ICCJ. Decizia nr. 1448/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1448/2007
Dosar nr. 16250/1/2006
Şedinţa publică din 8 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 25 iulie 2006, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.B. să se dispună anularea Hotărârii nr. 4619 din 19 iunie 2006 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deşi a făcut dovada că, urmare persecuţiilor de natură etnică exercitate, în perioada 1940 –1945 a fost mutată împreună cu familia, din Braşov în comuna Ghelinţa, judeţul Covasna.
Prin sentinţa nr. 209/F/CA/2006 din 13 noiembrie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei B.I., a anulat Hotărârea nr. 4619 din 19 iunie 2006 emisă de pârâta C.J.P.B. pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2006.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta, de etnie maghiară (născută Nagy) s-a refugiat cu familia sa din Braşov în comuna Ghelniţa, judeţul Covasna, ca urmare a persecuţiilor pe motive etnice la care au fost supuşi.
Totodată, instanţa de fond a luat în considerare că fratelui reclamantei I., născut pe timpul refugiului în comuna Ghelniţa, i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.B., criticând-o pentru nelegalitate.
În cuprinsul recursului se arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii iar instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit al acestuia.
În accepţiunea recurentei, noţiunea de refugiat presupune părăsirea unui teritoriu ocupat, prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 aplicându-se persoanelor refugiate din Ardealul de Nord ocupat vremelnic de trupele hortyste ca urmare a Dictatului dela Viena i celor refugiate din Basarabia şi Bucovina de Nord ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din iunie 1940.
Recurenta consideră că, având în vedere că localitatea Ghelniţa, judeţul Covasna nu s-a aflat sub ocupaţie, reclamanta nu poate fi încadrată în categoria persoanelor refugiate.
Mai arată recurenta că persecuţiile exercitate asupra familiei reclamantei nu au drept autor statul român, ci mişcări extremiste, care nu reprezintă un regim instaurat în România în înţelesul Legii nr. 189/2000.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c))
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Atât din analiza textului ordonanţei menţionate, cât şi din cea a normelor de aplicare a acesteia, rezultă cu claritate că legiuitorul nu a condiţionat ca locul de refugiu să fie situat pe un anumit teritoriu. În toate situaţiile în care îşi găseşte aplicabilitatea acest act normativ problema esenţială o reprezintă persecuţia pe motive etnice şi nu locul unde are loc refugierea. Nu poate fi primit nici motivul de recurs potrivit căruia Legea nr. 189/2000 s-ar aplica numai anumitor categorii de refugiaţi, concluzia desprinzându-se din împrejurarea că textul ordonanţei nu face asemenea nuanţări. Totodată nu subzistă nici motivul de recurs potrivit căruia persecuţiile exercitate asupra familiei reclamante ar trebui să aibă drept autor statul român şi nu unele mişcări extremiste.
Or, în cauză, prin întregul material probator administrat, reclamanta a făcut dovada că refugierea s-a datorat persecuţiei etnice la care a fost supusă familia sa, ceea ce întăreşte concluzia că instanţa fondului a făcut o justă interpretare a situaţiei de fapt şi a prevederilor legale aplicabile, pronunţând o soluţie legală şi temeinică.
Prin urmare, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinţei nr. 209/F/CA/2006 din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1440/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1456/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
