ICCJ. Decizia nr. 1666/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1666/2007
Dosar nr. 9376/1/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 iunie 2005, reclamanta C.J. A.S. SA a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscală din 25 februarie 2005, a deciziei de impunere din 1 martie 2005 şi a deciziei nr. 46 din 23 mai 2005, acte emise de pârâtul Consiliul local al municipiului Piatra Neamţ - D.T.I.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că sunt nelegale actele întocmite de pârât cu privire la obligaţiile sale de plată pentru perioada 1 mai 2003 – 31 decembrie 2004.
Reclamanta a contestat impozitul pe clădiri în sumă de 1.417.313.000 lei şi taxa pentru lipsa de folosinţă a terenului în sumă de 40.183.200.000 lei, motivând că pârâtul a inclus nelegal în baza de calcul a impozitului pe clădiri şi construcţii speciale care sunt scutite de impozit prin efectul legii şi a calculat taxa pentru lipsa de folosinţă a unor terenuri ocupate în mod legal, pentru sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ a pronunţat, sentinţa civilă nr. 77 din 4 aprilie 2006, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 46 din 23 mai 2005, Decizia de impunere din 1 martie 2005 şi raportul de inspecţie fiscală din 25 februarie 2005 întocmite de D.T.I. din cadrul Consiliului local al municipiului Piatra – Neamţ, obligând pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.408 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu datorează impozitul de clădiri în sumă de 1.417.313.000 lei, care a fost calculat nelegal în anul 2005 pentru următoarele construcţii speciale scutite de impozit în mod expres prin dispoziţiile art. 250 pct. 11 C. fis.: conductele de alimentare cu apă, racordurile pentru deviere reţele, canalizare menajeră, branşament apă, racord canal, racord şi branşament electric.
Instanţa de fond a constatat că reclamanta nu datorează nici taxa pentru lipsă de folosinţă teren în cuantum de 40.183.200.000 lei, cu motivarea că terenul în suprafaţă de 133.044 mp. este proprietatea Consiliului Judeţean Neamţ şi este ocupat legal de reclamantă, în baza contractului de delegare a gestiunii prin concesionare directă a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Consiliul local al municipiului Piatra Neamţ - D.T.I. şi a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
În motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele pentru care au fost înlăturate apărările formulate şi probele administrate şi este lipsită de temei legal, pentru că nu au fost analizate dispoziţiile legale din materia impozitelor şi taxelor locale.
În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru aplicarea greşită a legii, motivând că obligaţiile fiscale au fost anulate faţă de dispoziţiile HG nr. 1591/2002 şi faţă de contractul prin care Consiliul Judeţean Neamţ a concesionat intimatei serviciul public de apă şi canalizare, fără a se verifica dacă a fost transmis şi terenul aferent şi dacă acesta se află în proprietatea concedentului.
Recurentul a precizat că în materie fiscală, prevalează dispoziţiile Codului fiscal, ceea ce nu s-a analizat în hotărârea atacată, considerându-se fără temei că intimata datorează numai obligaţiile fiscale pe care le-a recunoscut.
Din punct de vedere procedural, s-a arătat că suplimentul de expertiză tehnică este lovit de nulitate, pentru că a fost efectuat fără convocarea recurentului şi că suspendarea executării a fost nelegal dispusă la data de 6 decembrie 2005, fără participarea procurorului la şedinţa de judecată. De asemenea, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a făcut distincţie între Decizia de impunere emisă în baza raportului de inspecţie fiscală şi cea emisă după depunerea declaraţiilor fiscale de către societate şi nu a motivat obligaţia sa de a plăti cheltuielile de judecată în sumă de 1.408 lei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond cuprinde, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerentele de fapt şi de drept pentru care au fost respinse apărările formulate de recurentul – pârât, precum şi analiza completă a probelor administrate în cauză şi a legislaţiei din materia taxelor şi impozitelor locale.
Referitor la impozitul pe clădiri aferent anului 2005, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 250 pct. 11 C. fis., ale OG nr. 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi ale HG nr. 1591/2002 privind aprobarea regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a acestor servicii, care prevăd scutirea de la impozitare a sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.
Branşamentul şi racordul la clădiri (incinte) reprezintă părţi componente ale acestor sisteme publice, pentru care recurentul – pârât a stabilit nelegal obligaţia de plată a impozitului pe clădiri în anul 2005. Fiind cuprinse în categoria construcţiilor speciale scutite prin efectul legii de la plata impozitului pe clădiri, aceste instalaţii sunt supuse aceluiaşi regim fiscal ca sistemele publice de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, astfel încât nu era necesar ca intimata – reclamantă să îndeplinească procedura de avizare de către consiliul local în vederea scutirii lor de la impozitare.
