ICCJ. Decizia nr. 1516/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1516/2007
Dosar nr. 3233/39/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 iunie 2006, reclamantul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.S.M. şi I.G. (preşedinte, la acel moment, al C.S.M.), pentru vătămarea dreptului său, denaturarea adevărului, superficialitate, abuz, exercitarea funcţiilor cu rea credinţă şi gravă neglijenţă în soluţionarea echitabilă a memoriului său şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor materiale, morale, cheltuieli de transport şi cazare în sumă de 470.000 RON, cu dobândă şi indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin memoriul său, înregistrat la C.S.M. sub nr. 1354 din 27 mai 2005, a sesizat abuzurile procedurale ilegale, comportamentul ireverenţios şi abaterile disciplinare ale unor magistraţi nominalizaţi, de la Instanţele Bucureşti – Giurgiu şi Cluj –Oradea şi ale unor executori judecătoreşti, precum şi prejudiciile pe care aceştia i le-au adus prin faptul că nu a reuşit, până în prezent, să execute titlurile executorii pe care le deţine împotriva unor debitori.
Reclamantul a susţinut, în esenţă, că pârâţii i-au răspuns în scris precizând fapte care nu corespund realităţii, iar pârâtul C.S.M. nu a făcut minime anchete, cercetări cu privire la faptele sesizate, transmiţându-i un răspuns şablon.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 244 din 24 octombrie 2006, a respins acţiunea, ca nefondată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu faptul că, prin adresa din 3 noiembrie 2006, C.S.M. i-a răspuns reclamantului faţă de toate aspectele sesizate în memoriu, în limitele competenţelor sale, pe baza unor verificări ale faptelor arătate numai în legătură cu abateri disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor, soluţiile Instanţelor judecătoreşti nefiind supuse cenzurii pe cale administrativă.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în principal, casarea acestei hotărâri judecătoreşti şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligarea pârâţilor la daune şi cheltuieli de judecată şi, în subsidiar, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la altă Curte de Apel din ţară, cu îndrumarea de a i se admite cererea de probe propusă spre administrare în primă Instanţă şi respinsă de Curtea de Apel Suceava.
Recurentul a susţinut că Instanţa de Fond a dat o greşită interpretare cererii sale, i-a refuzat în mod nelegal cererea de probe, folosind acest procedeu nelegal pentru a-şi ascunde abuzul procesual, nu a respectat prevederile Codului Deontologic, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, s-a manifestat ireverenţios la adresa sa, ceea ce l-a determinat să formuleze cerere de recuzare a preşedintelui completului.
A mai menţionat că, favorizând pârâţii, la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile pe fond, în sala de şedinţă s-au depus la dosar acte, constatând ulterior că erau întâmpinarea şi actele depuse prin fax de pârâţi, aceste acte nefiindu-i aduse la cunoştinţă sau comunicate.
A arătat recurentul că prima Instanţă a amânat pronunţarea sentinţei pentru ca reclamantul să depună concluzii scrise, deşi el a ataşat la dosar concluzii scrise în şedinţa publică.
Analizând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Prin cererea înregistrată la C.S.M. din 27 mai 2005, recurentul - reclamant sesiza, în esenţă, o serie de abuzuri, neglijenţe şi pretinse ilegalităţi prezentate în detaliu, săvârşite, în opinia sa, de către magistraţi, grefieri, executori judecătoreşti, nominalizaţi, care i-au produs prejudicii materiale şi morale.
Cererii petentului (la care a revenit cu completări şi precizări), i-a răspuns în termen legal, intimatul C.S.M., prin adresa din 27 mai 2005, comunicându-i că memoriul a fost trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru verificarea aspectelor semnalate şi luarea măsurilor legale care se impun.
Prin adresa din 15 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a înştiinţat pe petent despre faptul că plângerea sa a fost trimisă Parchetelor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Cluj şi M.J. – D.R.M.P.P.C.C., în scopul verificării celor sesizate, urmând a se lua măsurile corespunzătoare în raport cu rezultatul cercetărilor.
