa publică din 23 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iunie 2006, şi precizată la data 7 iulie 2006, reclamanta SC V.C. SRL Târgu Jiu a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P. – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, suspendarea executării Hotărârii nr. 393.887 din 19 mai 2005, emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei pe fond împotriva actului respectiv, invocând, în drept, dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivare, reclamanta a arătat că este constituită, autorizată şi funcţionează legal, având ca obiect de activitate, printre altele, exploatarea jocurilor de noroc, pentru care a obţinut un număr de 60 licenţe.
M.F.P. – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, în mod nejustificat, prin Hotărârea nr. 393.887 din 19 mai 2005, a dispus anularea celor 60 licenţe, reţinând că reclamanta a achitat cu întârziere o parte din obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat.
Reclamanta a susţinut că măsura este ilegală şi nejustificată, deoarece societatea a achitat la zi atât taxele datorate conform OG nr. 36/2000 cât şi obligaţiile fiscale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului local, data achitării fiind anterioară emiterii hotărârii de anulare a licenţelor.
Măsura suspendării, a mai arătat reclamanta, este necesară pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, care ar consta în intrarea în faliment datorită incapacităţii de plată. Totodată, s-a arătat şi că, în cazul încetării activităţii societăţii, ar fi disponibilizaţi forţat toţi salariaţii.
Prin sentinţa civilă nr. 652 din 7 iulie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 393.887 din 19 mai 2006 emisă de M.F.P. – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii având ca obiect anularea hotărârii.
În motivarea sentinţei pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Temeiul de drept al cererii formulate de reclamantă constă în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere faptul că societatea a solicitat, pe calea unei acţiuni separate, înregistrată la aceeaşi instanţă, anularea Hotărârii nr. 393887 din 19 mai 2006.
Curtea de apel a reţinut că numai în situaţia în care cererea de suspendare se formulează în timpul procedurii administrative, judecătorul trebuie să aprecieze cu privire la existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, iar pentru situaţia în care se solicită suspendarea executării actului administrativ după introducerea acţiunii în anulare, legiuitorul nu a prevăzut nici un fel de condiţii.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că, mai înainte de a se pronunţa justiţia asupra legalităţii actului administrativ contestat, prin executarea Hotărârii nr. 393.887 din 19 mai 2006 s-ar ajunge la încetarea activităţii societăţii, astfel că reclamanta ar putea suferi o pagubă iminentă. A mai reţinut instanţa că, prin încetarea activităţii unei firme, prejudiciul suferit este prezumat şi inevitabil, situaţie în care sunt întrunite ambele cerinţe referitoare la cazul bine justificat şi prejudiciul iminent.
În final, Curtea de apel a apreciat că aspectele deja reţinute se coroborează şi cu faptul că societatea reclamantă a achitat întregul debit reţinut în sarcina înainte de emiterea hotărârii cu privire la care se solicită suspendarea executării.
Împotriva sentinţei civile nr. 652 din 7 iulie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs D.G.F.P.J.D., în numele şi pentru M.F.P.
În motivarea cererii de recurs, recurentul – pârât a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării unui act administrativ.
În acest sens, recurentul-pârât a arătat că pretinsele prejudicii aduse reclamantei prin anularea licenţelor de exploatare a jocurilor de noroc ar fi fost evitate în condiţiile desfăşurării activităţii cu respectarea prevederilor legale, propria culpă a societăţii neputând justifica cererea de suspendare.
A mai arătat că reclamanta nu a probat pagubele iminente pe care le-ar suporta prin executarea actului, iar paguba iminentă în accepţiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă pagubele legate de încasările zilnice, chirie, taxe de licenţă, cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe şi amortizarea.
În ceea ce priveşte pierderea clientelei recurentul-pârât a subliniat că însăşi reclamanta a arătat că a funcţionat o perioadă scurtă şi nu a avut timp să îşi formeze o clientelă stabilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 noiembrie 2006, intimata-reclamantă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a D.G.F.P.J.D., care a declarat recursul fără a fi fost parte în proces.
Pe fond intimata-reclamantă a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă constând în riscul intrării societăţii în faliment şi în incapacitate de plată, iar cazul bine justificat, în sensul legii, fiind un prejudiciu material viitor, previzibil.
Prin încheierea din data de 3 decembrie 2006, Curtea a calificat excepţia invocată prin întâmpinare drept excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, dând un termen pentru ca recurentul-pârât să facă această dovadă, potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, recurentul-pârât a depus la dosar copia delegaţiei din 14 iulie 2006, prin care D.G.F.P.J.D. a fost împuternicită să exercite calea de atac a recursului împotriva sentinţei instanţei de fond.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
În temeiul art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, caz în care suspendarea actului administrativ atacat se poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Este adevărat că art. 15 nu reia în mod expres cele două condiţii prevăzute de art. 14, dar în mod evident, tehnica legislativă utilizată impune interpretarea sistematică a celor două texte, ce reglementează două ipoteze ale aceleiaşi instituţii juridice: suspendarea executării actului administrativ.
Prin urmare, considerentul reţinut de instanţa de fond, în sensul că judecătorul trebuie să aprecieze asupra cazului bine justificat şi asupra iminentei producerii pagube numai în situaţia în care cererea de suspendare se formulează în timpul procedurii administrative, este contrar legii.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza şi în vederea executării legii.
În cadrul procedurii de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă prejudecat fondul litigiului, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte, constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, pentru că nu poate fi reţinut un risc real de încetare a activităţii societăţii ca urmare a imposibilităţii exercitării activităţii de exploatare a jocurilor de noroc, de vreme ce obiectul său de activitate nu se rezumă la jocurile de noroc.
Astfel, Curtea constată că potrivit rezoluţiei de înscriere de menţiuni din 20 martie 2002 a O.R.C. al judeţului Gorj, obiectul de activitate al SC V.C. SRL a fost completat cu mai multe activităţi după cum urmează: organizarea de şantiere şi pregătirea terenului; demolarea construcţiilor, terasamente şi organizare de şantiere; lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii; construcţii de clădiri şi de genul civil; lucrări de construcţii, inclusiv lucrări de artă; alte activităţi reecreative; jocuri de noroc.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, motivul de recurs prevăzut de art. 304 cpt. 9 C. proc. civ. fiind întemeiat.
În consecinţă potrivit art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P.J.D., în numele şi pentru M.F.P., împotriva sentinţei civile nr. 652 din 7 iulie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cerea reclamantei SC V.C. SRL Târgu Jiu, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1196/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1203/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