Referitor la taxa pentru lipsă de folosinţă teren, instanţa de fond a constatat corect că intimata – reclamantă nu datorează sumele stabilite prin actele deduse judecăţii, întrucât terenurile sunt proprietatea Consiliului Judeţean Neamţ şi sunt folosite în baza contractului de delegare a gestiunii şi concesionare aprobat prin Hotărârea nr. 63 din 25 mai 2005 a Consiliului Judeţean Neamţ.
Conform acestui contract, sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare proprietate publică a Judeţului Neamţ au fost concesionate pe 25 ani companiei intimate, astfel încât terenurile în suprafaţă de 133.044 mp. sunt ocupate legal şi nu există temei pentru plata taxei impuse de recurenta-pârâtă.
În recurs, s-a susţinut neîntemeiat că terenurile respective nu aparţin judeţului Neamţ şi că nu au fost transmise în folosinţa intimatei prin contractul de concesiune.
În urma centralizării inventarierii bunurilor din domeniul public al Judeţului Neamţ şi al unităţilor administrativ-teritoriale din acest judeţ, s-a emis HG nr. 1356/2001 care în anexa nr. 1 şi următoarele, atestă că reţelele de aducţiune şi distribuire a apei din municipiul Piatra – Neamţ aparţin domeniul public al judeţului Neamţ.
Acţiunea prin care recurentul – pârât a solicitat în temeiul art. 23 din Legea nr. 213/1998 să se stabilească apartenenţa acestor bunuri la domeniul public al municipiului Piatra – Neamţ a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 351 din 7 aprilie2006 a Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 754/2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
Sistemul public de alimentare cu apă potabilă a fost definit în art. 3 pct. 3.30 din HG nr. 1591/2002 ca fiind „ansamblul construcţiilor şi terenurilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de alimentare cu apă". În art. 3 pct. 3.31 din acelaşi act normativ, sistemul de canalizare a fost definit ca fiind „ansamblul construcţiilor şi terenurilor aferente, instalaţiilor tehnologice, echipamentele funcţionale şi dotările specifice prin care se realizează serviciul public de canalizare".
De asemenea, în Legea nr. 213/1998 la pct. II din anexă s-a prevăzut că „reţelele de alimentare cu apă, precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente acestora fac parte din domeniul public al judeţului".
În conformitate cu aceste prevederi legale, A.N.R.S.P.G.C. a comunicat intimatei – pârâte cu adresa din 19 decembrie 2005 că terenurile sunt parte componentă a sistemelor publice prin intermediul cărora se realizează serviciile publice (inclusiv serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare).
În consecinţă, terenurile pentru care recurentul – pârât a stabilit obligaţia de plată a taxei pentru lipsa de folosinţă nu sunt în patrimoniul municipiului Piatra – Neamţ şi nu există temei legal pentru debitul în sumă de 40.183.200.000 lei.
Recurentul a invocat neîntemeiat nulitatea suplimentului la raportul de expertiză, având în vedere că răspunsul expertului la obiecţiuni nu impunea convocarea părţilor. Pentru întocmirea acestui supliment nu a fost citată nici o parte, întrucât nu a fost necesară o lucrare la faţa locului, astfel încât nu se poate reţine că au fost încălcate prevederile art. 208 C. proc. civ.
Criticile aduse încheierii din 20 decembrie 2005, prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrative contestate nu pot fi examinate, întrucât recursul declarat împotriva acestei încheieri a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 1598/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la confundarea celor două decizii de impunere emise la data de 1 martie 2005, recurentul nu a precizat dispoziţiile legale care pretinde că ar fi fost încălcate de instanţa de fond şi nici relevanţa unei eventuale erori materiale, în condiţiile în care deciziile se referă la aceleaşi obligaţii fiscale.
Ultima critică din recurs este de asemenea nefondată, constatându-se că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., obligând recurentul – pârât la plata cheltuielilor de judecată, în calitatea sa de autoritate publică emitentă a actelor administrative anulate. Această obligaţie de plată s-a întemeiat pe culpa procesuală, stabilită ca o consecinţă a nelegalităţii actelor administrative întocmite de recurentul – pârât.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ – D.T.I., împotriva sentinţei civile nr. 77 din 4 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1663/2007. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 1667/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
