ICCJ. Decizia nr. 1668/2007. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1668/2007
Dosar nr. 16227/1/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin recursul înregistrat la data de 13 decembrie 2006, P.A.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul C.S.M., anularea Hotărârii nr. 728 din 16 noiembrie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea de promovare pe loc.
În motivarea cererii, recurenta, judecător la Judecătoria Târgu-Jiu, a arătat că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de promovare pe loc într-o funcţie de execuţie la Tribunalul Gorj prin valorificarea rezultatului obţinut la examenul desfăşurat în sesiunea mai-iunie 2004.
Recurenta a precizat că la acel examen a obţinut media 9,27, dar nu a putut promova, întrucât a fost clasificată pe locul 3, neexistând decât un singur post vacant la data respectivă, în timp ce în anul 2006 au fost scoase la concurs 3 posturi pentru promovare pe loc, rămase neocupate.
Prin întâmpinare, intimatul a arătat că legislaţia în vigoare la data susţinerii examenului anul 2004, nu permitea valorificarea ulterioară a rezultatelor obţinute, iar la momentul formulării cererii de valorificare de către recurentă era în vigoare regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 iunie 2006 a P.C.S.M. ce prevede posibilitatea valorificării examenului anterior în termen de maximum 6 luni şi care se aplică numai concursurilor organizate după adoptarea lui.
De asemenea, intimatul a precizat că la Tribunalul Gorj nu există lucruri vacante, acestea fiind alocate concursului de promovare din iunie 2006, cele rămase neocupate urmând să fie valorificate în termenul legal.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reţine că potrivit regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului în vederea promovării într-o funcţie de execuţie vacantă sau pe loc, aprobat prin O.M.J. nr. 2958 din 10 februarie 2001, în vigoare la data susţinerii concursului din 2004, nu era posibilă valorificarea ulterioară a rezultatelor, prevederile art. 21 şi 23 din regulament stabilind că promovarea se face din rândul candidaţilor care au obţinut cel puţin media 8, dar numai în ordinea mediilor obţinute şi în limita numărului de posturi vacante scoase la examen, ultimele 2 criterii nefiind îndeplinite de recurentă, care s-a situat pe locul 3, în condiţiile în care, în acea sesiune, pentru Tribunalul Gorj a fost scos la concurs un singur post de execuţie.
În aceste împrejurări, hotărârea contestată a fost emisă cu respectarea legii, C.S.M. aplicând corect principiul „tempus regit actum".
Cât priveşte regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 194/2006 a P.C.S.M., potrivit art. 32 alin. (1), valorificarea ulterioară într-un termen de 6 luni, a rezultatelor concursului pentru candidaţii admişi care nu au fost promovaţi datorită lipsei de posturi vacante se poate realiza doar pe posturile care se vacantează, iar nu şi în cazul promovării pe loc, astfel încât aceste dispoziţii nu pot fi aplicate.
Pe de altă parte, şi în ipoteza în care recurentei i-ar fi aplicabile aceste dispoziţii, cererea sa de valorificare a rezultatelor examenului susţinut în anul 2004, pentru promovarea pe loc, nu poate fi primită, fiind formulată cu mult peste termenul de 6 luni de la data desfăşurării concursului.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A.A. împotriva Hotărârii nr. 728 din 16 noiembrie 2006 a P.C.S.M., ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007
← ICCJ. Decizia nr. 1667/2007. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1670/2007. Contencios → |
---|