ICCJ. Decizia nr. 1432/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1432/2007
Dosar nr. 7383/3/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 februarie 2006, reclamantul B.I. a chemat în judecată A.N.P.M. solicitând obligarea acesteia să emită cu începere de la 1 ianuarie 2006, Decizia de încadrare în funcţia publică de consilier, treapta 1 salarizare şi să-i plătească diferenţa de salariu, reactualizată, pentru luna ianuarie şi până la punerea în aplicare a deciziei.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost declarat admis la concursul din septembrie 2004 pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie de consilier grad profesional superior cl.1 treapta 3 salarizare, Decizia nr. 96 din 3 septembrie 2004 a A.N.P.M.
Ulterior, la 27 octombrie 2005 a fost declarat admis la un alt concurs pentru ocuparea postului vacant de consilier superior cl.1 treapta 1 salarizare, Decizia nr. 671 din 1 noiembrie 2005, în care s-a specificat vechimea la nivelul treptei 3 de salarizare, în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 92/2004 cu aplicabilitate până la 31 decembrie 2005.
Deşi de la 1 ianuarie 2005 a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 92/2006, nu i s-au mai recunoscut drepturile câştigate, respectiv salarizarea la nivelul treptei 1.
Prin sentinţa civilă nr. 2283 din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reţinând că salarizarea reclamantului s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei nr. 92/2006, art. 6 potrivit cu care salariile de bază pentru persoanele care ocupau în anul 2006 o funcţie publică de execuţie în condiţiile legii, se stabilesc la nivelul treptei 3 de salarizare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs B.I. care a susţinut că în mod greşit s-au reţinut a fi incidente dispoziţiile art. 6 Ordonanţa nr. 92/2006, întrucât acestea fac referire la salariile de bază ale funcţionarilor publici încadraţi în 2006 pe o funcţie publică or, încadrarea s-a făcut în 2005 pe un post vacant corespunzător treptei 1 de salarizare. În plus în statul de funcţii aprobat pentru 2006, postul său figurează la nivelul treptei 1 de salarizare.
Recursul este fondat.
Incontestabil, reclamantului i s-a recunoscut dreptul câştigat în urma examenului din octombrie 2005, prin Decizia 67 din 1 noiembrie 2005 fiind încadrat în funcţia publică de execuţie de consilier clasa 1 grad profesional superior, treapta 1 salarizare în cadrul S.D.D. Faţă de faptul că la acel moment erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru 2005, conform prevederilor art. 9 alin. (1) pentru anul în curs i s-a stabilit salariul de bază la nivelul treptei 3 de salarizare.
Menţinerea acestui nivel şi în anul 2006 motivat de dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa nr. 92/2006, nu se justifică, fiind evident că textul are în vedere persoanele care ocupă o funcţie publică de execuţie, care au fost promovate sau au fost declarate admise la concurs pentru ocuparea unei asemenea funcţii în cursul anului 2006.
Cum reclamantul-recurent a fost numit în funcţia publică de consilier clasa 1 grad profesional superior treapta 1 de salarizare (Decizia nr. 671/2004) în urma promovării unui concurs, în mod evident dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa nr. 92/2006 nu-i sunt aplicabile, iar menţinerea treptei 3 de salarizare reprezintă un abuz, prin încălcarea unui drept câştigat.
Nici punctul de vedere exprimat de A.N.F.P. în sensul obligativităţii menţinerii acestui nivel de salarizare pentru cei care au ocupat funcţia publică de execuţie în anul 2005, nu justifica refuzul de încadrare al reclamantului, autoritatea menţionată referindu-se la persoanele cărora în 2005 li s-a stabilit nivelul de salarizare corespunzător treptei 3, or reclamantul a fost încadrat în 2005 cu un salariu de bază corespunzător treptei 1.
Astfel fiind, în raport de aceste considerente, urmează a se reţine ca întemeiat recursul declarat de B.I. şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 2283 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond admite acţiunea formulată de B.I.
Anulează Decizia nr. 232 din 28 februarie 2006 şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de încadrare a reclamantului pe funcţia publică de execuţie de consilier clasa 1, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare, cu începere de la 1 ianuarie 2006.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007
← ICCJ. Decizia nr. 1427/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1440/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
---|