ICCJ. Decizia nr. 1327/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1327/2007
Dosar nr. 5262/2/2004
Şedinţa publică din 1 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamanta SC D.B. SA a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 2020 din 13 decembrie 2001 emisă de M.F.P. prin care i s-a respins contestaţia pentru suma totală de 4.783.183 ROL precum şi recunoaşterea dreptului reclamantei de a beneficia de prevederile OUG nr. 68/1999 cu modificările ulterioare, pentru majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999 în cuantum de 526.829.563 ROL aferent TVA şi de 514.062.569 ROL aferente impozitului pe profit cât şi recunoaşterea dreptului de a beneficia de prevederile OUG nr. 163/2000 pentru majorările de întârziere înregistrate la 19 octombrie 2001, de 4.726.488 ROL aferente TVA şi 173.186.044 ROL aferente impozitului pe profit şi reducerea, în consecinţă, a datoriilor stabilite în sarcina societăţii în ceea ce priveşte TVA, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001, de la 893.842.016 ROL la 0 ROL precum şi recunoaşterea unei creanţe a societăţii asupra statului, la 30 iunie 2001, în sumă de 149.721.240 ROL, reducerea obligaţiei de plată majorări stabilite prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 615.803.463 ROL la 0 ROL, în ceea ce priveşte impozitul pe profit, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.005.018.521 ROL la 226.375.480 ROL şi reducerii obligaţiei de plată a majorării stabilită prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.450.499.429 ROL la 174.311.430 ROL.
Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001, cu privire la TVA şi impozitul pe profit.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în cadrul controlului, organele de control ale D.G.F.P.B., trebuiau să ţină seama de cererea depusă pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 68/1999, luând în considerare scutirea de la plata majorărilor de care societatea beneficiază, dar dreptul societăţii a fost desconsiderat, organul de control aplicând Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 620/1997, fără a ţine seama de scutirea de majorări, de care beneficiază societatea, reclamanta citând şi prevederile art. 7 al OUG nr. 68/1999.
Cu privire la dreptul societăţii de a beneficia de prevederile OUG nr. 163/2000 cu modificările ulterioare, privind scutirea de la plata majorărilor înregistrate la 19 octombrie 2000, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 20202/2001, pentru majorările de întârziere aferente impozitului pe profit şi TVA, întrucât sumele în cauză nu au fost prevăzute în sumă exactă în situaţia majorările de întârziere aferente impozitelor depusă de reclamantă conform art. 15 alin. (1) din OUG nr. 163/2000.
La data de 06 martie 2002, reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării procesului - verbal.
Prin sentinţa civilă nr. 1812 din 07 noiembrie 2005, în fond după casare prin Decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.R. SA. A anulat în parte Decizia nr. 2020 din 13 decembrie 2001, emisă de M.F.P. şi procesul - verbal din 18 octombrie 2001, încheiat de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti, D.C.F., în sensul reducerii cuantumului obligaţiei fiscale constând în TVA, impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente de la 3.965.163.419 ROL la 310.259.122 ROL.
A obligat pârâţii să recunoască dreptul de creanţă ai reclamantei pentru suma de 2.507.088 ROL achitată în plus către bugetul de stat în temeiul actelor administrative fiscale parţial anulate.
A obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 165.057.852 ROL reprezentând cheltuieli de judecată.
A respins cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de expert S.V.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că potrivit raportului de expertiză contabilă reclamanta a îndeplinit prevederile art. 15 din OUG nr. 163/2000 pentru majorările care au fost calculate şi comunicate organului fiscal teritorial şi că reclamanta mai datorează majorări în cuantum de 6.432.398 ROL, aferente impozitului pe profit.
În ceea ce priveşte ordinea stingerilor obligaţiilor bugetare restante, expertul a precizat că reclamanta a achitat fiecare obligaţie bugetară, integral şi cu indicarea clară pe documentul de plată a impozitului sau taxei care a efectuat plata respectivă.
A mai reţinut că potrivit dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 13/2001 contestaţia nu poate avea ca obiect alte sume şi măsuri decât cele stabilite prin actul atacat, dar în speţă reclamanta nu a contestat alte sume şi măsuri, ci a invocat un act normativ în susţinerea cererii sale.
Neverificarea incidenţei prevederilor OUG nr. 68/1999 de către inspectorii fiscali constituie chiar o problemă de nelegalitate a actului de control, de vreme ce de aplicarea acelui act normativ depindea întinderea obligaţiilor bugetare ale reclamantei, în perioada supusă controlului. Problema de drept a incidenţei în cauză a OUG nr. 68/1999 a fost dezlegată prin Decizia de casare, Instanţa de recurs constând că se impunea suplimentarea raportului de expertiză pentru a se verifica dacă reclamanta a îndeplinit condiţiile legale pentru a beneficia de prevederile OUG nr. 68/1999.
A mai reţinut că din raportul de expertiză contabilă, corelat cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta a achitat obligaţiile bugetare, pentru perioadele respective, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 68/1999 şi OUG nr. 163/2000, care au scutit de la plată majorările de întârziere aferente acestora, plata fiind făcută în ordinea scadenţelor separate şi integral, pentru fiecare debit în parte, conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 620/1997, reclamanta a îndeplinit formalităţile necesare pentru a beneficia de scutire de plată a majorărilor de întârziere în temeiul OUG nr. 68/1999 şi OUG nr. 163/2000. impozitele şi taxele constatate suplimentar de organul fiscal de control au fost achitate în termen de 15 zile de la data când reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa lor, conform art. 7 din OUG nr. 68/1999 şi art. 11 din OUG nr. 163/2000, prin ordinele de plată din 29 octombrie 2001 şi din 02 noiembrie 2001.
