ICCJ. Decizia nr. 1338/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1338/2007
Dosar nr. 4767/36/2006
Şedinţa publică din 2 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea actului nr. 305215 din 22 august 2006 emis de pârâtă, obligarea acesteia să dispună aplicarea Legii nr. 232/2006 în sensul majorării indemnizaţiei de la 130.000 lei pentru fiecare an de strămutare în alte localităţi la 100 RON pentru aceeaşi perioadă septembrie 1940 – martie 1945.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că prin Hotărârea nr. 5599 din 2 aprilie 2003 emisă de pârâtă s-a stabilit în favoarea sa calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, acordându-i–se drepturile începând cu 1 octombrie 2000 pentru perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945, respectiv câte 130.000 lei pentru fiecare an de strămutare.
Reclamantul mai menţionează faptul că Legea nr. 189/2000 nu este un act normativ independent de Decretul – lege nr. 118/1990, astfel că atunci când în Legea nr. 232/2006 se vorbeşte de modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 se are în vedere acest din urmă act normativ cu modificările şi completările ulterioare inclusiv cele aduse prin Legea nr. 189/2000. Se mai arată că pentru aceeaşi categorie de persoane (strămutate) Legea nr. 232/2006 acordă 100 lei (RON) pentru fiecare an de strămutare, ceea ce reprezintă o majorare a indemnizaţiei, majorare la care este îndreptăţit.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 189/2000, Decretului-lege nr. 118/1990 şi Legii nr. 232/2006.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus în copie mai multe înscrisuri printre care: Hotărârea nr. 5559/2003 emisă de pârâtă, adresa din 22 august 2006, dovada de comunicare, cupon de pensie.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată susţinând că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000, care priveşte persoanele persecutate de către regimurile instituite cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 232/2006 modifică Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 701/ CA din 26 octombrie 2006 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că obiectul acţiunii nu este anularea unui act administrativ, adresa invocată neîndeplinind condiţiile unui astfel de act şi constatarea refuzului pârâtei de a recunoaşte un drept considerat de reclamantă ca fiind prevăzut de lege, refuz materializat prin adresa din 22 august 2006.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul nu se încadrează în dispoziţiile Decretului - Lege nr. 118/1990, deoarece Hotărârea nr. 5559/2003 îi recunoaşte calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, lege care reglementează o altă categorie de persoane, respectiv cele persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului au fost invocate, generic, prevederile Legii nr. 554/204, Legii nr. 189/20200, Decretului –Lege nr. 118/1999 şi ale Legii nr. 232/2006, fără a arăta în fapt şi fără a indica în concret motivele de nelegalitate şi netemeinicie pe care se întemeiază criticile aduse hotărârii instanţei de fond.
Recurentul arată că Legea nr. 189/2000 nu este un act normativ independent de Decretul - Lege nr. 118/1990, iar în Legea nr. 232/2006 se vorbeşte de modificarea acestui decret, şi are în vedere acest din urmă act, deci cele două reglementări sunt complementare.
Mai susţine recurentul că indemnizaţia este de130.000 lei pentru fiecare an de strămutare (1940-1945) iar pentru aceeaşi categorie de persoane (strămutate) Legea nr. 232/2006 acordă 100 lei (RON) pentru fiecare an de strămutare, reprezentând o majorare (aproape dublu) a indemnizaţiei anterioare, majorare la care este îndreptăţit.
În fine, recurentul menţionează că reglementarea nouă, adusă de Legea nr. 232/2006, este doar o modificare a cuantumului indemnizaţiei de pensie dispusă prin lege, alta decât simple indexări-actualizări care se fac de către casa judeţeană de pensii din oficiu.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs, cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond în mod corect a apreciat că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea refuzului pârâtei de a-i recunoaşte un drept reclamantului, refuz materializat prin adresa nr. 303.215/2006.
Prin Legea nr. 232/2006 s-a modificat Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificările şi completările ulterioare în sensul că: persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei (RON) pentru fiecare an de detenţie, strămutare în altă localităţi, deportate în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, iar persoanele care s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 50 lei (RON) pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
Astfel fiind, în mod legal instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu se încadrează în dispoziţiile prevederilor Decretului - Lege nr. 118/1990, acestuia fiindu-i recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Însă, această lege reglementează o altă categorie de persoane.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Susţinerea potrivit căreia Legea nr. 189/2000 este un act normativ dependent de Decretul – Lege nr. 118/1990 nu poate fi primită întrucât, odată cu apariţia Legii nr. 189/2000, OG nr. 105/1999 nu mai are legătură cu Decretul - Lege nr. 118/1990, cele două acte normative reglementează distinct drepturile pentru cele două categorii de persoane care au avut de suferit de pe urma regimurilor instaurate înainte şi după 6 martie 1945.
Reclamantului i s-a recunoscut această calitate prin Hotărârea nr. 5559/2003, iar majorarea indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 232/2006 nu se aplică în cazul acestuia.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect situaţia reclamantului, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, constatând că refuzul pârâtei de a recunoaşte un astfel de drept este justificat.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.S., împotriva sentinţei civile nr. 701/ CA din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1337/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1341/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
