ICCJ. Decizia nr. 1669/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1669/2007
Dosar nr. 1417/2/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2072 din 3 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O.T.V. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., prin care se solicita anularea deciziei nr. 12 din 10 ianuarie 2006 şi exonerarea de plata amenzii de 50.000 iei (RON).
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiune, reclamanta a susţinut că Decizia atacată, prin care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 50.000 lei (RON), pentru încălcarea art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este nulă întrucât nu respectă condiţiile de formă impuse de OG nr. 2/2001.
Sub aspectul fondului, reclamanta a arătat că emisiunea pentru care a fost sancţionată a fost difuzată în direct şi este de notorietate temperamentul vulcanic al invitatului G.B., iar temperarea pornirilor acestuia este practic imposibilă în cadrul unei emisiuni în direct. Atitudinea realizatorului nu a fost de natură să încurajeze manifestări xenofobe, întrucât acesta s-a limitat la citarea unor articole din presa scrisă al căror conţinut aparţine publicaţiilor respective. Totodată, reclamanta a mai arătat că amenda aplicată este disproporţionată faţă de gravitatea faptei.
Prin întâmpinare, C.N.A. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de apel a constatat că prin emisiunea pentru care a fost sancţionat, postul de televiziune O.T.V., aparţinând reclamantei, a încălcat grav dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 504/2002, permiţând manifestarea nestingherită a unor atitudini xenofobe menite să incite la ură pe considerente de naţionalitate. În acest sens, din transcrierea emisiunii, instanţa de fond a reţinut că invitatul a făcut afirmaţii menite să incite la ură faţă de naţionalitatea maghiară, iar temperamentul invitatului nu exonerează televiziunea de răspunderea ce îi revine, în condiţiile în care realizatorul nu a luat atitudine şi nu a încercat în nici un mod să-l oprească pe invitat de la a face astfel de afirmaţii. În acelaşi sens, Curtea de apel a reţinut că intervenţiile realizatorului, sunt extrem de reduse şi nu se referă la afirmaţiile invitatului referitoare la etnia maghiară.
Curtea de apel a mai reţinut că sunt deosebit de grave mesajele derulate în timpul emisiunii pe ecran, care constituie, prin ele însele, o încălcare a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 504/2002 şi, în acelaşi timp, reprezintă o dovadă a consecinţelor emisiunii, ca reacţii la afirmaţiile invitatului.
Totodată, s-a reţinut că nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere împrejurarea că reclamanta nu avea posibilitatea să cenzureze mesajele care se derulau în timpul emisiunii, întrucât exista posibilitatea de a nu fi prezentate astfel de mesaje, în condiţiile în care nu puteau fi asigurate limitele libertăţii de exprimare, aşa cum rezultă ele din dispoziţiile constituţionale şi din normele speciale în domeniul audiovizualului.
În consecinţă, pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că reclamanta a săvârşit fapta imputată şi că aceasta prezintă o gravitate care impunea aplicarea amenzii în cuantumul stabilit prin decizie.
În ceea ce priveşte forma deciziei, instanţa de fond a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile OG nr. 2/2001, întrucât aceste dispoziţii se referă la situaţiile în care constatarea şi sancţionarea contravenţiei se face prin proces-verbal de contravenţie, în condiţiile în care Legea nr. 504/2002 cuprinde dispoziţii derogatorii care prevăd că sancţionarea se face prin decizie emisă de C.N.A., iar nu prin proces-verbal.
Împotriva sentinţei civile nr. 2072 din 3 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC O.T.V. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi invocând, în drept dispoziţiile art. 299 şi urm., art. 3041 C. proc. civ., ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, ale Legii nr. 504/2002, precum şi orice alte dispoziţii incidente.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei pentru nerespectarea condiţiilor de formă impuse de OG nr. 2/2001. În acest sens, recurenta susţine, în esenţă, că prevederile Legii nr. 504/2002 se completează cu dispoziţiile OG nr. 2/2001, astfel că Decizia prin care C.N.A. constată săvârşirea unei contravenţii şi aplică sancţiunea amenzii trebuie să conţină, sub sancţiunea nulităţii, numărul de înmatriculare la registrul comerţului, codul unic de înregistrare şi numele sau datele de identificare ale reprezentantului persoanei juridice contraveniente, precum şi termenul în care actul poate fi atacat şi organul la care se depune contestaţia. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă mai susţine că Legea nr. 504/2002 nu prevede expres inaplicabilitatea OG nr. 2/2001, astfel că nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (6) din ordonanţă se sancţionează cu nulitatea absolută a deciziei.