La data de 3 mai 2006, prin adresă, intimatul - pârât C.S.M. i-a comunicat recurentului - reclamant, în mod concret şi punctual, stadiul şi soluţiile finale ale cercetărilor penale efectuate cu privire la plângerile penale formulate de acesta împotriva executorilor judecătoreşti, judecătorilor şi consilierilor din cadrul M.J. menţionaţi, precum şi faptul că, în limitele competenţelor stabilite de Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, C.S.M. poate efectua verificări numai în legătură cu eventuale abateri disciplinare rezultate din conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor.
Prin aceeaşi adresă, s-a comunicat petentului că, pe această cale, nu se pot verifica soluţiile date în dosarele penale, pentru că s-ar încălca prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, modificată şi republicată, după cum nu se pot pune în discuţie nici măsurile şi soluţiile pronunţate de judecători, întrucât s-ar încălca principiile independenţei lor şi supunerii acestora numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat a hotărârilor.
În mod eronat, recurentul - reclamant susţine că prima Instanţă a interpretat eronat şi tendenţios cererea sa, asimilând-o plângerii împotriva unui refuz nejustificat al autorităţilor pârâte.
Astfel cum rezultă din practicaua încheierii pronunţată în Şedinţa publică din 6 septembrie 2006, reclamantul a precizat că a chemat în judecată pe pârâţi pentru că aceştia au refuzat nejustificat să răspundă în termen legal memoriului său.
Dată fiind această precizare, prin care însuşi reclamantul a modificat obiectul cererii de chemare în judecată şi a stabilit cadrul procesual şi limitele învestirii Instanţei, în mod corect şi în concordanţă cu prevederile art. 129 alin. (4), (5) şi (6) C. proc. civ., Curtea de Apel a analizat cauza sub acest aspect şi a respins cererea de probe ca nefiind necesare şi utile soluţionării pricinii.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, susceptibil de a fi atacat în faţa Instanţei de contencios administrativ competente, se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea.
Rezolvarea nefavorabilă sau care nu mulţumeşte pe deplin pe petiţionar a unei cereri adresate unei autorităţi administrative nu echivalează cu un refuz nejustificat, dacă soluţia dată cererii a avut un temei legal, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să răspundă cererii petiţionarului şi nu să dea un curs favorabil acesteia.
În cauză, recurentului – reclamant i s-a dat un răspuns, în termen legal şi în conformitate cu normele referitoare la competenţa şi atribuţiile C.S.M., ale organelor de cercetare penală, precum şi la căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi la răspunderea judecătorilor şi procurorilor.
Împrejurarea că recurentul este nemulţumit de răspunsul primit, aşa după cum în mod corect a reţinut şi prima Instanţă, nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare sau cu nesoluţionarea în termen legal a cererii şi nu dă dreptul la despăgubiri pentru repararea pretinsei pagube, conform Legii nr. 554/2004.
Nu este fondată nici critica recurentului privind încălcarea dreptului său la apărare, prin aceea că nu i-ar fi fost făcute cunoscute întâmpinarea şi actele depuse la dosar de către intimaţi.
Din practicaua încheierii pronunţată în şedinţa de la 18 octombrie 2006 (când au avut loc dezbaterile pe fond), rezultă în mod expres şi explicit că, în prezentarea referatului cauzei s-au menţionat înscrisurile şi întâmpinarea depuse de pârât (ca şi cele ataşate de reclamant) şi că reclamantul „a luat cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, nu mai are alte cereri şi solicită judecarea cauzei".
Tot în încheierea de mai sus s-a menţionat şi depunerea concluziilor scrise de către reclamant, motivul amânării pronunţării sentinţei fiind lipsa de timp pentru deliberare, măsura fiind conformă cu dispoziţiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ.
Ţinând seama de considerentele expuse, precum şi de inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva sentinţei civile nr. 244 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1509/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1517/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
