ICCJ. Decizia nr. 1390/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1390/2007
Dosar nr. 38078/2/2005
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele-recurente SC C. SA Slobozia şi SC S. SA Slobozia au declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 19 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4673/2005, prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia şi trimiterea dosarului spre continuarea judecării aceleiaşi instanţe.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că încheierea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1551 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, nu exista culpa reclamantelor în ceea ce priveşte obligaţia de a depune licenţele a căror anulare s-a solicitat, acestea făcând toate demersurile pentru a intra în posesia lor iar, pe de altă parte, raportat la calitatea acestora de terţ, în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în speţă erau incidente dispoziţiile art. 13 alin. (2) din aceeaşi lege potrivit cărora instanţa era obligată să solicite autorităţii emitente comunicarea actelor atacate, împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii lor.
În ceea ce priveşte celelalte obligaţii a căror neîndeplinire s-a reţinut s-a apreciat că cererea de chemare în judecată este foarte clară, în ceea ce priveşte obiectul dosarului şi părţile chemate în judecată, în temeiul acesteia fiind citate, de altfel, în calitate de pârâte atât autoritatea emitentă cât şi beneficiara celor 16 licenţe SC M.T.I. SRL Bucureşti, astfel încât nu mai era necesară nici o precizare.
Cu toate acestea, precizează reclamantele, s-a transmis şi o cerere precizatoare cu mai bine de 30 de zile înainte de termenul din 19 iunie 2006, care însă nu a ajuns la dosarul cauzei fiind înregistrată ca dosar distinct deşi exista menţiunea că vizează dosarul nr. 4673/2005, astfel încât culpa nedepunerii ei la dosar nu le aparţine.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
Prin acţiunea în contencios administrativ ce formează obiectul dosarului nr. 4673/2005 s-a solicitat anularea actului administrativ din 2 august 2005 emis de A.R.R. şi a celor 16 licenţe atribuite SC M.T.I. SRL, atât autoritatea emitentă cât şi societatea comercială beneficiară a licenţelor fiind citate în cauză în calitate de pârât.
Prin încheierea de şedinţă din 8 mai 2006 instanţa a pus în vedere reclamantelor să-şi precizeze în scris acţiunea sub aspectul pârâţilor chemaţi în judecată în sensul că aceştia sunt A.R.R. şi SC M.T.I. SRL, în temeiul art. 112 pct. 1 C. proc. civ., să individualizeze numărul corect al celor 16 licenţe de execuţie a căror anulare s-a solicitat, în raport cu neconcordanţele existente sub acest aspect în cererea introductivă şi cererile de intervenţie şi să depună la dosar aceste licenţe.
La termenul din 19 iunie 2006 apărătorul reclamantelor-recurente a depus adresa A.R.R. din 26 mai 2006 prin care s-a comunicat că licenţele de execuţie sunt documente nominale şi netransmisibile, cu regim special, fiind deţinute de SC M.T.I. SRL, precizând totodată că a transmis prin poştă precizarea de acţiune şi nu cunoaşte motivul pentru care nu există la dosar.
Cu toate acestea instanţa a reţinut că reclamantele nu s-au conformat dispoziţiilor de la termenul anterior în sensul că nu s-a precizat acţiunea sub aspectul persoanelor chemate în judecată în calitate de pârâte, ceea ce contravine prevederilor art. 112 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a precizat acţiunea sub aspectul numărului corect al licenţelor, ceea ce contravine prevederilor art. 112 pct. 3 C. proc. civ. şi nu s-au depus cele 16 licenţe de execuţie a căror anulare s-a solicitat, ceea ce contravine art. 12 din Legea nr. 554/2004, şi, în consecinţă, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155 C. proc. civ.
Potrivit art. 1551 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.
Rezultă aşadar, fără echivoc, din cuprinsul acestui text că una dintre condiţiile suspendării pe acest temei legal o constituie culpa reclamantului pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce i se ordonă a fi îndeplinite.
Or, în speţă, în raport cu actele dosarului o atare culpă nu poate fi reţinută.
Astfel, în privinţa obligaţiei de a depune cele 16 licenţe în discuţie, reclamantele au făcut demersurile necesare pentru obţinerea lor, însă fără rezultat, emitentul acestora precizând că sunt documente nominale şi netransmisibile cu regim special, fiind eliberate operatorului de transport, respectiv pârâtei SC M.T.I. SRL.
Mai mult, întrucât reclamantele au calitatea de terţ faţă de actele administrative a căror anulare s-a solicitat, în speţă sunt incidente sub acest aspect dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie obligaţia instanţei de a-i solicita autorităţii emitente comunicarea de urgenţă a acestora, precum şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii lor şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei. Prin urmare, stabilirea unei astfel de obligaţii în sarcina reclamantelor şi reţinerea culpei acestora pentru neîndeplinirea ei nu are suport legal.
În ceea ce priveşte celelalte obligaţii, reclamantele au învederat faptul că precizarea acţiunii sub aspectul persoanelor chemate în judecată a fost transmisă prin poştă, în recurs fiind depusă copia acesteia şi confirmarea de primire din 15 mai 2006, motivul pentru care nu a fost ataşată la dosar nefiindu-le imputabil.
Acţiunea introductivă conţinea, de altfel, suficiente elemente pentru corecta stabilire a cadrului procesual şi al obiectului acesteia, evident fiind că acţiunea în anularea actelor indicate nu putea fi soluţionată decât în contradictoriu cu emitentul lor şi operatorul de transport căruia i-au fost eliberate cele 16 licenţe de execuţie, ce puteau fi identificate în raport cu perioada de valabilitate şi traseul pentru care au fost eliberate, pentru a fi depuse la dosar.
În consecinţă, constatând că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării judecăţii în baza art. 1551 C. proc. civ., care se referă la „vina părţii reclamante", fiind incident astfel motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 299 şi art. 282 alin. (2) C. proc. civ., va admite prezentul recurs, dispunând casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C. SA Slobozia, împotriva încheierii din 19 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4673/2005.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre continuarea judecării aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1383/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1393/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
