ICCJ. Decizia nr. 1416/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1416/2007
Dosar nr. 1738/2/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 7 februarie 2006, reclamanta A.R.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J. – Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă anularea deciziei nr. 4284/2000 din 1 ianuarie 2006, emisă de pârât şi obligarea acestuia din urmă să emită o nouă decizie prin care să-i recunoască reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute de OUG nr. 214/1999.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2572 din 25 octombrie 2006 a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie în sensul celor solicitate de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor OUG nr. 214/1999, depunând la dosarul cauzei, în probaţiune, Decizia nr. 2527/5077 din 18 februarie 2002 a D.G.M.P.S.M. Bucureşti, prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a Decretului - Lege nr. 118/1990, începând cu data de 1 august 1999, dosarul ce i-a fost întocmit de fosta Securitate, pus la dispoziţia ei de C.N.S.A.S., precum şi o serie de documente eliberate de O.S.A. – U.C.E. Budapesta, înscrisuri care fac dovada măsurilor administrative abuzive la care reclamanta a fost supusă în România, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989, inclusiv a deportării în Austria, împreună cu familia, în anul 1977.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.J. – Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă susţinând că textele legale menţionează expres măsurile administrative abuzive ce pot îndreptăţi acordarea calităţii de beneficiar al OUG nr. 214/1999, iar reclamanta nu se încadrează în niciuna dintre aceste ipoteze, limitativ reglementate.
S-a mai susţinut că obligaţia ce revine Comisiei, potrivit dispoziţiilor art. 2 din OG nr. 64/2002 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 214/1999, text de lege potrivit căruia, în cazul cererilor neînsoţite de documente justificative pârâtul are obligaţia legală de a solicita aceste probe, în termen de 90 de zile, instituţiilor ce le deţin, se circumscrie exclusiv la instituţiile cu care M.J. este obligat să încheie protocoalele de colaborare, respectiv cele menţionate în art. 5 din aceeaşi Ordonanţă de Guvern. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că solicitarea unor asemenea înscrisuri de la S.R.I. acoperă în totalitate obligaţia Comisiei, iar în condiţiile în care instituţia solicitantă nu a comunicat aceste informaţii, Decizia pârâtului fiind în acord cu actele anexate, este legală.
Recurentul a mai susţinut că, faţă de dispoziţiile ordonanţei de guvern menţionate, nu pot fi acceptate ca probă în dovedirea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, decât înscrisuri eliberate de instituţiile cu care potrivit textelor legale menţionate, are obligaţia de a încheia protocol de colaborare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 214/1999 „se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989".
Cum intimata-reclamantă a făcut dovada măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă, concretizate în privare de libertate în locuri de deţinere, în scopul efectuării de cercetări, de către organele represive ale statului comunist şi expulzarea ei peste graniţă, respectiv pe teritoriul Austriei, împreună cu familia, fără vreun bun asupra lor şi fără nici un fel de mijloc de subzistenţă, Curtea apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a admis acţiunea acesteia.
Mai mult decât atât recunoaşterea calităţii de beneficiar a Decretului – Lege nr. 118/1990, astfel cum rezultă din Decizia emisă de D.G.M.P.S.M., implică prin ea însăşi şi recunoaşterea calităţii de beneficiar ale dispoziţiilor OUG nr. 214/1999, astfel cum rezultă din prevederile art. 7 ale acestei ordonanţe.
În sfârşit Curtea nu poate ignora împrejurarea că, prin Decizia acestei instanţe nr. 18 din 9 ianuarie 2007, depusă de recurentă la dosar, s-a admis recursul declarat de soţul său, A.G., şi i s-a recunoscut acestuia calitatea de beneficiar al OUG nr. 214/1999, reţinându-se măsurile administrative abuzive la care a fost supus împreună cu soţia sa A.R.N. şi cu cei doi copii ai lor.
Faţă de aceste considerente şi constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinţei civile nr. 2572 din 25 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1414/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1420/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
