ICCJ. Decizia nr. 1394/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1394/2007
Dosar nr. 1359/57/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. 1359/57/2006, a fost admisă în parte acţiunea formulată de numita H.E.D. în contradictoriu cu A.N.A.F. – A.N.V., având ca obiect anularea Ordinului nr. 5665 din 10 aprilie 2006 emis de pârâtă, prin care reclamanta a fost destituită din funcţia de agent vamal asistent la B.V.M. din cadrul D.R.V. Braşov.
Anulând în parte ordinul, instanţa a înlocuit sancţiunea susmenţionată cu cea a suspendării dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcţia publică pe o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999.
A fost obligată pârâta să o reintegreze pe reclamantă în funcţie şi să-i achite drepturile salariale începând cu 17 aprilie 2006 şi până la reintegrare.
Au fost respinse cererile privind anularea actelor care au stat la baza ordinului contestat şi plata de daune morale.
A fost obligată pârâta la 3500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că sancţiunea aplicată reclamantei, în temeiul art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, a avut în vedere modul în care reclamanta a efectuat controlul vamal la importul de flori efectuat de SC L. SRL la data de 10 februarie 2006: controlul documentar şi fizic foarte scurt în raport cu cantitatea de marfă; neînscrierea mijloacelor de transport în registrul de acces poartă de la punctul de control.
Instanţa a analizat faptele în raport cu dispoziţiile HG nr. 1114/2001, cu fişa postului reclamantei, precum şi cu dispoziţia martorului B.I., ajungând la concluzia că, deşi abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantei există, autoritatea a făcut o greşită individualizare a sancţiunii, în raport cu cauzele şi gravitatea abaterii, împrejurările săvârşirii, consecinţele ei şi gradul de vinovăţie a reclamantei.
A reţinut instanţa şi faptul că reclamanta nu a mai avut abateri disciplinare de la data încadrării sale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen recursul de faţă pârâta, prin mandatarea sa D.R.V. Braşov şi aceasta din urmă în nume propriu, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurenta solicită în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, întrucât sentinţa s-a pronunţat cu nesocotirea principiilor fundamentale de drept procesual: nemijlocirea, contradictorialitatea şi dreptul de apărare şi pe baza unui probatoriu insuficient, fără a combate apărările de fond formulate de pârâtă. În drept sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
În subsidiar, solicită recurentele admiterea recursului pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa a făcut o greşită apreciere a probelor şi, pe cale de consecinţă, o greşită aplicare a legii.
Consideră recurenta că abaterile disciplinare săvârşite de reclamantă prezintă un grad ridicat de pericol social, ceea ce justifica aplicarea sancţiunii destituirii din funcţia publică, cea mai gravă dintre ele fiind neefectuarea controlului fizic asupra mărfurilor care făceau obiectul declaraţiilor vamale de import.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată, iar în fond acţiunea respinsă în totalitate, ca neîntemeiată, sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 56 din HG nr. 1114/2001 (Regulamentul de aplicare a Codului Vamal) controlul vamal în general (atât documentar cât şi fizic) are drept scop prevenirea încălcării reglementărilor vamale şi stricta respectare a condiţiilor şi termenelor legale, precum şi descoperirea fraudelor. Controlul vamal exercitat de autoritatea vamală se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării vămuirii.
Potrivit art. 58-59 din HG nr. 1114/2001, controlul vamal fizic al bunurilor constă în identificarea acestora pe baza declaraţiei vamale în detaliu, însoţită de documentele aferente şi se efectuează la biroul vamal la care s-a depus declaraţia vamală, în timpul programului legal de lucru sau, cu aprobarea autorităţii vamale, în alte locuri.
Este adevărat că, faţă de art. 67 alin. (2) din HG nr. 1114/2001, acest control vamal fizic al mărfurilor este lăsat la aprecierea autorităţii vamale, efectuându-se pe baza documentelor şi numai atunci când există indicii temeinice de fraudă. Dar tot atât de adevărat este şi faptul că această îndatorire, de a efectua controlul fizic (control facultativ) după lege, a fost stabilită prin fişa postului, iar conform art. 44 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 funcţionarii publici răspund nu numai de nerespectarea îndatoririlor ce izvorăsc din lege, ci şi din cele stabilite prin fişa postului şi prin ordinele de serviciu.
Pe de altă parte, în speţă este vorba de mărfuri nevămuite la intrarea în ţară care pot fi transportate în tranzit vamal pe teritoriul României, iar în vederea admiterii tranzitului biroul vamal de frontieră efectuează numai un control vamal exterior al mijlocului de transport (care este sigilat) şi verifică concordanţa documentelor de tranzit cu documentele de transport.
Acest aspect face ca omisiunea reclamantei de a efectua controlul fizic al mărfii, ca şi efectuarea unui control formal, superficial al declaraţiilor vamale de import să fie cu atât mai grave.
Aşa fiind, individualizarea sancţiunii prin ordinul A.N.V., în raport cu gravitatea faptei şi în special cu consecinţele ei respectă principiul proporţionalităţii, astfel încât schimbarea încadrării juridice a faptei de către instanţă este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.R.V. Braşov şi de A.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 155 din 13 octombrie2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de H.E.D., în totalitate, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1393/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1397/2007. Contencios → |
|---|
