ICCJ. Decizia nr. 1667/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1667/2007
Dosar nr. 10639/1/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 ianuarie 2003, reclamanta SC I.A.R. Braşov a solicitat anularea deciziei nr. 584 din 20 decembrie 2002 emisă de M.F.P. – D.G.S.C. şi a procesului verbal din 25 octombrie 2002 încheiat de inspectori ai D.R.V.B. precum şi exonerarea de plata sumei de 48.889.365.576 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în mod greşit s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată pentru suma menţionată în condiţiile în care s-a reţinut chiar de către organul vamal de control că aceasta reprezintă în fapt rezultatul recalculării datoriei vamale stabilită eronat de către B.V.O. pentru importul a 10 elicoptere şi 4 seturi pale principale.
Prin sentinţa civilă nr. 135/ F din 29 iunie 2006 pronunţată în fond, după casare, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat actele contestate şi a exonerat reclamanta de plata sumei reţinute în sarcina sa. Totodată, au fost obligate pârâtele la 348.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut de către instanţă că singurul criteriu legal pentru calculul majorărilor de întârziere este data scadenţei obligaţiei de plată, conform art. 61 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 141/1997, dată în raport de care în cauză s-a apreciat că reclamanta datorează numai 1.495.392.890 lei, sumă compensată din T.V.A. de rambursat la 18 august 2003.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs D.R.V.B., în nume propriu şi în numele A.N.V. precum şi D.G.F.P. Braşov în nume propriu şi în numele A.N.A.F.
În esenţă recurentele au susţinut că problema de drept dedusă judecăţii este cea cu privire la momentul de la care încep să curgă penalităţile şi majorările, problemă soluţionată greşit de instanţa de fond atunci când a luat în considerare numai dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. În opinia recurentelor acest text se referă numai la taxele vamale în timp ce art. 61 alin. (5) prevede că soluţionarea altor drepturi de import, respectiv penalităţi, majorări, comision vamal, se soluţionează potrivit dispoziţiilor OG nr. 61/2002 privind executarea creanţelor bugetare.
Prin urmare, momentul de la care se calculează aceste majorări este momentul încheierii actului constatator, 11 septembrie 1998, care a şi făcut obiectul controlului ulterior.
În aceeaşi ordine de idei, recurentele au susţinut că obligaţia stabilită în urma controlului din 25 octombrie 2005, nu este o datorie nouă, cum greşit a fost apreciată de instanţă, ea fiind de fapt cea legală, dar stabilită incorect prin neaplicarea procentului legal de T.V.A., astfel încât majorările şi penalităţile de întârziere curg de drept şi se percep din ziua următoare împlinirii termenului scadent la care nu s-a achitat datoria.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Pentru un număr de 10 elicoptere şi 4 seturi pale principale importate de reclamantă în perioada 1994-1997, B.V.O. a încheiat la 11 septembrie 1998 un număr de patru acte constatatoare prin care a stabilit în sarcina societăţii o datorie de 2.042.541.900 lei.
La 25 octombrie 2005, D.R.V.B. a refăcut controlul asupra acestor acte şi a constatat că B.V.O. a calculat greşit datoria vamală, situaţie în care prin procesul – verbal, a stabilit în sarcina reclamantei majorări şi penalităţi de întârziere în sumă de 48.889.365.578 lei aferente T.V.A. recalculată. S-au avut în vedere pentru aceasta dispoziţiile OG nr. 11/1996 potrivit cărora aceste majorări curg din ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare, în speţă, 11 septembrie 1998, fiind considerată nerelevantă împrejurarea că societatea nu are nici o culpă în stabilirea greşită a cuantumului datoriei vamale.
Or, în condiţiile în care prin deciziile de casare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2000/2003 şi nr. 5467/2005, a fost soluţionată definitiv problema termenului de la care urmează a fi calculate majorările de întârziere, reţinându-se drept singur criteriu legal data scadenţei obligaţiei de plată astfel cum este prevăzută de art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, legal şi temeinic instanţa fondului a stabilit că pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2002 şi 9 mai 2003, reclamanta datorează majorări de întârziere calculate conform expertizei contabile efectuate în cauză la 1.495.392.890 lei şi constatate ca fiind achitate prin compensare din T.V.A. de rambursat, astfel cum s-a precizat prin adresa D.G.F.P. Braşov din 18 august 2003.
Susţinerea recurentelor potrivit căreia obligaţia stabilită prin procesul-verbal din 25 octombrie 2005 nu ar fi o datorie nouă şi ca urmare majorările de întârziere ar trebui calculate retroactiv din 11 septembrie 1998, urmează a fi respinsă ca nefondată, legiuitorul însuşi definind prin art. 158 alin. (2) din Legea nr. 141/1997, diferenţele stabilite ulterior drept datorie nouă. În plus, în cauză debitul iniţial din 11 septembrie 1998 fiind achitat integral, nu justifică aplicarea de majorări de întârziere.
Astfel fiind, în raport de aceste considerente urmează ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. să fie respinse recursurile declarate de D.G.F.P. Braşov şi D.R.V.B. în nume propriu şi în numele A.N.A.F. şi respectiv A.N.V. şi menţinută ca legală şi temeinică hotărârea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Braşov, în numele A.N.A.F. şi în nume propriu, împotriva sentinţei civile nr. 135/ F din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de D.R.V.B., în nume propriu, precum şi în numele şi pe seama A.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 135/ F din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1666/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1668/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
