ICCJ. Decizia nr. 1379/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1379/2007
Dosar nr. 13933/1/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1525 din 2 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 684/1/2006, a fost admis recursul formulat de M.F.P. – prin D.G.F.P., împotriva sentinţei civile nr. 751 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj (dosar nr. 4738/2005) prin care a fost admisă acţiunea reclamantului T.A.D., având ca obiect anularea notei.
A fost modificată sentinţa atacată şi în fond s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat că nota a cărei anulare s-a solicitat nu este nelegală, dispoziţiile ei înscriindu-se în ipoteza a doua a art. 3 alin. (3) din O.M.F.P. nr. 218/2003, în sensul că, în situaţia în care structura instituţiei se reduce, reîncadrarea unui funcţionar public care a avut o funcţie de conducere într-o funcţie de nivel inferior (şef serviciu sau şef birou), este legală.
De asemenea, a reţinut instanţa de recurs că problemele privind reducerea efectivă a structurii organizatorice a D.G.F.P. Cluj, care să justifice încadrarea în posturi de conducere vacante inferioare de un anumit tip (director executiv adjunct, şef de serviciu sau şef de birou) sunt situaţii de fapt care nu puteau fi analizate decât de către instanţa investită cu cererea de anularea deciziei de reîncadrare a reclamantului, iar nu de către instanţa de fond care s-a învestit cu cererea de anulare a „notei" calificând-o implicit ca excepţie de nelegalitate.
Împotriva acestei decizii a formulat în termen contestaţia în anulare de faţă intimatul-reclamant T.A.D., cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, contestatorul invocă în drept dispoziţiile art. 318 în ambele sale teze, arătând:
- că s-a comis o greşeală materială evidentă şi omiterea analizării recursului prin prisma întâmpinării depuse de reclamantul – intimat în recurs;
- că instanţa de recurs, interpretând în mod eronat, a calificat cererea implicit ca o excepţie de nelegalitate şi în mod incorect a interpretat şi a luat în considerare motivele invocate cu ocazia recursului promovat de pârâtă;
- că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice, iar actul atacat de reclamant îndeplineşte toate aceste condiţii, dar aceste stări de fapt nu se regăsesc în considerentele motivării deciziei contestate;
- că din actele şi lucrări dosarului rezultă că actul atacat este unul unilateral, emis de M.F.P, iar faptul că actul („nota") este avizat de A.N.F.P. nu afectează în nici un fel caracterul său unilateral;
- că prin actul atacat s-a urmărit aplicarea în concret a dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 şi a Ordinului nr. 218/2003 în sistemul M.F.P. şi s-a instituit în acest scop procedura de aplicare a acestor două acte normative exclusiv în acest sistem;
- că actul atacat a avut singurul scop de modificare a raporturilor juridice existente la data emiterii sale şi nu a fost aplicat exclusiv reclamantului, ci cuprinde reglementări de principiu, formulate în abstract şi destinate unui număr nedeterminat de persoane, nefiind un act administrativ individual.
Contestaţia nu se fondează.
1. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., calea contestaţiei în anulare, poate fi exercitată când „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Textul se referă la greşeli de ordin material cu caracter procedural, pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente de ordin formal importante sau a unor date materiale, iar nu la situaţia de fapt sau la aspecte juridice ale cauzei.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac şi de un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
Aşa fiind, argumentele din contestaţia în anulare exced în mod vădit cadrului acestei căi de atac, referindu-se la probleme de drept vizând fondul cauzei.
2. Potrivit art. 318 teza a doua C. proc. civ., contestaţia în anulare este admisibilă când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte „a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
Textul se referă, aşadar la motivele de recurs formulate de recurent şi nicidecum la apărările intimatului exprimate prin întâmpinarea la recurs.
Sub acest aspect, este evident că instanţa de recurs este datoare a examina sentinţa prin prisma motivelor de casare ori de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. invocate de recurent, iar în speţă astfel s-a procedat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţie în anulare formulată de T.A.D., împotriva deciziei nr. 1525 din 2 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1371/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1380/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
