ICCJ. Decizia nr. 1370/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1370/2007
Dosar nr. 4309/2/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1882 din 19 septembrie 2006, a respins ca fiind neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul D.C.A. împotriva pârâtului M.A.I.
Pentru a dispune astfel prima instanţa a concluzionat, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, că reclamantului nu i-a fost vătămat nici un drept sau interes legitim în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, de către autoritatea publică pârâtă, prin neîndeplinirea de către aceasta a vreunei obligaţii legale privitoare la evidenţele dosarelor de urmărire informativă.
În concret a reţinut instanţa, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să dispună de îndată încetarea măsurii privind menţinerea sa în evidenţele ministerului şi la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale şi materiale pentru prejudiciile psihice, emoţionale şi stresul suferit ca urmare a faptului că nu a fost scos din evidenţele operative ale M.A.I. pentru fapte care constituiau atitudini ostile la adresa regimului comunist.
La data de 16 decembrie 2005 reclamantul i-a solicitat pârâtului eliberarea unui document din care să rezulte scoaterea din evidenţele M.A.I., cu precizarea motivelor pentru care a fost şi încă este menţinut în acele evidenţe.
I.J.P.V. i-a comunicat reclamantului că datele solicitate nu se află în arhivele respectivei instituţii fiind îndrumat să se adreseze organelor care l-au supravegheat informativ, filat şi percheziţionat.
La data de 16 februarie 2006 reclamantul a revenit cu o petiţie adresată pârâtului solicitând încetarea măsurii de menţinere în evidenţele M.A.I., măsură dispusă prin rezoluţia din 12 iunie 1987 asupra raportului privind propunerea de încetare a supravegherii informative, întocmit de U.M. Bucureşti şi plata de daune morale. Această petiţie a fost îndreptată de către S.G.M.A.I. către S.R.I., care prin adresa din 31 martie 2006 a răspuns reclamantului că toate dosarele ce i-au fost întocmite au fost predate M.J. – T.M.T. C.N.S.A.S., în baza HG nr. 1134/1990 a Legii nr. 187/1999.
Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice instituie pentru orice cetăţean român dreptul de acces la propriul dosar întocmit de poliţia politică comunistă, precum şi la alte documente care privesc propria persoană, în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională, conţinând în ansamblul său şi dispoziţii referitoare la procedurile de consultare a acestora.
Reclamantul invocă refuzul nejustificat al pârâtului de a dispune încetarea măsurii privind menţinerea sa în evidenţele acestuia, însă Legea nr. 187/1999 nu conţine nici o dispoziţie în acest sens, iar acesta nu a indiciat o altă dispoziţie legală care ar obliga pârâtul la luarea unei astfel de măsuri.
Pe de altă parte, măsura menţinerii obiectivului în evidenţele M.A.I. viza tot dosarul de urmărire informativă, care a fost predat ulterior către C.N.S.A.S., astfel încât susţinerea pârâtului din întâmpinarea în sensul că reclamantul nu figurează în evidenţele sale operative este corectă, reclamantul neindicând vreun demers sau acţiune a pârâtului care să fi fost consecinţa pretinsei menţineri a obiectivului în evidenţele sale după predarea dosarelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul D.C.A. solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii în totalitate.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că răspunsurile date de altă instituţie nu reprezintă o soluţionare a petiţiilor sale, iar susţinerea primei instanţe potrivit căreia M.A.I. nu are obligaţia să scoată din evidenţele sale unele date, motivat de faptul că Legea nr. 187/1999 nu conţine nici o dispoziţie în acest sens, este greşită, deoarece drepturile revendicate nu pot fi soluţionate de alte instituţii, ca de altfel şi aceea potrivit căreia măsura menţinerii în evidenţele M.A.I. viza tot dosarul de urmărire informatică care a fost predat la C.N.S.A.S., întrucât nu s-a solicitat M.A.I. acest dosar ci scoaterea din evidenţele sale, menţinerea rezultând din documentul din 28 mai 1978.
S-a susţinut, de asemenea, că solicitările reclamantului nu puteau fi soluţionate decât în baza documentelor existente în arhivele direcţiei generale a M.A.I.
Examinând acele dosarului, motivul de recurs invocat de recurent, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins s-au a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare, art. 8 din aceeaşi lege statuează, prin teza finală a alin. (1), că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel ce se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Rezultă aşadar din aceste prevederi legale că temeiul acţiunii în contencios administrativ îl constituie vătămarea unui drept ori a unui interes legitim, vătămare ce poate proveni de la un act administrativ, ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri sau ca urmare a refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri, fapte asimilate, prin art. 2 alin. (2), actului administrativ.
În speţă, reclamantul s-a considerat o persoană vătămată într-un interes legitim şi anume în interesul său de a nu mai figura în evidenţele M.A.I., întrucât nu se mai impune o asemenea măsură, ce a fost luată împotriva sa în anul 1987 şi este menţinută şi în prezent, solicitând a se dispune obligarea instituţiei pârâte să procedeze la radierea numelui său din respectivele evidenţe precum şi la plata daunelor morale în cuantumul indicat.
Din motivarea acţiunii şi precizările ulterioare rezultă că pretinsa vătămare a acestui interes legitim este consecinţa nesoluţionării cererilor adresate pârâtului în acest sens, în opinia reclamantului răspunsurile primite de la alte instituţii neputând suplini obligaţiile ce-i reveneau acestuia astfel încât refuzul practicat este nejustificat.
Actele dosarului atestă însă faptul că reclamantul s-a aflat în urmărirea informativă a U.M. Bucureşti, astfel încât, în considerarea dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa nr. 27/2002, în mod corect petiţia acestuia a fost transmisă S.R.I. care i-a răspuns în termenul legal că toate dosarele ce i-au fost întocmite au fost transmise altor instituţii, în baza HG nr. 1134/1990 şi a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste.
Rezultă de asemenea fără dubii, din raportul întocmit la 16 iunie 1987 eliberat de C.N.S.A.S. şi ataşat la dosar, că măsura menţinerii obiectivului în evidenţele M.A.I. a fost dispusă tot în dosarul de urmărire informativă întocmit de U.M. Bucureşti predat anterior către C.N.S.A.S., cum corect a reţinut instanţa de fond, fiind justificate astfel susţinerile pârâtului potrivit cărora reclamantul nu face obiectul supravegherii informative şi nu figurează în evidenţele sale, iar Serviciul Arhivă din cadrul S.G.M.A.I. nu deţine documentele invocate pe baza cărora să poată fi operate eventualele menţiuni solicitate.
Prin urmare hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a legii, prin prisma actelor dosarului neputându-se reţine în sarcina pârâtului pretinsul refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, de natură a-i leza reclamantului un interes legitim în sensul dispoziţiilor art. 1 coroborat cu art. 2 lit. o) din Legea nr. 554/2004.
Reţinând aşadar că în speţă nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, ca de altfel nici un alt motiv de ordine publică care să fie invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.C.A., împotriva sentinţei civile nr. 1882 din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1369/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1371/2007. Contencios → |
|---|
