ICCJ. Decizia nr. 1366/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1366/2007
Dosar nr. 13245/1/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 186/ PI din 30 mai 2006 a admis acţiunea formulată de reclamantul L.C., în contradictoriu cu pârâţii M.J. A.N.P., dispunând anularea Ordinelor nr. 2007/ C din 27 iulie 2004 şi nr. S/244 din 30 iulie 2004 privind eliberarea reclamantului din funcţia deţinută la P.M.S.A. şi respectiv numirea în altă funcţie la C.R.M.B.
S-a dispus, totodată, reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, respectiv locţiitor comandament la P.M.S.A., poziţia 3 din Statutul de organizare cu obligarea pârâţilor la plata diferenţei drepturilor salariale de care a fost privat, cu începere din 1 august 2004 până la reîncadrare.
Prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. 7276/CA/2004 la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul a solicitat anularea O.M.J. nr. 2007/ C din 27 iulie 2004 şi a Ordinului nr. S/244 din 30 iulie 2004 al D.G.D.G.P., reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior şi obligarea M.J. la plata drepturilor salariale de car a fost privat în urma aplicării ordinelor contestate.
În motivarea acţiunii reclamantul a precizat că prin O.M.J. nr. 1301/C/2002 a fost numit locţiitor de comandant cu gradul de colonel, coeficient de ierarhizare 4,30, poziţia 3 din statutul de organizare, iar la data de 1 august 2004 a fost eliberat din funcţie prin Ordinul nr. 2007/C/2004 al M.J., fiind pus la dispoziţia D.G.P. pe o perioadă de 3 luni. Prin Ordinul nr. S/244/2004 a fost numit şef birou I, şef tură la C.R.M.B., funcţie ce corespunde gradului de colonel, dar coeficientul de ierarhizare este mai mic şi anume de 3,65.
S-a invocat încălcarea prevederilor art. 74 alin. (2) şi art. 81 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, întrucât directorul respectivului Centru are numai gradul de căpitan, iar Ordinul nr. S/244/2004 nu are viza M.J., precum şi a prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, motivat de faptul că nu putea fi trecut într-o funcţie inferioară întrucât în ultimii 2 ani a avut calificativul „bun" şi „foarte bun".
Urmare soluţionării unui conflict negativ de competenţă ivit între această instanţă şi Tribunalul Arad, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, raportat la calitatea de funcţionar public a reclamantului şi la prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cauza fiind reînregistrată sub nr. 5746/2005.
Analizând actele dosarului, prima instanţă a apreciat că aspectele negative evidenţiate de pârâţi în activitatea reclamantului, în privinţa cărora nu au fost găsite determinări concrete şi directe generate doar de activitatea şi competenţa acestuia, nu constituie temeiuri suficiente pentru sancţiunea deosebit de gravă aplicată.
În concret, a reţinut instanţa, ordinele atacate au fost motivate de modul de derulare a activităţilor de logistică care ar fi evidenţiat un management defectuos al fondurilor puse la dispoziţia P.M.S.A., căzând în competenţa reclamantului, ca atribuţie principală, prevenirea şi reducerea cheltuielilor cu aprovizionarea unităţii, aşa cum relevă pârâţii în întâmpinare citând din notele de verificare şi rapoartele de control efectuate de direcţia logistică din cadrul unităţii.
Controlul tematic efectuat de către serviciul de control independent din 31 martie 2004 a concluzionat că se poate reţine în sarcina compartimentului logistică şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor o insuficientă exigenţă în ceea ce priveşte analizarea şi evaluarea ofertelor şi că factorii responsabili au acţionat permanent pentru achiziţionarea unor produse competitive şi cu preţul cel mai mic, nominalizarea unităţii în programul L. cu achiziţii la preţuri mari putând fi uneori motivată legal.
S-a făcut referire şi la verificările efectuate la 5 iulie 2004 şi, respectiv, a celor efectuate în privinţa aspectelor sesizate în rapoartele întocmite de comandantul penitenciarului pentru care s-a solicitat schimbarea din funcţie a reclamantului, în urma cărora s-a concluzionat că locţiitorul pentru logistică nu a manifestat dezinteres, rezultatele obţinute în anul anterior fiind preponderent pozitive.
S-a apreciat că afirmaţia potrivit căreia locţiitorul pentru logistică nu conlucrează cu celelalte servicii este nefondată şi au mai fost preluate din Nota privind rezultatul controlului tematic unele aspecte circumscrise disensiunilor dintre reclamant şi comandamentul penitenciarului, concluzionându-se că din actele dosarului nu rezultă temeinicia şi legalitatea sancţiunii aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii M.J.A.N.P.
Ambii recurenţi au apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, împrejurare ce atrage reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând acest motiv de recurs, M.J. a susţinut, în esenţă, că actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat atestă existenţa unui management defectuos al fondurilor puse la dispoziţia penitenciarului întrucât activitatea de achiziţii de produse cu caracter general destinate consumului pentru efectivele de personal şi deţinuţii din unităţile de penitenciare subordonate s-a efectuat cu angajarea unor cheltuieli nejustificate, precum şi lipsa de recepţionalitate a reclamantului faţă de propunerile privind cheltuirea cu maximă eficienţă a fondurilor aflate la dispoziţia sa, fapt ce a condus la acumularea unor datorii către furnizori de peste 11 miliarde de lei.
