ICCJ. Decizia nr. 1369/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1369/2007
Dosar nr. 4105/2/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamantul M.E.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V. SA, prin lichidator judiciar SC M.C. SRL, solicitând constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat în anul 1996 pentru SC V. SA Giurgiu.
Reclamanta a susţinut că actul administrativ contestat nu mai poate fi revocat de autoritatea emitentă, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.
Prin sentinţa civilă nr. 2061 din 2 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâtă, ca nefondată şi a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, excepţie invocată de pârâtă.
A respins acţiunea formulată de reclamantul M.E.C., ca tardiv formulată, reţinând că actul administrativ în litigiu a fost emis chiar de reclamant în anul 1996, iar acţiunea a fost formulată în anul 2006, cu depăşirea evidentă a termenului de un an de la emiterea actului.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs M.E.C., care a criticat-o pentru a fi fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii ca şi pentru depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ. ca şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate recurentul a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a admis excepţia tardivităţii introducerii cererii de constatare a nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat în anul 1996, ignorând voinţa expresă a legiuitorului, exprimată în cuprinsul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Astfel, recurentul arată că deşi voinţa legiuitorului a fost evidentă, prin excepţia introdusă în conţinutul alin. (6) art. 1 unde se vorbeşte de constatarea nulităţii actului şi nu de anularea acestuia, întărită prin faptul că prin art. 11 nu s-a condiţionat introducerea cererii de constatare a nulităţii de curgerea vreunui termen, instanţa, prin consideraţii subiective a completat de la sine-putere textul actului normativ, stabilind că şi în acest caz curge un anumit termen pentru formularea acţiunii.
Recursul nu este fondat.
Acţiunea reclamantului recurent M.E.C. privind constatarea nulităţii parţiale a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pe care l-a eliberat în anul 1996 intimatei SC V. SA Giurgiu, s-a formulat în temeiul prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, susţinându-se că întrucât actul atacat a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice nu mai poate fi revocat, o astfel de acţiune judecătorească fiind apreciată ca imprescriptibilă, întrucât, în art. 11 din aceeaşi Lege nr. 554/2004 nu se face referire decât la cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ, atunci când sunt stabilite termenele de introducere a acţiunii.
În acord cu cele reţinute şi de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că noua reglementare a instituţiei contenciosului administrativ cuprinsă în Legea nr. 554/2004 nu poate deschide autorităţii emitente, astfel cum susţine recurentul, calea procesuală a unei acţiuni atipice, nesupusă vreunui termen, deoarece în acest fel s-ar aduce o gravă atingere principiului general al stabilităţii şi siguranţei în raporturile civile.
În plus, în mod evident prin neaplicarea termenelor expres prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi pentru aceste acţiuni în constatarea nulităţii unor acte administrative nelegale intrate în circuitul civil şi care nu mai poate fi revocate, s-ar crea o situaţie de favoare autorităţii emitente, discriminatorie faţă de alţi subiecţi de drept, punând totodată autoritatea în situaţia de a-şi putea invoca şi recunoaşte propria culpă de-a fi emis un act nelegal, faţă limitare.
Ca atare, reţinând că instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti ci a făcut numai o corectă interpretare şi corelare a textelor incidente în cauză, în sensul posibilităţii aplicării lor, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile recurentului, statuând în acord de altfel şi cu practica sa anterioară în această materie, că regula în materia contenciosului administrativ o reprezintă prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 ce reglementează termenele de introducere a acţiunilor în contencios administrativ, situaţiile de excepţie în care acţiunile pot fi introduse oricând sunt prevăzute expres de art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, însă printre acestea nu figurează şi acţiunile întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel că ele sunt supuse regulii generale sus-menţionate.
Ca atare, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă, cu consecinţa menţinerii hotărârii legale pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E.C. împotriva sentinţei civile nr. 2061 din 2 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1367/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1370/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
