ICCJ. Decizia nr. 1361/2007. Contencios. Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1361/2007
Dosar nr. 2006/302/2004
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. 2006/302/2004, a fost admisă acţiunea formulată de SC T.A. SA Bucureşti, în contradictoriu cu C.G.M.B., precum şi cu persoanele fizice având calitatea de consilieri în cadrul acestuia.
A fost obligat conducătorul autorităţii administrative deliberative, C.G.M.B., la o amendă în favoarea statului de 500 lei pe zi de întârziere, de la data de 29 martie 2001 până la executarea obligaţiei de emitere a unei noi hotărâri privind eliberarea certificatului de proprietate pentru suprafaţa de 37.782 m.p. teren în favoarea reclamantei, obligaţie stabilită prin sentinţa civilă nr. 556/2000, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 800/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost respinsă acţiunea faţă de consilierii ce compun C.G.M.B.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a C.G.M.B., invocată de către acesta.
A fost respinsă excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de către pârâtul C.G.M.B.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că proiectul de hotărâre privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 37782 m.p. a fost pe ordinea de zi din 22 decembrie 2004 a C.G.M.B., însă a fost respins cu motivaţii ce nu au legătură cu fondul problemei, chestiunile de fapt şi de drept fiind tranşate de instanţa de contencios administrativ, hotărârea rămânând doar de executat în termenii şi limitele stabilite de instanţă prin dispozitiv, care este clar precizat şi limpede de executat, fără nici o îndoială ori alte amendamente, aşa cum greşit s-a consemnat în Avizul referitor la proiectul de hotărâre.
A constatat instanţa că nici până în acel moment Hotărârea nr. 556 din 29 mai 2000, definitivă şi irevocabilă, nu a fost executată şi nici nu s-a făcut dovada vreunei alte date când ar fi putut fi pusă pe ordinea de zi, ca urmare, fiind întrunite condiţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, termenul de 30 de zile stipulat în lege nefiind respectat.
În consecinţă, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990, instanţa a obligat conducătorul, organ deliberativ, C.G.M.B., la sancţiunea amenzii.
Respingând excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a C.G.M.B., instanţa a reţinut că, în speţă, conţinutul capacităţii de folosinţă este dominat de principiul specialităţii, obligaţiile C.G.M.B. corespunzând scopului pentru care acesta a fost înfiinţat prin lege. Astfel fiind, obligaţiile statuate prin art. 38 alin. (1) şi (2) lit. f) şi art. 3 coroborate cu art. 96 din Legea nr. 215/2001 sunt deopotrivă aceleaşi ca şi la emiterea Hotărârii nr. 208/1999, anulată de instanţă prin sentinţa civilă nr. 556 din 29 mai 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a cărei executare se cere în termenii şi limitele stabilite prin dispozitiv.
Instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, constatând că din obiectul cauzei astfel cum a fost formulat de reclamant, rezultă că este vorba de o executare silită a unei obligaţii de „a face" stabilită printr-o sentinţă civilă pronunţată de o instanţă de contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă, aceasta rezultând şi din temeiul de drept ce a stat la promovarea acţiunii cu care a fost investită Judecătoria sectorului 5.
În consecinţă, a considerat instanţa că termenul general de promovare a unei atare acţiuni este cel de 3 ani, şi nu termenul de un an, la care se raportează pârâtul, având în vedere faptul că legea contenciosului administrativ nu prevede un alt termen pentru exercitarea acţiunii de executare silită împotriva conducătorului autorităţii administrative, rezumându-se doar la a stipula sancţiunea amenzii şi în consecinţă, dispoziţiile legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile codului de procedură civilă ce reprezintă dreptul comun în materie.
A stabilit instanţa că termenul de prescripţie este cel general de 3 ani stabilit de art. 405 C. proc. civ. şi curge de la data împlinirii termenului de 30 de zile, începând cu 26 februarie 2001, respectiv de la 29 martie 2001.
În fine, a statuat instanţa că legea aplicabilă în speţă, în raport cu data introducerii acţiunii la Judecătoria sectorului 5 (24 februarie 2004) şi faţă de dispoziţiile art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 554/2004, este Legea nr. 29/1990 şi nu Legea nr. 554/2004 la care, în mod greşit se raportează părţile.
I. Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recurs pârâtul C.G.M.B., criticând în primul rând respingerea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a C.G.M.B., arătând că în judecată nu putea sta decât Municipiul Bucureşti pe care creditoarea însă nu a înţeles să-l cheme în judecată.
De asemenea, critică recurenta respingerea excepţiei prescripţiei, arătând că dreptul de a cere executarea silită a sentinţei nr. 556/2000 s-a născut la data la care aceasta a rămas definitivă şi respectiv executorie de drept, potrivit legii, de la data pronunţării, 29 mai 2000 şi nicidecum de la data rămânerii irevocabile, cum a statuat instanţa de fond.
Asupra admiterii în fond a acţiunii, recurenta arată că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât a acordat altceva decât a solicitat reclamanta prin precizarea la acţiune (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).
II. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat în termen recurs şi reclamanta, criticând respingerea capătului de cerere privind obligarea personală a fiecărui consilier al C.G.M.B. la plata amenzii de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
În susţinerea recursului, reclamanta arată că, de vreme ce titlul executoriu obligă C.G.M.B. să adopte o hotărâre de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societăţii şi având în vedere că această hotărâre nu poate fi adoptată decât de consilierii care compun Consiliul, era obligatoriu ca instanţa de executare să aplice sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi tuturor consilierilor, cu toţii fiind persoane obligate, în accepţiunea acestui text legal.
I. Recursul pârâtei se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în parte, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă se fondează.
Deliberativul Municipiului Bucureşti nefiind o persoană juridică de drept civil, întrucât nu are patrimoniu (conform art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954, coroborat cu art. 19 şi 21 din Legea nr. 215/2001), ci una de drept administrativ, nu are capacitate (civilă) de folosinţă şi nici buget propriu de venituri şi cheltuieli, astfel încât nu poate executa această obligaţie (plata amenzii civile), atâta timp cât creditoarea nu a înţeles să cheme în judecată şi Municipiul Bucureşti.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil, de a avea drepturi şi obligaţii civile. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice este dominat de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, în sensul că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi nu îşi poate asupra decât acele obligaţii care corespund scopului ei stabilit prin lege (aşa cum este cazul C.G.M.B.), actul de înfiinţare sau statut.
Or, C.G.M.B., este, potrivit art. 19, 21, 38 şi 96 din Legea nr. 215/2001, organul deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Bucureşti, care nu are decât o singură atribuţie, respectiv aceea de a adopta (emite) hotărâri (acte administrative).
Nefiind o persoană juridică de drept civil, conform Decretului nr. 31/1954 (întrucât îi lipseşte patrimoniul, acesta fiind al Municipiului Bucureşti conform art. 19 din Legea nr. 215/2001) şi neavând în atribuţii plata de amenzi civile, C.G.M.B. nu poate răspunde pecuniar prin obligarea sa la plata unei amenzi civile către stat.
Această excepţie este dirimantă şi primează chiar şi în raport cu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, făcând astfel inutilă analiza celui de-al doilea motiv din recursul pârâtei, precum şi pe cel vizând fondul.
II. Recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a statuat că legea aplicabilă în speţă, în raport cu data introducerii acţiunii, este Legea nr. 29/1990.
Încadrarea juridică a cererii în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 este corectă, iar, potrivit acestui text, sancţiunea prevăzută de art. 10 alin. (3) se aplică conducătorului autorităţii administrative.
Cum, în speţă, C.G.M.B. nu are capacitate de folosinţă şi, pe cale de consecinţă, nici calitate procesuală pasivă, consilierii care îl compun nu pot sta nici ei în instanţă în calitate de pârâţi.
Ca urmare, soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii faţă de consilieri este principial corectă, chiar dacă considerentele ei au fost altele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.A. SA Bucureşti şi împotriva sentinţei civile nr. 11/ CC din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de C.G.M.B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea şi faţă de conducătorul autorităţii administrative deliberative, C.G.M.B., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1341/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1363/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
