ICCJ. Decizia nr. 1328/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1328/2007
Dosar nr. 22069/2/2005
Şedinţa de la 1 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrata la 8 august 2001 reclamantul B.M. a solicitat anularea Ordinului nr. 205 din 12 aprilie 2001 emis de A.N.P.C., prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului din calitatea acestuia de director al O.J.P.C.V., începând cu data de 1 aprilie 2001, în temeiul art. 89 lit. c) din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, a solicitat şi reîncadrarea sa pe acelaşi post şi în aceleaşi condiţii salariale, obligarea la plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit de la încetarea raporturilor de serviciu şi până la reîncadrare şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civila nr. 406 din 15 aprilie 2002 a respins excepţia tardivităţii acţiunii, excepţie invocata de pârâta A.N.P.C, dar a respins şi acţiunea ca fiind nefondată.
Recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1863 din 16 mai 2003, în sensul că s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi Instanţă, în vederea suplimentării probatoriilor.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 38 din 15 ianuarie 2006 a respins acţiunea ca neîntemeiată, aşa cum a fost precizată şi restrânsă.
Şi împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, admis prin Decizia nr. 2858 din 26 aprilie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a casat sentinţa şi s-a trimis din nou cauza la aceeaşi Instanţă spre rejudecare, dându-se îndrumarea de a se completa probele pentru a se stabili dacă în cazul judeţului Vrancea a avut loc efectiv concurs pentru ocuparea funcţiei de director, modul de organizare a concursului şi dacă reclamantul a avut posibilitatea să participe la concurs şi, eventual, să conteste în justiţie rezultatul acestuia.
Primind cauza pentru o nouă rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 959 din 27 aprilie 2006, prin care a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat Ordinul nr. 205/2001, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturilor băneşti aferente funcţiei publice deţinute anterior ordinului, de la 1 aprilie 2001 şi până la 25 mai 2001, să-i plătească daune morale în cuantum de 50.000 RON şi cheltuieli de judecată în cuantum de 780 RON şi s-a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la reintegrarea în funcţie.
Instanţa reţine, în motivarea hotărârii, că ordinul s-a emis nelegal pentru că pârâta nu a solicitat sprijinul A.N.F.P. pentru încadrarea reclamantului pe o altă funcţie publică şi pentru că eliberarea din funcţie s-a dispus retroactiv.
Dar, consideră că nu se impune reintegrarea reclamantului în funcţia avută la data emiterii ordinului, ţinându-se cont că a avut loc o reorganizare a autorităţii publice şi o desfiinţare a postului deţinut de acesta.
Reţine şi că pârâta trebuie să-i plătească reclamantului drepturile băneşti până la ocuparea postului de inspector şef prin concurs, precum şi daune morale urmare lezării demnităţii şi existenţei sentimentului de frustrare create prin maniera abuzivă în care a fost destituit.
Ambele părţi au declarat recurs împotriva sentinţei.
Reclamantul critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricini şi că Instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, invocând ca temei juridic art. 304 pct. 7,8,9 şi 4 C. proc. civ.
Menţionează că Instanţa a sacrificat drepturile sale în favoarea bunului mers al autorităţii pârâte, că nu a fost repus în toate drepturile urmare constatării netemeiniciei şi nelegalităţii ordinului şi anume nu a fost reintegrat pe postul avut sau pe un alt post, cu plata drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada 1 ianuarie 2001 până la zi.
Consideră că Instanţa nu şi-a exercitat rolul activ pentru a constata că actele prin care s-a încercat dovedirea ţinerii concursului erau întocmite în fals, după introducerea acţiunii şi că eliberarea sa din funcţie s-a făcut fără o cercetare prealabilă, fără să fi fost sancţionat anterior sau să fi săvârşit vreo abatere disciplinară.
A.N.P.C. susţine că Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut şi anume s-a pronunţat şi asupra acordării daunelor morale, cu toate că reclamantul a renunţat la acestea prin apărător său, cel care a reprezentat interesele reclamantului în Instanţă în baza unei împuterniciri avocaţiale.
Susţine şi că nu se impunea acordarea daunelor morale pentru că s-au îndeplinit toate condiţiile pentru organizarea concursului, la care reclamantul nu a înţeles să se prezinte şi că Instanţa de Fond trebuia să aibă în vedere că Instanţa de Recurs a luat act de faptul că reclamantul a renunţat la daunele morale, iar casarea cu trimitere s-a dispus din cauza administrării unui probatoriu insuficient.
