ICCJ. Decizia nr. 1393/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1393/2007
Dosar nr. 1356/57/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 154 din 13 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. 1356/57/2006, a fost admisă în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N.I. împotriva pârâtei A.N.A.F. – A.N.V. şi în consecinţă:
- a fost anulat în parte Ordinul nr. 5664 din 10 aprilie 2006 emis de pârâtă doar în ce priveşte sancţiunea disciplinară aplicată care a fost înlocuită cu sancţiunea suspendării dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcţia publică pe o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare;
- s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de controlor vamal principal la B.V.M. din cadrul D.R.V. Braşov, fiind obligată pârâta să-i achite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 17 aprilie 2006 şi până la reintegrarea efectivă;
- au fost respinse capetele de cerere privind anularea actelor ce au stat la baza emiterii ordinului contestat şi plata daunelor morale;
- a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 5664 din 10 aprilie 2006 emis de pârâta A.N.A.F. – A.N.V. s-a dispus destituirea reclamantului din funcţia publică de controlor vamal principal la B.V.M., începând cu data de 17 aprilie 2006, conform art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. g) şi j) din aceeaşi lege prin neefectuarea controlului vamal fizic al mărfurilor importante.
Susţinerea reclamantului privind greşita reţinere în cuprinsul ordinului a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 188/1999, întrucât nu ar incident în cauză raportat la aspectele concrete ce îi sunt imputate nu constituie un motiv de nulitate, fiind reţinută şi incidenţa art. 65 alin. (2) lit. j), deci un cumul de abateri disciplinare.
Faptul că nu a fost specificată teza din art. 65 alin. (2) lit. j) nu determină o greşită încadrare în drept a faptelor reţinute în sarcina reclamantului, din cuprinsul motivării ordinului reieşind că s-a avut în vedere încălcarea îndatoririlor de serviciu stabilite prin fişa postului şi prin ordinele de serviciu.
Faptele reţinute în sarcina reclamantului au fost constatate prin raportul comisiei de disciplină întocmit la data de 7 aprilie 2006, acesta arătând în declaraţiile date inspectorilor din cadrul S.V.I. că sarcinile de serviciu în perioada 2005 – 12 februarie 2006 sunt cele stabilite în fiecare an prin fişa postului.
Fişa postului prevede expres în cadrul atribuţiilor „recepţia, selecţia, controlul documentar, controlul fizic, validarea, acordarea liberului de vamă", în conformitate cu sarcinile stabilite de şeful biroului vamal.
Prin răspunsurile date în faţa inspectorilor, reclamantul a susţinut că a efectuat controlul fizic pentru bunurile importate, cu excepţia câtorva cazuri referitoare la SC V.C. SRL şi SC L. SRL, când mijloacele de transport au sosit la destinaţie în afara orelor de program, iar controlul fizic s-a efectuat la locul de descărcare, întrucât mărfurile erau perisabile.
Reclamantul avea îndatorirea de a efectua controlul fizic, chiar dacă prin art. 67 alin. (2) din HG nr. 1114/2001 acesta este lăsat la aprecierea autorităţii vamale, întrucât a fost stabilită prin fişa postului, iar respectarea îndatoririlor stabilite prin ordinele de serviciu era obligatorie.
Reclamantului nu i s-a imputat omisiunea înscrierii mijloacelor de transport în registrul de poartă, neavând o atare atribuţie, însă aceste omisiuni conduc la concluzia că mijlocul de transport încărcat cu flori proaspete nu a fost prezentat în vamă în vederea efectuării controlului fizic.
Nu a fost reţinută nici existenţa unui caz fortuit de întrerupere a operaţiunii de vămuire prin anularea la 10 februarie 2006 a unor D.V.I. şi emiterea altora la 13 februarie 2006 pentru acelaşi titular de transport, invocat de reclamant, aceste aspecte denotând neefectuarea controlului fizic în conformitate cu prevederile legale.