Cât priveşte cererea de majorare a onorariului expertului cu sută la sută, Curtea a reţinut, prin încheierea din data de 26 iunie 2002, că nu se încadrează în condiţiile art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din data de 26 iunie 2002, că nu se încadrează în condiţiile art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul de Disciplină al onorariului experţilor.
În fond după casare, pentru suplimentul de expertiză contabilă a fost stabilit onorariul provizoriu de 10.000.000 ROL.
Ţinând seama de volumul lucrărilor efectuate în această fază procesuală, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată cererea de majorare a onorariului de expertiză în raport de prevederile art. 213 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs D.G.F.P.B. şi A.N.A.F., care au invocat motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi au susţinut că hotărârea Instanţei de Fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în cauză: OUG nr. 13/2001, OUG nr. 163/2000, OG nr. 11/1996, Ordinul Ministrului Finanţelor 620/1997.
Astfel, cu privire la sumele de 526.829.563 ROL, majorări de întârziere aferente TVA restantă la data de 30 aprilie 1999 şi 514.062.569 ROL reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, în privinţa cărora Instanţa de Fond a reţinut aplicabilitatea prevederilor OG nr. 68/1999, au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (4) din OUG nr. 13/2001 potrivit cărora contestaţia, şi pe cale de consecinţă nici acţiunea, nu poate avea ca obiect alte sume şi măsuri decât cele stabilite prin actul de control.
Au mai susţinut că pentru facilităţile prevăzute de OUG nr. 163/2000, Instanţa de Fond nu a ţinut cont că societatea comercială nu a îndeplinit condiţiile cerute la art. 15 alin. (1) din această ordonanţă de urgenţă, deoarece în situaţia majorărilor de întârziere calculate şi neplătite până la data de 19 octombrie 2000, nu a fost trecut şi debitul restant cu titlu de impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente.
De asemenea, în ceea ce priveşte majorările de întârziere aferente TVA pentru sumele datorate pentru perioada iunie - august 1999, a susţinut că societatea comercială nu a respectat dispoziţiile art. 8 din OG nr. 11/1996 şi ale pct. 2.3 din Normele metodologice pentru aplicarea OG nr. 11/1996 aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor 620/1997, prin faptul că nu a efectuat stingerea debitului în ordinea stabilită la aceste dispoziţii legale.
Recursurile sunt nefondate.
În legătură cu prima critică, rezultă că prin Decizia nr. 202 din 13 decembrie 2001, M.F.P. a respins contestaţia formulată de societatea comercială ca fiind fără obiect, cu motivarea că aplicabilitatea prevederilor OG nr. 68/1999 în privinţa sumelor de 526.829.563 ROL majorări de întârziere aferente TVA şi 514.062.569 ROL majorări de întârziere aferente impozitului pe profit nu a constituit obiectul actului de control contestat.
În această privinţă, Instanţa de Fond a motivat în mod judicios că, într-adevăr potrivit art. 3 alin. (4) din OUG nr. 13/2001, în vigoare la data respectivă, contestaţia nu poate avea ca obiect alte sume şi măsuri decât cele stabilite prin actul contestat, dar societatea comercială reclamantă nu contestase alte sume, ci în legătură cu sumele reţinute prin actul de control a invocat în apărarea sa aplicabilitatea unui act normativ.
Or, neverificarea incidenţei prevederilor OUG nr. 68/1999 de către organele fiscale competente reprezintă o problemă legată de legalitatea/ nelegalitatea actului de control, din moment ce, de aplicabilitatea acestui act normativ depindea întinderea obligaţiilor bugetare din perioada supusă controlului.
De altfel, a mai motivat Instanţa de Fond, această problemă, a incidenţei în cauză a prevederilor OUG nr. 68/1999, a fost tranşată în primul ciclu procesual, de Instanţa de Recurs, care a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească măsura în care societatea comercială îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de facilităţile fiscale acordate prin OUG nr. 68/1999.
În legătură cu celelalte două critici, Instanţa de Fond a reţinut în mod corect că, din concluziile expertului contabil, rezultă că societatea comercială reclamantă, pe de o parte, a completat în mod corespunzător situaţia majorărilor de întârziere calculate şi neplătite până la data de 19 octombrie 2000 şi, pe de altă parte, a imputat sumele virate în contul obligaţiilor bugetare în ordinea prevăzută de art. 8 din OG nr. 11/1996, în vigoare la data respectivă.
Într-adevăr, în cauză, după casare, a fost efectuată o expertiză contabilă, un supliment de expertiză contabilă şi s-a răspuns la obiecţiunile formulate de organele fiscale, concluzia Instanţei de rejudecare fiind astfel temeinic justificată de constatările şi concluziile tehnice ale expertului în legătură cu realitatea şi natura operaţiunilor economice, financiare şi fiscale din perioada supusă verificării.
Astfel, rezultă că Instanţa de Fond a reţinut în mod judicios şi aplicabilitatea prevederilor OUG nr. 163/2000, cu consecinţa beneficiului de facilităţile fiscale acordate prin acest act normativ.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, se reţine că motivul de recurs invocat de recurenţi este nefondat, urmând ca recursurile să fie respinse, soluţia Instanţei de Fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.G.F.P.B. şi de M.F.P. – A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 1812 din 07 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1304/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1328/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