Analizând motivele de recurs invocate de părţi, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurentul - reclamant susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi că s-a schimbat înţelesul actului dedus judecăţii.
Dar, din cuprinsul sentinţei nu rezultă astfel de împrejurări, Instanţa făcând o analiză amplă a motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată, raportate la probatoriile administrate şi la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, stabilind corect situaţia de fapt şi încadrarea în normele legale, contrar celor susţinute de recurent prin cererea sa de recurs.
Nu se reţine nici motivarea că Instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ci ea s-a pronunţat asupra a ce s-a cerut, care era de competenţa sa şi a motivat corespunzător.
Temeinic Instanţa a reţinut şi motivat că a existat o reorganizare a autorităţii pârâte şi că au fost desfiinţate posturile de natura celui ocupat de reclamant, dar că ordinul de eliberare din funcţia de conducere este nelegal pentru că nu s-a făcut dovadă că s-ar fi solicitat sprijinul A.N.F.P. pentru încadrarea reclamantului pe un alt post, iar acesta să-l fi refuzat şi că eliberarea din funcţie s-a dispus retroactiv.
Reclamantul - recurent nu mai putea fi însă reîncadrat pe un post care nu mai exista, iar acesta nu a participat la concursul pentru ocuparea postului de inspector şef sau de inspector şef adjunct, create în urma reorganizării subunităţii la care a funcţionat anterior eliberării din funcţie, chiar dacă este discutabil dacă a avut cunoştinţă de ţinerea acestui concurs.
Solicitarea sa de a i se acorda drepturile băneşti ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada 1 ianuarie 2001 şi până în prezent, nu poate fi admisă, Instanţa de Fond acordându-i corect astfel de drepturi numai pentru perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de serviciu şi cea a ocupării prin concurs a postului de inspector şef.
În ce priveşte susţinerea recurentului - reclamant că Instanţa nu şi-a exercitat rolul activ spre a stabili că actele prin care s-a urmărit a se dovedi că s-a ţinut concursul în condiţii legale sunt întocmite în fals şi după introducerea acţiunii, nu este justificată, deoarece Instanţa a făcut diligenţele necesare pentru lămurirea acestei situaţii, iar recurentul era cel care trebuia, în situaţia în care aprecia că aceste înscrisuri sunt falsificate, să se înscrie în fals, ceea ce nu a făcut.
Eliberarea din funcţie s-a făcut ca urmare a desfiinţării postului pe care l-a ocupat, ceea ce nu impunea efectuarea cercetării prealabile sau ca recurentul să fi fost sancţionat disciplinar anterior.
Pentru considerentele arătate mai sus, urmează ca recursul acestuia să fie respins ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de recurenta - pârâtă, se va reţine că susţinerea acesteia că recurentul - reclamant ar fi renunţat la acordarea daunelor morale, nu este întemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată şi prin cereri ulterioare recurentul - reclamant a solicitat şi stăruit în a i se acorda daune morale, iar faptul că avocatul său nu a mai cerut, la un moment dat, acordarea acestora, nu este de natură să ducă la concluzia că s-a renunţat legal la capătul de cerere referitor la daunele morale.
Conform prevederilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ. „Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, precum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale".
Ca atare, cum apărătorul reclamantului nu a avut o astfel de procură din parte acestuia, nu putea renunţa la judecată cu privire la capătul de cerere de acordare a daunelor morale.
Însă, Instanţa de Fond, fără o analiză mai atentă a considerentelor pentru care se impunea acordarea daunelor morale, a stabilit un cuantum exagerat al acestora.
De aceea, printr-o apreciere corectă a condiţiilor concrete în care i-au încetat recurentului - reclamant raporturile de serviciu, ţinându-se cont de faptul că a avut un sentiment de frustrare prin modul în care i-au încetat raporturile de serviciu cu autoritatea publică la care funcţiona şi de comportarea ulterioară faţă de acesta a reprezentanţilor A.N.P.C., se va stabili un cuantum al daunelor morale de 10.000 RON.
Astfel fiind, recursul declarat de A.N.P.C. va fi admis numai în sensul reducerii cuantumului daunelor morale de la 50.000 RON la 10.000 RON.
Văzând şi prevederile art. 299 şi art. 314 C. proc. civ. şi art. 10 alin (2) din Legea nr. 554/2004;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva Deciziei nr. 959 din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că reduce daunele morale la 10.000 RON.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1327/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1365/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
