ICCJ. Decizia nr. 1661/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1661/2007
Dosar nr. 5055/2/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 mai 2006, reclamantul S.Ş. a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să-i răspundă la petiţia din 21 februarie 2006, să plătească o penalitate egală cu venitul său net pe o lună în favoarea bugetului de stat pentru nerespectarea cu vinovăţie a legii, să plătească reclamantului o penalitate de un RON pentru neîndeplinirea cu vinovăţie a obligaţiilor legale, precum şi obligarea pârâtului de a interzice C.P.M. să protesteze în antet sintagma „Guvernul României" şi să formuleze răspunsuri în numele Guvernului României.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a susţinut că pârâtul nu a analizat şi nu a soluţionat petiţia sa înregistrată la 21 februarie 2006, procedând nelegal la transmiterea memoriuluila M.A.E., instituţia pe care a acuzat-o în cuprinsul acestui memoriu pentru „sabotarea integrării europene a României în domeniul justiţiei".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2518 din 24 octombrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că memoriul reclamantului din 21 februarie 2006 se referea la activitatea agentului guvernamental şi nu cuprindea nici o solicitare adresată autorităţii pârâte ce ar fi impus obligaţia acesteia de soluţionare, potrivit OG nr. 27/2002.
În acest context, s-a apreciat că pârâtul a procedat în conformitate cu prevederile art. 61 din actul normativ susmenţionat la trimiterea petiţiei la M.A.E., în subordinea căruia se află agentul guvernamental şi la informarea reclamantului cu adresa din 7 martie 2006.
Constatând că nu există o vătămare a drepturilor reclamantului şi refuzul nejustificat de soluţionare a unei petiţii, în sensul OG nr. 27/2002, instanţa de fond a respins şi cererile de obligare a pârâtului la plata de penalităţi.
Cererea de obligare a pârâtului să interzică postarea în antet a sintagmei „Guvernul României" şi formularea răspunsurilor de C.P.M. a fost respinsă ca neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi pentru că reclamantul nu a dovedit vătămarea unui drept sau a unui interes legitim.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi prin aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să fie trimisă cauza spre rejudecare la o altă curte de apel decât cea din Bucureşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile OG nr. 27/2002, considerând că memoriul său a fost corect trimisla M.A.E., dar fără a se avea în vedere dispoziţiile art. 11 din acest act normativ, care prevăd că petiţia privind activitatea unei persoane nu poate fi soluţionată de persoana în cauză sau de un subordonat al său.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a analizat obiectul cererii de chemare în judecată şi faţă de prevederile OG nr. 27/2002, indicată drept cauză juridică a acţiunii, a stabilit judicios că nu există un refuz nejustificat al autorităţii intimate de a soluţiona petiţiile adresate de recurent.
Ambele petiţii se referă la activitatea agentului guvernamental pentru C.E.D.O. din cadrul M.A.E., precum şi la aparatul de lucru al acestuia, cuprinzând opiniile şi criticile aduse de recurent persoanei care ocupă funcţia de agent guvernamental şi organizării puterii judecătoreşti din România.
Pentru aspectele sesizate în cele două petiţii, s-a constatat corect incidenţa dispoziţiilor art. 61 din OG nr. 27/2002, potrivit cărora competenţa de soluţionare aparţine autorităţii publice în cadrul căreia funcţionează agentul guvernamental, respectiv M.A.E.
Petiţiile au fost înregistrate la acest minister la 22 februarie 2006 şi 28 februarie 2006, comunicate recurentului cu adresa din 7 martie 2006 întocmită de C.P.M.
Deşi avea cunoştinţă de răspunsul autorităţii intimate la data formulării acţiunii în justiţie, recurentul nu a invocat dispoziţiile art. 11 din OG nr. 27/2002, pe care s-au întemeiat numai criticile din recurs.
Această apărare din recurs va fi respinsă, întrucât reglementarea pe care s-a întemeiat nu are relevanţă în prezenta cauză, având ca obiect atribuţiile personalului desemnat să soluţioneze petiţiile, iar nu raporturile dintre instituţiile publice în aplicarea OG nr. 27/2002.
În consecinţă, susţinerile recurentului sunt fără temei şi constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, astfel încât nu se mai impune examinarea cererii de rejudecare a cauzei la o altă curte de apel din ţară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 2518 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1659/2007. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 1662/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
