ICCJ. Decizia nr. 1341/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1341/2007
Dosar nr. 1564/97/2006
Şedinţa publică din 2 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, prin declinare de la Tribunalul Hunedoara, reclamanta B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.H. anularea Hotărârii nr. 1574 din 11 martie 2005 şi, totodată, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, în care să cuprindă şi perioada 7 ianuarie 1941 – 3 iulie 1942, conform prevederilor OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta, a arătat că deşi a dovedit cu martori faptul că s-a aflat în refugiu, la Turda împreună cu părinţii, începând cu data de 7 ianuarie 1941, pârâta a reţinut numai perioada 3 iulie 1942 – 6 martie 1945, data de 3 iulie fiind trecută în certificatul emis de Arhivele Naţionale direcţia Judeţeană Cluj, însă în realitate familia s-a refugiat din motive etnice la data de 7 ianuarie 1941, dată după care tatăl său a lucrat cojocar, iar în data de 3 iulie 1942 s-a înscris în registrul refugiaţilor, pentru a se putea angaja la F.C.T.
Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii, ca tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată, având în vedere data comunicării hotărârii atacate şi certificatul din 26 noiembrie 2004 eliberat de Arhivele Naţionale direcţia Judeţeană Cluj, care atesta refugiul începând cu data de 3 iulie 1942.
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 27 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâtă, a modificat în parte Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005, în sensul că a stabilit perioada cât reclamanta s-a aflat în refugiu din 7 ianuarie 1941 până în 6 martie 1945.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faţă de data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Hunedoara la 17 mai 2006 şi prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantei apare ca fiind depusă în termenul de 6 luni, astfel că excepţia tardivităţii se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată, având în vedere declaraţia martorilor J.V. şi D.A., din care rezultă că părinţii reclamantei s-au refugiat din localitatea Apahida în oraşul Turda, din motive etnice la data de 7 ianuarie 1941, iar înscrierea în registrul refugiaţilor s-a făcut mai târziu în anul 1942, pentru ca tatăl reclamantei F.P. să se poată angaja la F.C.T.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta, C.J.P.H., considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că reclamanta-intimată nu a contestat Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005 în termenul legal, cu toate că i-a fost comunicată la data de 15 martie 2005 (prin poştă) aspect ce rezultă, de altfel, din cuprinsul cererii înregistrată la C.J.P.H. sub nr. 10426 din 23 martie 2006;
Recurenta mai susţine faptul că reclamanta nu a contestat nici răspunsul administrativ dat de C.J.P.H., având nr. de înregistrare 14520 din 29 martie 2005, nefăcând dovada existenţei unor „motive temeinice" care ar fi împiedicat-o să introducă acţiune în termenul prevăzut de lege.
De asemenea, recurenta arată că în virtutea rolului activ al instanţelor judecătoreşti, instanţa de fond trebuia să verifice, respectiv să dispună reclamantei – intimate prezentarea plicului prin care i-a fost adus la cunoştinţă răspunsul instituţiei, în vederea verificării datei aplicării ştampilei oficiului poştal.
În fine, recurenta precizează că instanţa de fond nu a făcut aplicabilitatea art. 1191 alin. (2) C. civ., care interzice dovada cu martori pentru combaterea unui înscris.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, prin Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005 i s-a recunoscut reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/200, pentru perioada 3 iulie 1942 – 6 martie 1945.
Prin cererea depusă la data de 18 mai 2006, reclamanta contestă hotărârea, şi solicită revizuirea Hotărârii nr. 1574 în sensul că perioada de refugiu este 7 ianuarie 1941 – 6 martie 1945, având în vedere declaraţiile martorilor J.V. şi D.A.
Potrivit dispoziţiilor prevederilor art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999: „Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005 i-a fost comunicată reclamantei la data de 15 martie 2005, iar acţiunea este formulată la data de 18 mai 2006, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege sus citat.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că acţiunea este depusă în termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respingând excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă, pronunţând astfel o hotărâre nelegală şi netemeinică.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 şi ale art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite, sentinţa atacată se va casa iar în fond acţiunea va fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P.H., împotriva sentinţei civile nr. 161 din 27 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantei B.A., ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1338/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1361/2007. Contencios. Sancţiune pentru... → |
|---|
