ICCJ. Decizia nr. 1365/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1365/2007
Dosar nr. 11934/1/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată sub nr. 227 din 8 februarie 2006 la Tribunalul Braşov, secţia comercială, reclamanta SC M.U.M.U.T.B. SA Braşov a solicitat ca, în contradictoriu cu M.F.P. şi A.N.A.F, precum şi cu D.G.F.P. Braşov să statueze că reclamanta a făcut obiectul procedurilor de privatizare prevăzute de Legea nr. 137/2002 şi HG nr. 577/2002 şi că ea este destinatara art. 2 din Legea nr. 191/2004, în sensul că beneficiază de scutirea la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, rămase la plată la data intrării în vigoare a acestei legi.
În justificarea interesului de a formula acţiunea, reclamanta a arătat că, după îndeplinirea formalităţilor de privatizare, ea trebuia să beneficieze de un ordin comun potrivit căruia beneficia de scutirea la plata a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, dar ordinul comun emis ulterior nu prevede scutirea la plată a acestor accesorii ale obligaţiilor bugetare.
Prin întâmpinarea din 28 martie 2006, pârâta D.G.F.P. Braşov a contestat pretenţia reclamantei de a fi scutită de plata accesoriilor la obligaţiile sale bugetare, invocând în sprijinul acestei susţineri existenţa a trei ordine comune privind dobânzile şi penalităţile datorate de reclamantă.
Ca urmare, reclamanta a formulat o precizare a considerentelor acţiunii sale indicând ordinele care nesocotesc drepturile dobândite de ea prin lege, iar apoi a invocat excepţia de nelegalitate a acestor ordine:
Ordinul A.P.A.P.S. – C.N.A.S. nr. 32/200 din 23 aprilie 2003; Ordinul A.P.A.P.S. – M.F.P: nr. 130/1089 din 8 august 2003 şi Ordinul A.P.A.P.S. – M.M.S.S.F. nr. 251/699 din 16 decembrie 2003.
În motivarea excepţiei, reclamanta arată că, deşi art. 18 din Legea nr. 137/2002 şi art. 2 din Legea nr. 191/2004 stabilesc scutirea reclamantei de la plata creanţelor bugetare accesorii, cele trei ordine comune prevăd că ea datorează dobânzile şi penalităţile de orice fel care au fost eşalonate.
Prin încheierea din 19 aprilie 2006, Instanţa a sesizat Instanţa competentă pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate şi a suspendat cauza până la soluţionarea excepţiei.
II. Prin sentinţa nr. 160 din 6 iulie 2006 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 229/CA/F/206:
- A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 251/699/2003 invocată de reclamantă şi, pe acest motiv, a fost respinsă excepţia de nelegalitate a acestui ordin.
- A fost respinsă excepţia lipsei de obiect cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003 invocată de pârâta D.G.F.P. Braşov.
- A fost admisă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003, constatându-se nelegalitatea acestuia.
Anterior pronunţării acestei sentinţe, prin încheierea din 12 iunie 2006, Instanţa a respins excepţia tardivităţii privitor la excepţia de nelegalitate a celor trei ordine, invocată de pârâta D.G.F.P. Braşov, reţinând că aceasta poate fi invocată oricând în cadrul unui proces.
De asemenea, prin încheierea din 26 iunie 2006, Instanţa a disjuns cererea privitor la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 332/200/2003 fixând termen pentru aceasta la 10 iulie 2006.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut că nelegalitatea Ordinului nr. 252/699/2003 a fost constatată anterior prin sentinţa nr. 56/ F din 7 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov (Dosar nr. 104/2006) irevocabilă prin nerecurare, astfel încât există autoritate de lucru judecat în cauza de faţă, conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 130/1089/2003, Instanţa a constatat că el este nelegal, raportat la dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 137/2002 care prevăd scutirea totală la plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor, întrucât el prevede doar eşalonarea acestor obligaţii accesorii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen recursul de faţă pârâtele M.F.P. şi A.N.A.F. – D.G.M.C. prin D.G.F.P. Braşov în baza mandatelor din 28 iulie 2006 şi din 8 iunie 2006, precum şi D.G.F.P. Braşov în nume propriu.