Prin al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond, în mod greşit, a respins criticile referitoare la faptul că, prin Decizia contestată, neîntemeiat s-a reţinut că postul de televiziune O.T.V. a încălcat grav prevederile art. 40 din Legea nr. 504/2002, în privinţa acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a reiterat aspectele invocate în faţa instanţei de fond referitoare la temperamentul vulcanic al invitatului emisiunii, la împrejurarea că mesajele de la telespectatori intră automat de pe calculator şi nu pot fi selectate, la faptul că realizatorul emisiunii nu a încurajat afirmaţiile invitatului intervenind în acest sens.
În concluzie, recurenta-reclamantă susţine că amenda contravenţională, în cuantum de 50.000 lei (RON) aplicată prin Decizia contestată este disproporţionata în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, fiind încălcate astfel prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001.
Faţă de motivele de recurs invocate, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi, în fond, admiterea acţiunii astfel cum aceasta a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât C.N.A. a solicitat respingerea recursului, reiterând apărările invocate la fond atât cu privire la forma cât şi cu privire la fondul deciziei ce formează obiectul litigiului.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a cadrului legal aplicabil, respectiv a reglementării speciale (Legea nr. 504/2002) în raport cu reglementarea cadru în materia contravenţiilor (OG nr. 2/2001). În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant în sensul că, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, regimul sancţionator pe care îl instituie Legea nr. 504/2002, lege specială în materia audiovizualului, este altul decât cel stabilit prin OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care reprezintă legea generală în materia contravenţiilor. Astfel, în cauză, întemeiat s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (6) din OG nr. 2/2001, în raport cu care lipsa datelor de identificare a contravenientului persoană juridică, respectiv a reprezentantului acesteia, precum şi termenul de atac şi organul la care se depune contestaţia ar conduce la nulitatea absolută a actului contestat.
În acest context, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante referitoare la faptul că Legea nr. 504/2002 nu prevede expres inaplicabilitatea dispoziţiilor OG nr. 2/2001, motiv pentru care se impune coroborarea dispoziţiilor Legii audiovizualului cu cele ale respectivei ordonanţe. În concret, Decizia C.N.A. de aplicare a unei amenzi contravenţionale nu este un proces-verbal de contravenţie în sensul dispoziţiilor OG nr. 2/2001, ci un act administrativ admisibil a fi contestat în termenele şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aşa încât deciziile emise de C.N.A. nu pot fi lovite de nulitate pentru nerespectarea condiţiilor de formă prevăzute de OG nr. 2/2001.
Înalta Curte constată că este neîntemeiat şi motivul de recurs referitor la netemeinicia încălcării grave a prevederilor art. 40 din Legea nr. 504/2002 de natură a justifica amenda aplicată prin Decizia contestată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
Se constată că, întemeiat, instanţa de fond a reţinut că prin emisiunea pentru care a fost sancţionat, postul de televiziune O.T.V. a permis, contrar prevederilor imperative ale art. 40 din Legea nr. 504/2002, ca invitatul emisiunii să manifeste în mod nestingherit o atitudine xenofobă de natură a incita la ură pe considerente de naţionalitate. De asemenea, în aprecierea încălcării dispoziţiilor respective şi a proporţiei corecte între gradul de pericol social al faptei săvârşite şi cuantumul amenzii aplicate, în mod corect Curtea de apel a reţinut atitudinea permisivă a realizatorului emisiunii, precum şi efectul deosebit de grav pe care afirmaţiile invitatului le-au produs asupra publicului, rezultând cu evidenţă din mesajele transmise de telespectatori şi care au fost derulate pe ecran în timpul emisiunii.
Totodată, întemeiat şi pe deplin motivat, Curtea de apel a reţinut că nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere susţinerea reclamantei în sensul că nu se putea efectua o cenzurare a mesajelor transmise de telespectatorilor.
Astfel, Înalta Curte constată că încălcarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 504/2002 rezultă în mod evident din probatoriul administrat, iar aplicarea amenzii prin Decizia contestată s-a făcut cu respectarea principiului proporţionalităţii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, astfel că va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de SC O.T.V. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T.V. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2072 din 3 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 165/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 167/2007. Contencios → |
|---|