Raportat la aceste considerente, prima instanţă a reţinut că reclamantul a săvârşit abaterile disciplinare constatate prin ordinul atacat, însă pârâta a procedat la o greşită individualizare a sancţiunii raportat la gravitatea abaterilor şi împrejurările concrete în care au fost comise, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterilor, comportarea generală în timpul serviciului şi inexistenţa în antecedentele funcţionarului public a altor sancţiuni disciplinare, aspecte prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
Celelalte petite ale acţiunii au fost respinse întrucât s-a reţinut legalitatea actelor care au stat la baza emiterii ordinului atacat şi vinovăţia reclamantului în comiterea abaterilor disciplinare, iar din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că acesta a suferit un prejudiciu compensabil prin acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, D.R.V. Braşov, în nume propriu, precum şi în numele şi pe seama A.N.V. solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea ei şi în fond, în urma rejudecării, respingerea acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
În justificarea primei soluţii s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dată fiind pretinsa încălcare a dreptului la apărare şi a principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii prin respingerea probelor solicitate.
A fost invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut ca hotărârea atacată nu conţine temeiurile pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei cu privire la cele reţinute în ordin, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 261 pct.5 C. proc. civ.
Pentru subsidiarul formulat, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că soluţia adoptată este rezultatul unei greşite aprecieri a probelor şi, pe cale de consecinţă, este dată cu aplicarea greşită a legii, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În opinia recurentelor „încălcarea îndatoririlor de serviciu este o abatere de o gravitate deosebită care sub aspectul modului şi al împrejurărilor în care a fost săvârşită aduce o gravă atingere şi prestigiului autorităţii vamale, existând foarte multe importuri la care nu s-a efectuat controlul vamal fizic, astfel încât aplicarea sancţiunii disciplinare a destituirii din funcţia publică a fost întrutotul justificată.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 nu pot fi reţinute, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, ceea ce înseamnă că probele solicitate trebuie să fie pertinente şi concludente cauzei.
Pertinenţa probei, care implică şi utilitatea ei presupune verificarea admisibilităţii juridice a acesteia şi a legalităţii ei, precum şi verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare. O probă este pertinentă aşadar dacă are legătură cu obiectul procesului.
Proba este concludentă dacă este de natură să conducă la rezolvarea cauzei. Prin urmare, orice probă concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă.
Condiţia concludenţei nu era îndeplinită în privinţa probelor solicitate, respectiv a interogatoriului reclamantului, în condiţiile în care acesta şi-a exprimat poziţia prin actele depuse la dosar şi cea a emiterii unei adrese pentru comunicarea stadiului cercetărilor penale pretins efectuate cu privire la aspecte de fapt şi de drept în strânsă legătură cu abaterile reţinute, întrucât, răspunderea disciplinară pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu poate fi angajată conform art. 64 din Legea nr. 188/1949 indiferent de soluţia adoptată ca urmare a efectuării respectivelor cercetări, îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru stabilirea acesteia apreciindu-se oricum în raport cu probatoriul administrat în prezenta cauză.
În raport cu aceste considerente respingerea respectivelor probe este justificată, neputându-se reţine pretinsa încălcare a dreptului la apărare, ori a principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii, cum pretind recurentele.
Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, fără a se putea reţine că acestea sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Mai mult, în condiţiile în care au fost reţinute în sarcina reclamantului abaterile disciplinare constatate prin actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat, o detaliere a apărărilor de fond invocate de pârâtă şi pretinsa „combatere" a acestora nu erau necesare.
Sunt întemeiate însă criticile recurentelor referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării sancţiunii, urmând a se reţine aşadar incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, examinat în condiţiile art. 3041 C. proc. civ. şi prin raportare la criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ţinând seama, totodată, de importanţa funcţiei publice deţinute de reclamant şi de principiul responsabilităţii deosebite care stă la baza exercitării acesteia, Înalta Curte reţine astfel, contrar concluziei primei instanţe, că gravitatea deosebită a abaterilor reţinute, împrejurările în care au fost comise, gradul de vinovăţie şi consecinţele negative ale acestora asupra prestigiului autorităţii vamale justificau întrutotul aplicarea celei mai severe sancţiuni, respectiv destituirea din funcţia publică de controlor vamal principal.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul respingerii, în fond, a acţiunii reclamantului, în totalitate, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.V.B. şi de A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 154 din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de N.I., în totalitate, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1390/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1394/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