Făcându-se referire şi la atitudinea adoptată de reclamant în relaţia cu directorul unităţii, care a generat numeroase disfuncţionalităţi, cu consecinţe negative asupra bunului mers al activităţii din cadrul penitenciarului, s-a apreciat că soluţia adoptată de prima instanţă este rezultatul unei insuficiente aprecieri materialului probator administrat în cauză.
În raport de aceste considerente s-a concluzionat că ordinele atacate sunt legale şi temeinice, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.
A.N.P. a susţinut, de asemenea, că actele dosarului atestă un management deficitar, sau chiar nepăsare ori lipsă de implicare personală, întrucât în alte unităţi din zonă s-au obţinut preţuri de achiziţie la un nivel mult mai mic, apreciind că prima instanţă nu a luat în considerare aspectele negative evidenţiate în actele de control.
Analizând actele dosarului, criticile recurenţilor prin prisma temeiului legal invocat şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
Prin Ordinul nr. 1301/ C din 6 iunie 2002 al M.J., reclamantul a fost eliberat din funcţia de comandant al P.M.S.A. şi a fost numit în funcţia de locţiitor comandant (pentru logistică) prevăzută cu gradul de colonel, poziţia 3 din statul de organizare al penitenciarului, beneficiind şi de indemnizaţie de comandă în procentul stabilit.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 80/195 privind statutul cadrelor militare, în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare ofiţerii sunt invertiţi cu exerciţiul autorităţii publice, aceştia beneficiind însă de statutul aprobat prin legea specială prin prisma căruia urmează a fi examinată legalitatea ordinelor atacate.
Prin Ordinul nr. 2007/ C din 27 iulie 2004 s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de locţiitor comandant al penitenciarului de maximă siguranţă şi punerea acestuia la dispoziţia D.G.P. pe o perioadă, de 3 luni, începând cu data de 1 august 2004, urmând să fie numit într-o altă funcţie, potrivit competenţei.
Eliberarea din funcţia de conducere s-a dispus în temeiul art. 78 alin. (1) şi art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a O.M.J. nr. 693/C/2000 privind stabilirea competenţei cadrelor de conducere, ca urmare a stabilirii unor deficienţe în activitatea managerială, reprezentând aşadar o măsură administrativă cu caracter managerial, iar nu o sancţiune disciplinară, care ar fi implicat evident o trecere în rezervă sau direct în retragere, în condiţiile art. 85 alin. (1) lit. i) sau j) şi art. 85 alin. (2) din aceeaşi lege.
Prin urmare, examinarea cauzei de către prima instanţă din această perspectivă şi concluziile acesteia referitoare la inexistenţa unor temeiuri suficiente pentru sancţiunea deosebit de gravă aplicată reclamantului şi neefectuarea unei cercetări prealabile detaliate nu au nici un sport legal.
Eliberarea dintr-o funcţie de conducere ca măsură cu caracter managerial este legală în măsura în care faptele reţinute atestă managementul defectuos şi sunt dovedite prin probele administrate în cauză, astfel decât nu s-ar putea reţine caracterul său abuziv.
Întrucât o atare măsură nu reprezintă o sancţiune disciplinară, aplicarea ei nu a presupus, sub sancţiunea nulităţii, efectuarea cercetării prealabile cu privire la anumite fapte, cum pretinde intimatul-reclamant prin întâmpinarea depusă la dosar.
Cum în cauză, ca urmare a constatării unor deficiente în derularea activităţii de logistică circumscrise în special unui management defectuos al fondurilor puse la dispoziţia penitenciarului, organul competent a luat-o decizie managerială în scopul eficientizării acestei activităţi, urmează a se verifica doar dacă acesta a fost luată în mod abuziv, în absenţa unui astfel de caracter oportunitatea sa fiind exceptată de la controlul instanţelor judecătoreşti.
Din actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat a rezultat că deficienţele manageriale din activitatea intimatului-reclamant au fost reale, acestea vizând atât managementul defectuos al fondurilor puse la dispoziţia penitenciarului, cât şi atitudinea adoptată în relaţia cu alţi factori de decizie şi, în primul rând, cu directorul unităţii care a generat numeroase disfuncţionalităţi, astfel încât caracterul abuziv al măsurilor organizatorice adoptate nu poate fi reţinut.
Prin emiterea Ordinului nr. S/244 din 30 iulie 2004 privind numirea reclamantului în funcţia şef birou I (şef tură) la C.R.M.B., începând cu aceeaşi dată nu au fost încălcate prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, întrucât acesta face parte dintr-o categorie de cadre militare ce pot fi exceptate de la obligativitatea respectării principiului potrivit căruia ofiţerii maiştrii militari şi subofiţerii să nu fie subordonată altora cu grade mai mici, astfel cum prevede teza a II-a a aceluiaşi text.
Nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 81 alin. (2) din aceeaşi lege, text aplicabil numai situaţiilor prevăzute la alin. 1 lit. b) şi c) ale aceluiaşi text, situaţii în care ofiţerii în activitate pot fi numiţi în funcţii inferioare gradelor pe care le au, ceea ce nu este cazul în speţă, ambele funcţii deţinute de reclamant fiind prevăzute cu gradul de colonel.
Apreciind aşadar că, în condiţiile date, măsura eliberării din funcţie a reclamantului se justifică în raport c deficienţele existente în activitatea sa managerială şi că prin această măsură nu s-a urmărit sancţionarea lui disciplinară ori vătămarea unui drept subiectiv legitim, ci eficientizarea activităţilor de logistică din cadrul P.M.S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite ambele recursuri şi, pe cale de consecinţă, va dispune modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.J. A.N.P. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 186/ PI din 30 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de L.C., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1363/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1367/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
