ICCJ. Decizia nr. 1659/2007. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1659/2007

Dosar nr. 804/1/2007

Şedinţa publică din 20 martie 2007

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 135 din 21 februarie 2006 Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins contestaţia formulată de contestatoarea SC R.G. SRL Bucureşti, împotriva procesului-verbal din 16 noiembrie 2005, a procesului-verbal şi a raportului de evaluare a ofertelor şi desemnarea ofertei câştigătoare din 2 noiembrie 2005 şi a celorlalte acte administrative întocmite de intimaţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi SC U. SA Râmnicu Vâlcea.

Prin Decizia nr. 647 din 6 octombrie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul formulat de contestatoare, a modificat în tot sentinţa sus indicată în sensul că a admis contestaţia, a anulat procesul-verbal din 16 noiembrie 2005 şi contractul din 9 decembrie 2005, a modificat procesul-verbal din 2 noiembrie 2005, în sensul că a declarat drept câştigătoare a licitaţiei pe contestatoare şi a obligat intimatele Municipiul Râmnicu Vâlcea şi Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea să atribuie contractul de achiziţie către SC R.G. SRL.

Prin Decizia nr. 38/ R-C din 19 ianuarie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu majoritate, a respins excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire formulate de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea şi a cererii de revizuire formulate de SC U. SA Râmnicu Vâlcea, a admis excepţia de tardivitate a cererii de completare a motivelor de revizuire formulată Municipiul Râmnicu Vâlcea şi Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea şi a cererii de completare formulată de SC U. SA Râmnicu Vâlcea, a respins aceste cereri ca tardive, a respins excepţia de tardivitate cu privire la celelalte cereri de revizuire, a respins cererea de revizuire formulată de SC U. SA Râmnicu Vâlcea ca nefondată, a admis cererea de revizuire formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea, a desfiinţat Decizia nr. 647 din 6 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 9 februarie 2007.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat s-a reţinut, în esenţă, că cererea de revizuire formulată de SC U. SA Râmnicu Vâlcea nu este fondată, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ, potrivit cărora numai statul, autorităţile sau instituţiile publice pot invoca lipsa de apărare. S-a concluzionat că o altă parte din proces, în speţă societatea în discuţie, nu poate să se prevaleze de acest motiv, lipsindu-i calificarea prevăzută de acest text normativ.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti a reţinut următoarele:

Nu este fondată cererea de revizuire întemeiată pe motivul imposibilităţii apărării în proces a Primarului Municipiul Râmnicu Vâlcea, deoarece s-a considerat că citarea Primarului în recurs a fost făcută cu semnificaţia de „instituţie a primarului".

Este fondată cererea de revizuire prin care se invocă lipsa de apărare a autorităţii locale, cerere întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 6 C. proc. civ, întrucât toate revizuentele au fost lipsite de apărare în recursul în care a fost pronunţată Decizia nr. 647 din 6 octombrie 2006, ca urmare a faptului că nu au fost reprezentate şi nici nu au fost depuse întâmpinări sau concluzii scrise.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC R.G. SRL, care a solicitat suspendarea deciziei, desfiinţarea acesteia şi menţinerea deciziei nr. 647 din 6 octombrie 2006.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7, art. 323 alin. (2) şi art. 328 C. proc. civ.

În motivare, revizuenta menţionează că în cauză s-au pronunţat de către aceeaşi instanţă două hotărâri potrivnice.

Ulterior, prin cererea depusă la dosar, SC R.G. SRL şi-a completat această cale extraordinară de atac.

Astfel, revizuenta a individualizat cele două hotărâri potrivnice, respectiv Decizia nr. 647 din 6 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi Decizia nr. 38/ R-C din 19 ianuarie 2007 pronunţată de aceeaşi instanţă, invocând şi împrejurarea că aceste hotărâri au fost pronunţate de acelaşi complet de judecată.