1. În motivarea cererii este criticată sentinţa pentru respingerea excepţiei de tardivitate a cererii reclamantei, arătându-se că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Consideră recurentele că excepţia de nelegalitate s-a invocat tardiv, în anul 206, pentru acte emise în anul 2003.
2. Recurentele critică, de asemenea, sentinţa pentru constatarea existenţei autorităţii de lucru judecat, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1201 C. civ., întrucât părţile în cauza dedusă judecăţii anterior (sentinţa nr. 56/2006) au fost altele decât cele din cauza de faţă, astfel încât soluţia din acel dosar nu le este opozabilă recurentelor.
3. Critică recurentele sentinţa şi pentru respingerea excepţiei lipsei de obiect a excepţiei de nelegalitate privind Ordinul nr. 130/1089/2003, arătând că cele trei ordine comune în discuţie, emise în temeiul Legii nr. 137/2002 şi al HG nr. 577/2002, şi-au pierdut valabilitatea datorită faptului că reclamanta nu a respectat condiţiile impuse de cele trei ordine, iar acestea nu-şi mai produc efectele din aprilie 2004.
Arată recurentele că invocarea excepţiei de nelegalitate trebuie să prezinte un interes pentru judecarea cauzei, astfel încât Instanţa de recurs să hotărască dacă actul trebuie luat în considerare la soluţionarea cauzei.
De asemenea, susţin recurentele că cele trei ordine comune, nemaifiind valabile, nefiind respectate de reclamante, Instanţa de judecată nu se putea pronunţa asupra anulării în tot sau în parte a acestora sau a înlăturării lor din cauză.
4. Critică recurentele sentinţa pentru respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Braşov prin admiterea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003 în contradictoriu şi cu această pârâtă, întrucât dosarul fiscal al reclamantei a fost transmis D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., numai aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, iar D.G.F.P. Braşov fiind doar mandatara acesteia.
5. Cu privire la invocarea nelegalităţii celor trei ordine de către reclamantă, recurentele consideră că excepţia e inadmisibilă întrucât s-a ridicat în cadrul unei acţiuni în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. care are altă natură juridică decât Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Apreciază recurentele că acţiunea principală este întemeiată pe dreptul comun, cele trei ordine nefiind contestate în procedura reglementată de C. proc. civ. şi de Legea nr. 554/2004, astfel încât numai dacă în acţiunea principală s-ar fi contestat un act fiscal de constatare a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere s-ar fi putut ridica excepţia de nelegalitate a celor trei ordine.
În fine, pretind recurentele că Ordinele nr. 130/2003 şi nr. 251/2003 au făcut obiectul altor cauze deduse judecăţii, reclamanta solicitând, în acelea, fie constatarea inexistenţei creanţelor reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere fie refacerea ordinelor comune, dar motivarea sa fiind aceeaşi ca în cauza de faţă.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi casată în totalitate, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi Instanţe, pe temeiul art. 3041, 304 pct. 9 şi 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
1. Excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului comun nr. 251/699 din 16 decembrie 2003 a fost greşit admisă în cauză. Sentinţa nr. 56/ F din 7 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, în raport cu care s-a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat nu era irevocabilă la data de 6 iulie 2006.
Pe de altă parte, sub aspectul efectelor admiterii excepţiei de nelegalitate, constatarea nelegalităţii unui act administrativ unilateral produce efecte juridice doar faţă de părţile din dosar şi numai în faţa Instanţei judecătoreşti în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate.
2. Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a trei ordine comune care au fost emise de autorităţi diferite, dar în temeiul aceleiaşi legi, în raport cu care este motivată şi nelegalitatea: art. 18 alin. (1) din Legea nr. 317/2002. Reclamanta consideră că, în principiu dobânzile şi penalităţile de întârziere de orice fel, aşadar indiferent de natura creanţei principale (impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare), sunt scutite la plată în ceea ce o priveşte. Ea supune Instanţei o unică problemă juridică.
Aşa fiind, se impune casarea în totalitate a sentinţei şi rejudecarea excepţiei în mod unitar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Braşov, de M.F.P. şi de A.N.A.F. – D.G.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 160/ F din 6 iulie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1328/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1375/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
