ICCJ. Decizia nr. 1367/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1367/2007
Dosar nr. 16535/1/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 6 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. 1142/2006, a fost admisă în parte acţiunea formulată de SC L.P. SRL Negreşti Oaş, în contradictoriu cu M.F.P. – C.A.A.F., D.G.F.P. Satu Mare şi A.N.A.F. – D.G.A.M.C.
A fost anulată Decizia nr. 053 din 2 martie 2006 de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal din 15 decembrie 2003 emisă de Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale.
A fost respinsă cererea de anulare a Deciziei nr. 054 din 2 martie 2003 de suspendare a aceleiaşi autorizaţii, emisă de aceeaşi pârâtă.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.A.M.C. invocată de aceasta.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 3.600 lei (RON) reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 053/2006 C.A.A.F. a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal a reclamantei, în temeiul art. 185 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal), pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 183 lit. c) din aceeaşi lege, constând în: nerespectarea programului de lucru aprobat de autoritatea fiscală; neîntocmirea bonurilor de consum şi neefectuarea înregistrărilor în fişa de magazie care să ateste consumurile de materii prime; lipsa accesului echipei de control în spaţiile de depozitare a alcoolului, în incinta secţiei de îmbuteliere a băuturilor spirtoase şi a spaţiilor de depozitare a acestora; existenţa a două robinete nesigilate la conductele de alcool etilic rafinat şi tehnic, la ieşirea din condensator – înainte de contoare; existenţa cantităţii de 506 litri alcool tehnic, constatată în plus înregistrată de contoare, din momentul încetării activităţii şi până la momentul controlului, 2 decembrie 2005.
A constatat instanţa că aceeaşi comisie a emis şi Decizia nr. 054 din 2 martie 2006 prin care, în temeiul art. 185 alin. (31) lit. b) din Legea nr. 571/2003 a suspendat autorizaţia de antrepozit fiscal a reclamantei, ca urmare a propunerii făcute în acest sens de către G.F. – C.G., având în vedere sesizarea penală formulată de G.F. Satu Mare, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
Analizând probatoriile administrate în cauză, instanţa a constatat, în principal pe baza expertizei contabile efectuate în cauză, că aspectele reţinute în Decizia de revocare a autorizaţiei nu se verifică, iar neasigurarea accesului autorităţilor fiscale în orice zonă a antrepozitului fiscal şi în orice moment este o faptă care nu poate fi imputată reclamantei, în raport cu condiţiile în care a fost săvârşită.
Pe aceste temeiuri a admis cererea de anulare a deciziei de revocare a autorizaţiei.
Instanţa a reţinut că Decizia de suspendare a autorizaţiei nu poate fi anulată, întrucât în cazul existenţei cercetării penale dispoziţiile art. 185 alin. (31) lit. b) din Legea nr. 571/2003 sunt imperative, autorizaţia fiind suspendată până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
Respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.A.M.C., invocată de aceasta pe motiv că societatea reclamantă a trecut de la 1 iulie 2006 în administrarea D.G.F.P. Satu Mare, instanţa a considerat că această schimbare nu are relevanţă întrucât pârâta avea calitatea de administrator la data emiterii actelor contestate.
În privinţa cheltuielilor de judecată instanţa a făcut aplicarea art. 276 C. proc. civ., obligând numai la plata taxei de timbru şi a onorariului de expertiză.
I. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen M.F.P. – A.N.A.F. prin mandatara sa D.G.F.P. Satu Mare, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea cererii, recurenta arată că faptele reprezentând încălcări ale condiţiilor antrepozitului fiscal şi sancţionate de autoritate prin Decizia de revocare a autorizaţiei, au fost implicit recunoscute de societatea antrepozitar, ele sunt reale şi au justificat aplicarea măsurii.
În aceste condiţii, consideră recurenta că anularea deciziei este nelegală, acţiunea trebuind respinsă ca neîntemeiată.
II. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs în termen şi A.N.A.F. – D.G.A.M.C., cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivare, recurenta critică în primul rând respingerea excepţiei invocate de ea, arătând că prin O.M.F.P. nr. 753/2006, privind organizarea activităţii de administrator a marilor contribuabili, astfel cum a fost modificat prin O.M.F.P. nr. 1013/2006, societatea reclamantă nu a mai îndeplinit criteriile de selecţie în categoria marilor contribuabili, trecând în administrarea D.G.F.P. Satu Mare.
Consideră recurenta că, în temeiul art. 2 din acest ordin, a intervenit o subrogaţie legală în drepturile D.G.A.M.C. în litigiile cu societăţile comerciale care nu mai îndeplinesc criteriile de selecţie, iar potrivit art. 1108 C. civ. această subrogaţie se produce în virtutea legii şi operează de drept.
În al doilea rând, critică recurenta anularea de către instanţă a deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal a societăţii reclamante, considerând că aceasta din urmă a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 183 lit. e) C. fis.
În fine, consideră recurenta că în mod greşit au fost acordate cheltuielile de judecată, întrucât nu există o culpă procesuală şi nu pot fi reţinute în sarcina A.N.A.F. nici aspecte privind reaua credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale. Apreciază recurenta că o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se putea acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, iar în speţă sentinţa nu este irevocabilă.
III. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat în termen recurs şi reclamanta, cererea nefiind timbrată.
Recursurile pârâtelor nu se fondează.
1. Sentinţa atacată este principial corectă, urmând a fi menţinută pentru considerentele care urmează:
Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării a emis în aceeaşi zi, 2 martie 2006 două decizii privind-o pe reclamantă. Judecând după numerotarea lor în evidenţa comisiei s-ar părea că întâi a fost suspendată autorizaţia societăţii „până la soluţionarea definitivă a cauzei penale", iar apoi a fost revocată aceeaşi autorizaţie.
Există o contradicţie logică a celor două decizii în această situaţie: o autorizaţie ale cărei efecte fuseseră suspendate pentru motive legale formale imperative nu mai putea fi şi revocată ulterior, iar autoritatea, procedând astfel, şi-a infirmat propria hotărâre.
Cea de-a doua decizie nu poate avea semnificaţia revocării implicite a primei decizii; întrucât temeiul juridic al deciziei de suspendare este unul special, iar suspendarea era justificată de existenţa unei condiţii a cărei îndeplinire nu depindea de Comisie (soluţionarea definitivă a cauzei penale).
Acesta este argumentul pentru care cele două decizii nu pot coexista.
Acesta este şi motivul, strict formal, care justifică anularea deciziei de revocare a autorizaţiei, argumentele de fond ale primei instanţe neavând, în aceste condiţii, nici o relevanţă juridică.
Aşa fiind, devine de prisos a analiza argumentele din ambele recursuri legate de temeinicia şi legalitatea deciziei de revocare a autorizaţiei.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a D.G.A.M.C, argumentele acestei recurente privind pierderea calităţii procesuale prin subrogaţie legală nu pot fi reţinute, având în vedere că data emiterii celor două decizii societatea reclamantă se afla în administrarea pârâtei căreia i-au şi fost comunicate cele două acte.
În fine, în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata parţială a cheltuielilor de judecată ale reclamantei, Curtea constată că dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu stabilesc obligaţia în raport cu ideea de culpă ori de rea-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale, ci doar ca o consecinţă a „căderii în pretenţii".
Acelaşi text nu condiţionează acordarea cheltuielilor de judecată de caracterul irevocabil al hotărârii şi este logic să fie astfel, întrucât dispoziţiile sale sunt aplicabile în orice fază procesuală.
2. Recursul reclamantei urmează a fi anulat ca netimbrat, având în vedere că, legal citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. a judeţului Satu Mare şi de M.F.P. – A.N.A.F. – C.A.A.F. şi a I.P.A.S.M. şi de D.G.A.M.C., împotriva sentinţei civile nr. 184 din 6 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Anulează recursul declarat de SC L.P. SRL Negreşti Oaş, împotriva aceleiaşi sentinţe ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1366/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1369/2007. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
