ICCJ. Decizia nr. 1383/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1383/2007
Dosar nr. 910/1/2007
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4119 pronunţată la 23 noiembrie 2006 în dosarul nr. 13586/2/2005, a anulat recursul declarat de pârâtul M.E.C. – C.R.E.D., împotriva sentinţei civile nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că recursul a fost declarat, în numele ministrului, de către directorul Direcţiei juridice şi control, fără a se ataşa sau a se depune ulterior la dosar un act din care să rezulte mandatul acordat de către titularul dreptului de a exercita această cale de atac, deşi s-a acordat un termen în acest scop, în condiţiile art. 161 C. proc. civ., punându-se în vedere reprezentantului recurentului necesitatea împlinirii lipsurilor contestate.
M.E.C. a formulat, la data de 30 ianuarie 2007, contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, invocând ca temei legal prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 317 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut că M.E.C. nu a fost citat pentru termenul din 23 noiembrie 2006 şi nu a fost reprezentat nici la termenul anterior, menţiunea din considerentele hotărârii referitoare la acest aspect fiind eronată.
Intimata A.E. a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare susţinând că a fost exercitată cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., întrucât contestatorul a luat cunoştinţă de Decizia nr. 4119 din 23 noiembrie 2006 la data de 14 decembrie 2006 când a depus la registratura ministerului certificatul eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind soluţia dispusă în judecarea recursului.
Pe fondul cauzei, intimata a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei, întrucât M.E.C. a cunoscut atât termenul stabilit pentru judecarea recursului cât şi obligaţiile ce îi reveneau cu privire la justificarea semnării recursului de către directorul direcţiei juridice.
În considerarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs potrivit art. 298 coroborat cu art. 316 din acelaşi cod, Înalta Curte a examinat în prealabil excepţia tardivităţii invocată de intimată, constatând că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele în continuare sus-arătate.
Textul constituit ca reper cu privire la termenul pentru exercitarea contestaţiei în anulare este cel al art. 319 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit tezei a II-a acestui text, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când aceasta a rămas irevocabilă. S-a instituit, aşadar, un termen subiectiv de 15 zile şi unul obiectiv de un an pentru a se asigura celeritatea în judecarea proceselor, precum şi stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.
Termenul subiectiv de 15 zile se calculează de la data când partea cu vocaţie de a avea calitatea de subiect al contestaţiei în anulare a luat cunoştinţă efectiv de hotărâre, inclusiv de considerentele pe care se sprijină soluţia adoptată, întrucât numai într-o atare situaţie va putea aprecia dacă se justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Or, prin prisma datelor oferite de actele dosarului, în speţă nu se poate reţine că exercitarea acestei căi de atac a survenit ulterior expirării termenului prevăzut de lege, certificatul depus de intimată la data de 14 noiembrie 2006 la registratura ministerului conţinând numai dispozitivul hotărârii, motiv pentru excepţia tardivităţii invocată de aceasta va fi respinsă.
Din examinarea actelor dosarului, Curtea reţine şi netemeinicia contestaţiei în anulare pentru argumentele ce urmează.
Reglementând contestaţia în anulare obişnuită, art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat ca temei legal, prevede că aceasta poate fi exercitată atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Actele dosarului atestă faptul că în speţă, pentru termenul din 23 noiembrie 2006, în privinţa citării contestatorului au fost incidente dispoziţiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine că procedura de chemare a acestuia nu ar fi fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, cum pretinde acesta.
În conformitate cu aceste prevederi legale, partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată pe tot cursul judecării la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.
Întrucât la termenul din 26 octombrie 2006 pentru recurentul-pârât M.E.C. s-a prezentat consilierul juridic H.L. căruia i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei mandatul dat de ministru persoanei care a semnat cererea de recurs, astfel cum rezultă din menţiunile încheierii de şedinţă, în mod corect nu s-a dispus citarea acestuia pentru data de 23 noiembrie 2006 când s-a judecat recursul, având termen în cunoştinţă.
Prin urmare, motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, iar referirea contestatorului la dispoziţiile art. 317 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. nu se justifică, acestea vizând doar situaţia când motivele prevăzute la alin. (1) au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond, vizând aşadar hotărârile date în primă instanţă, astfel încât nu pot fi incidente în speţă, contestaţia în anulare fiind exercitată împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs.
Pentru toate aceste considerente, contestaţia în anulare va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare invocată de intimata A.E.
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.E.C. – C.R.E.D., împotriva deciziei nr. 4119 din 23 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1380/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1390/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
