ICCJ. Decizia nr. 1440/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1440/2007
Dosar nr. 186/2/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2071 din 3 octombrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.M.M. în contradictoriu cu pârâta A.N.V., ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 8071 din 20 decembrie 2006 emis de vicepreşedintele A.N.A.F., prin care a fost destituit din funcţia publică de inspector principal, deţinută în cadrul A.N.V., invocându-se săvârşirea unor abateri disciplinare ce atrag incidenţa art. 65 alin. (1) lit. j) coroborate cu art. 65 lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.
Instanţa de fond a reţinut că măsura dispusă de autoritatea pârâtă este legală şi temeinică, fiind dovedită principala faptă pentru care reclamantul a fost destituit din funcţie, respectiv prezentarea la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice; în acest sens au fost citate nota explicativă dată de reclamant, precum şi declaraţia martorei O.M. audiată inclusiv în instanţă, iar în drept s-au invocat prevederile art. 65 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999, respectiv „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici", considerându-se că fapta este de natură să afecteze atât imaginea instituţiei publice, cât şi calitatea lucrărilor efectuate de funcţionarul public.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul M.M.M., susţinând că instanţa de fond nu a analizat toate probele administrate în cauză şi apărările arătate în acţiune, elemente de natură să ducă la concluzia netemeiniciei ordinului demis de A.N.V.
Recurentul precizează că nici un fel de probă nu confirmă prezenţa sa la serviciu în stare de ebrietate, că din actele medicale rezultă o stare precară a sănătăţii, având neuropatie, steatoză hepatică şi un accident vascular cerebral în antecedente, iar pe data de 13 iulie 2005, venirea ambulanţei la locul de muncă s-a datorat unui puseu de tensiune, iar nu unei stări de inconştienţă provocate de alcool.
Recurentul mai arată că fapta constând în nesemnarea condicii de prezenţă perioada 8 – 13 iulie 2005 este lipsită de orice gravitate, în condiţiile în care accesul în instituţie se face pe bază de cartelă electronică şi a fost prezent la serviciu, iar zilele de 9 şi 10 iulie 2005, au fost zile nelucrătoare.
Totodată, arată recurentul, nereprezentarea sa la convocarea comisiei de disciplină din 19 august 2005 nu s-a datorat culpei sale, ci faptului că se afla internat în spital.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a stabilit că principala faptă care a atras destituirea din funcţie a reclamantului a fost săvârşită de acesta, respectiv prezentarea la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice, probele în acest sens fiind nota explicativă (reclamantul a confirmat consumul de vin în cursul nopţii de 12 spre 13 iulie 2005 până la orele două noaptea) şi declaraţia martorei T.I. salariată la S.A.B. De menţionat că reclamantul-recurent a refuzat consultul medical la venirea ambulanţei, înlăturând astfel singura probă care ar fi putut confirma sau infirma, cu certitudine, existenţa unei stări de ebrietate pe data de 13 iulie 2005.
Cu toate acestea, martorii audiaţi pe parcursul cercetării disciplinare, respectiv O.M. şi I.G. au declarat că reclamantul-recurent se afla frecvent sub influenţa alcoolului.
Faţă de împrejurarea că reclamantul-recurent nu a fost în măsură să prezinte martori sau alte probe care să dovedească o altă situaţie de fapt decât cea rezultată din ordinul atacat, hotărârea instanţei de fond,prin care a fost respinsă acţiunea reclamantului este legală şi temeinică.
Totodată, în mod corect instanţa de fond a apreciat că celelalte două abateri reţinute în sarcina reclamantului, respectiv nesemnarea condicii de prezenţă în perioada 9-13 iulie 2005 şi lipsa la termenul din 19 august 2005 în faţa comisiei de disciplină sunt minore şi nerelevante faţă de prima abatere care, prin ea însăşi, este suficient de gravă pentru a atrage destituirea din funcţia publică în baza art. 65 alin. (2) lit. j) coroborate cu art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Pentru considerentele menţionate cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, sentinţa pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M.M., împotriva sentinţei civile nr. 2071 din 3 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1432/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1448/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
