ICCJ. Decizia nr. 1509/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1509/2007
Dosar nr. 1661/33/2005
Şedinţa publică din 13 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Maramureş sub nr. 1386 din 13 februarie 2002, R.C. a chemat în judecată C.L. al comunei Călineşti şi SC A.C. SRL solicitând a se constata nulitatea absolută a actelor de înstrăinare şi a celor întocmite în cadrul procesului de privatizare, a procesului - verbal încheiat la 12 septembrie 1969 la sediul consiliului local comunal, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 28 februarie 2004, eliberat de M.A.A., precum şi a actului adiţional autentificat de către notariatul de stat local Sighetu Marmaţiei, privind imobilul, teren, înscris în C.F. Călineşti, transcris în C.F. Călineşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că terenul respectiv a aparţinut anterior bunicului său, iar la data de 31 mai 1962 a fost ocupat abuziv de către C.A.P. Călineşti.
Ulterior terenul a trecut în proprietatea statului, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966.
În anul 1995, pe baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, bunul imobil a trecut în proprietatea SC A. SA Sighetu Marmaţiei, după care a fost dezmembrat şi trecut în proprietatea SC A. SA Călineşti, deşi aceasta fusese înfiinţată ulterior, în baza hotărârii A.G.A. din 12 octombrie 2000.
În opinia reclamantului, M.A.A. nu era abilitat să emită documente de atestare a dreptului de proprietate, ci doar să elaboreze programe de privatizare.
Prin sentinţa civilă nr. 512 din 22 noiembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, investită după disjungerea unor capete de cerere şi declinarea competenţei dispusă de secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a aceleiaşi Instanţe, a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamant pentru constatarea nulităţii actului administrativ unilateral.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut că dreptul de proprietate al SC A. SA Sighetu Marmaţiei asupra terenului în litigiu, atestat prin certificatul din 28 februarie 1994, a fost înscris în C.F. la data de 29 august 1994, situaţie în care acţiunea introdusă pentru desfiinţarea actului juridic abia la 13 februarie 2002, este în raport de prevederile art. 5 alin. (5) al Legii nr. 29/1990, tardivă.
S-a concluzionat că de altfel, o atare reglementare a fost preluată şi în cadrul actualei Legi a contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul R.C.
Recurentul a susţinut că în mod greşit prima Instanţă a calificat litigiul dintre părţi, având ca obiect constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ca un litigiu de contencios administrativ şi a păşit la soluţionarea lui, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 29/1990. În realitate, prin acţiune el a pus în discuţie legalitatea unui act juridic de înstrăinare a bunului imobil, situaţie în care procedura ce trebuia urmată era cea prevăzută de art. 46 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor categorii de imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Interpretarea dată de Instanţă a obiectului acţiunii, lasă fără aplicabilitate dispoziţiile speciale conţinute în această lege, care a consacrat sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare.
În sfârşit, recurentul a invocat prevederile art. 6 din C.E.D.O., susţinând că prin soluţia pronunţată i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Criticile formulate în cererea de recurs nu sunt întemeiate.
Atât prin Decizia civilă nr. 2554/ A din 15 decembrie 2004, cât şi pentru Decizia civile nr. 231/ R din 27 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a stabilit, cu autoritatea lucrului judecat, că cererea reclamantului R.C. pentru constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat pârâtei SC A. SA Sighetu Marmaţiei, este de competenţa Instanţei de contencios administrativ, deoarece certificatul respectiv are natura actului administrativ emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, care conform art. 3 alin. (1) C. proc. civ. atrage competenţa de soluţionare, în primă Instanţă, a secţiei de contencios administrativ din cadrul aceleiaşi curţi.
Ţinând seama de aceste hotărâri judecătoreşti irevocabile, a căror legalitate şi temeinicie nu mai poate fi examinată în cadrul unui litigiu ulterior între părţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura ca neîntemeiate criticile formulate de recurent în legătură cu natura actului juridic şi procedura de urmat pentru desfiinţarea lui.
Pe de altă parte, nu se contestă de toţi participanţii la proces că dreptul de proprietate al SC A. SA Sighetu Marmaţiei asupra terenului în suprafaţă de 33.031,80 m.p. menţionat în certificatul din 28 februarie 1994, a fost înscris în C.F. a comunei Călineşti la data de 29 august 1994.
Având în vedere această împrejurare şi dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării Instanţei, este evident că acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 13 februarie 2002 era tardivă şi trebuia respinsă ca atare.
Apreciind deci, că excepţia de procedură ridicată din oficiu este întemeiată şi respingând acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ ca tardivă, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre cu respectarea normelor legale incidente, precum şi a dreptului persoanei la un proces echitabil.
Faţă de considerentele expuse şi în lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.C. împotriva sentinţei civile nr. 512 din 22 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1461/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1516/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
