ICCJ. Decizia nr. 1568/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1568/2007
Dosar nr. 13063/1/2006
Şedinţa publică din 15 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 25 august 2005, reclamantul F.G. a chemat în judecată pe pârâţii M.A.I., I.J.P.F.C. şi I.G.P.F.B., solicitând obligarea pârâţilor să emită un ordin de repunere în drepturi, prin aplicarea prevederilor art. 89 din Legea nr. 80/1995, cu referire expresă la perioada iunie 1998 – august 2005 şi obligarea ca acest ordin să fie comunicat Comisiei de Pensii de pe lângă M.A.I. în vederea recalculării pensiei cuvenite.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, a solicitat reglementarea situaţiei sale, însă prin adresa din 9 august 2005 i s-a comunicat că fost eliberat din funcţia de comandat în baza art. 82 din Legea nr. 80/1995 şi din acest motiv nu i se poate soluţiona cererea în baza art. 89 din aceeaşi lege.
Reclamantul a mai arătat că, datorită unei plângeri penale formulate împotriva sa, a fost pus la dispoziţie conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, începând cu data de 15 mai 1998, cu motivarea existenţei plângerii, deşi instanţa civilă nu era competentă.
Reclamantul şi-a dat însă demisia prin raportul din 13 mai 1998, act ce a fost aprobat la 30 iunie 1998.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr. 1677 din 25 iunie 1998 a dispus încetarea procesului penal, însă reclamantul nu a fost repus în drepturi, iar la 30 iunie 1998 a fost emis şi ordinul de trecere în rezervă.
Prin sentinţa civilă nr. 328/ CA din 26 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 409/CA/2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Instanţa de fond a reţinut că ordinele la care a făcut referire reclamantul nu au fost contestate, iar raporturile atipice de muncă ale reclamantului nu au încetat din oficiu, ci urmare a unei manifestări unilaterale de voinţă a acestuia la data de 13 mai 1998.
Instanţa de fond a reţinut şi faptul că în speţă, nu operează dispoziţiile art. 89 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 80/1995, iar repunerea în drepturi este o facultate şi nu o obligaţie în sarcina pârâţilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul consideră că măsura mustrării şi retragerea soldei era în totală contradicţie cu notările de „foarte bine".
Măsura punerii la dispoziţie a fost luată la 15 mai 1998 pentru existenţa plângerii penale. Măsura este nelegală deoarece nu putea să aibă loc, Judecătoria Constanţa nefiind competentă să soluţioneze plângerea penală.
Demisia a fost depusă în semn de protest, până la rezolvarea situaţiei, iar existenţa demisiei nu excludea repunerea în drepturi deoarece încetarea procesului penal a avut loc la 25 iunie 1998, în timp ce aprobarea demisiei a fost posterioară, respectiv la 30 iunie 1998.
Ordinul de punere la dispoziţie era lovit de nulitate absolută, a fost semnat ilegal de o altă persoană decât cea abilitată de lege.
Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii apreciază că repunerea în drepturi a recurentului este condiţionată de existenţa celor trei ordine, acte administrative în vigoare şi în prezent, nefiind contestate pe căile legale specifice.
Recurentul a fost pus la dispoziţie în baza art. 82 alin. (1) din Legea nr. 8/1995, deoarece şi-a înaintat demisia, nefiind aplicabile prevederile art. 89 din lege.
Recursul nu este fondat.
Recurentul-reclamant a solicitat printr-un memoriu, în anul 2005, reanalizarea situaţiei sale intervenită prin emiterea mai multor ordine în anul 1998.
În materia dreptului administrativ, actele cu efecte juridice pot fi atacate în anumite termene, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, în economia Legii nr. 29/1990 sau de la emiterea actului conform noii Legi a contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Situaţia reclamantului-recurent nu poate fi reanalizată după şapte ani, în condiţiile în care actele administrative care sunt ilegale în opinia părţii nu mai pot fi atacate în justiţie.
Cazul recurentului-reclamant reprezintă o situaţie de neexercitare a dreptului material la acţiune.
În prezent recurentul nu mai poate invoca motive ce ţin de nelegalitatea Ordinelor nr. S/25688 din 7 mai 1998, nr. S/25688 din 6 mai 1998 şi nr. S/25705 din 13 mai 1998.
Ca o consecinţă a acestei împrejurări, nici motivele referitoare la o eventuală aplicare greşită a dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 80/1995 nu au însemnătate în prezent.
În consecinţă, Curtea va aprecia ca nefiind îndeplinite motivele de recurs invocate şi urmează ca în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F.G., împotriva sentinţei civile nr. 328/ CA din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 409/CA/2005 în contradictoriu cu M.A.I., I.J.P.F.C. şi I.G.P.F.B., ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1562/2007. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 1569/2007. Contencios → |
|---|