În opinia revizuentei, Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea nu au probat faptul că nu au fost apăraţi în dosarul nr. 3735/46/2006.

De asemenea, revizuenta şi-a completat motivele de revizuire cu cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6 şi 9 C. proc. civ

A fost invocată o hotărâre recentă a C.E.D.O., conform căreia procedura de desfiinţare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile presupune existenţa unor probe ce nu fuseseră anterior disponibile, contrar unui comportament diligent şi care sunt de natură a conduce la un rezultat diferit al procesului.

Revizuenta a precizat în acest sens faptul că persoana care formulează cererea de revizuire trebuie să demonstreze că nu a avut posibilitatea de a prezenta acea dovadă la ultimul termen de judecată şi că acea probă este decisivă.

În acelaşi timp, revizuenta a menţionat că nu este admisibil ca autoritatea administraţiei publice locale să se prevaleze de propria culpă.

Intimata SC U. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

Ulterior, prin cererea aflată la dosar, revizuenta şi-a precizat revizuirea, în sensul că cele două hotărâri potrivnice sunt: 1) Decizia nr. 817/ RC din 6 octombrie 2006, prin care Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins contestaţia în anulare formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 647 din 6 octombrie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă; 2) Decizia nr. 38/ R-C din 19 ianuarie 2007 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Revizuenta a apreciat că aceste două hotărâri fiind potrivnice este imposibilă executarea lor, motiv pentru care a invocat şi prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ, solicitând desfiinţarea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Analizând actele dosarului în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie şi de susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este nefondată pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

În primul rând, prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., impun ca revizuirea să se formuleze împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare sau împotriva unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

În speţă, nu sunt incidente cele două teze impuse de textul legal anterior citat, întrucât, pe de-o parte, în materia contenciosului administrativ nu există calea de atac a apelului, în raport de art. 20 din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, nu a fost atacată în cauză o hotărâre dată de instanţa de recurs prin care se evocă fondul. Mai precis, prezenta cale extraordinară de atac de retractare a fost promovată împotriva deciziei nr. 38/ R-C din 19 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care a fost soluţionată o altă cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 647 din 6 octombrie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă prin care a fost soluţionat recursul declarat în cauză.

În al doilea rând, nu sunt întrunite nici cerinţele art. 322 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ, după cum urmează.

Potrivit art. 322 pct. 6 C. proc. civ, se poate promova cerere de revizuire dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să îi apere.

Avându-se în vedere conţinutul cererii de revizuire cu privire la acest caz, Înalta Curte constată că revizuenta doar l-a indicat, fără a-şi motiva în fapt cererea.

Pe de altă parte, art. 322 pct.7 C. proc. civ., reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Într-o asemenea situaţie, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Cele două hotărâri invocate de către revizuentă în cuprinsul cererii sale nu pot fi contradictorii, ele fiind pronunţate în acelaşi proces, fiind date în fazele de judecată parcurse în aceeaşi cauză, determinate de căile de atac exercitate, fără să fie încălcat principiul anterior amintit.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 817/ RC din 6 octombrie 2006 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins contestaţia în anulare formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, împotriva deciziei nr. 647 din 6 octombrie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin Decizia civilă nr. 38/ R-C din 19 ianuarie 2007 aceeaşi instanţă a admis cererea de revizuire, împotriva deciziei nr. 647 din 6 octombrie 2006 şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului.

Prin urmare, nici acest caz de revizuire nu este fondat.

Conform art. 322 pct. 9 C. proc. civ, revizuirea se poate formula dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În speţă, nu a fost indicată hotărârea Curţii de la Strasbourg pentru a se putea stabili dacă aceasta are legătură cu prezenta cauză.

Aşadar, întrucât revizuenta nu a făcut dovada că există o asemenea hotărâre, nu este incident nici art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 326 C. proc. civ, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de SC R.G. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 38/ R-C din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondată.

Obligă revizuenta la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimata SC U. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1659/2007. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond