ICCJ. Decizia nr. 1625/2007. Contencios. Anulare act emis de autorităţi publice locale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1625/2007
Dosar nr. 327/1/2007
Şedinţa publică din 20 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 11 decembrie 2006, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.B. în contradictoriu cu C.J.B., anulând dispoziţia nr. 60 din 21 martie 2006 şi Decizia de impunere nr. 1563 din 23 ianuarie 2006, ambele acte emise de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia de impunere atacată, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 1.011.966,36 RON cu titlu de subvenţie pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, iar prin dispoziţia nr. 60 din 21 martie 2006 pârâtul C.J.B. a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere.
A mai reţinut instanţa că HG nr. 457/2000, în baza căreia pârâtul a emis Decizia de impunere contestată, a fost adoptată în considerarea dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 26/1997, act normativ a cărui abrogare (cu excepţia dispoziţiilor art. 20) a atras după sine şi abrogarea acestei hotărâri de guvern.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că, fiind emisă în baza unui act normativ abrogat, Decizia de impunere contestată este nelegală.
Instanţa a apreciat, de asemenea, că subvenţia pretinsă de pârât prin Decizia de impunere nu intră sub incidenţa codului de procedură fiscală, această categorie nefacând parte dintre sursele primare de formare a unui buget, cu alte cuvinte nu este o obligaţie bugetară, şi din acest punct de vedere Decizia emisă de pârât fiind nelegală.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul C.J.B., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit că HG nr. 457/2000 este abrogată, deoarece temeiul legal al adoptării HG nr. 457/2000 este art. 24 din OUG nr. 192/1999, ale cărui dispoziţii au fost preluate în totalitate de art. 18 din OUG nr. 12/2001, unde se prevede că nivelul contribuţiei pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului se stabileşte prin metodologie aprobată prin Hotărârea Guvernului.
Aşa fiind, arată recurentul-pârât, abrogarea OUG nr. 26/1997 prin Legea nr. 272/2004 şi abrogarea OUG nr. 192/1999 prin OUG nr. 12/2001 nu au nici un efect asupra HG nr. 457/2000, deoarece aceasta nu contravine noii legi, pentru a se considera că a fost abrogată în mod implicit.
Referindu-se la succesiunea actelor normative care au reglementat protecţia şi promovarea drepturilor copilului, recurentul-pârât a arătat că la data de 26 iunie 2004 a intrat în vigoare Legea nr. 272/2004, care în art. 118 a prevăzut sursele de finanţare a sistemului de protecţie a copilului, în deplină concordanţă cu prevederile art. 18 din OUG nr. 12/2001. La data de 1 ianuarie 2005 s-a modificat OUG nr. 12/2001, prin Legea nr. 275/2004, dar nici cu acea ocazie legiuitorul nu a intervenit, în sensul că nu a modificat art. 17 şi 18, menţinând obligaţia legală a consiliilor locale de a contribui la sistemul judeţean de protecţie a copilului.
O altă critică adusă sentinţei constă în interpretarea eronată a art. 4 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamelor protejate în centre maternale precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti.
Potrivit susţinerilor recurentului-pârât, acest text a fost interpretat limitativ şi scos din context, deşi prevederile Legii nr. 274/2004 şi ale Legii nr. 326/2003 nu fac nici o distincţie în ceea ce priveşte suportarea de către consiliile locale a cheltuielilor pentru copii şi tinerii ocrotiţi de serviciul public specializat sau mamele protejate în centre maternale, pe de o parte şi copiii încredinţaţi ori daţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, pe de altă parte.
Cu privire la natura juridică a actului, recurentul-pârât a arătat că în mod eronat instanţa de fond a considerat că aceste contribuţii ale comunităţii locale pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului nu sunt creanţe fiscale, invocând, în acest sens, prevederile art. 1 alin. (2), art. 14, art. 17 alin. (1) şi art. 46 C. proCod Fiscal şi dispoziţiile art. 114 şi 115 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
În fine, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra temeiului legal al contribuţiei, respectiv art. 118 din Legea nr. 272/2004, art. 17 şi 18 din OUG nr. 127/2001, modificată prin Legea nr. 275/2004 şi HG nr. 457/2000.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la cererea recurentului-pârât, potrivit art.305 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Decizia de impunere nr. 1563 din 23 ianuarie 2006, C.J.B. a stabilit în sarcina C.L.B. obligaţia de a contribui la susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului pentru anul 2006 cu suma de 1.011.966,36 lei. Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin dispoziţia nr. 60 din 21 martie 2006.
Temeiul de drept invocat de autoritatea emitentă a deciziei de impunere îl constituie prevederile HG nr. 457/2000, act administrativ cu caracter normativ emis în vederea organizării executării OUG nr. 26/1997, aprobând normele metodologice de stabilire a nivelului contribuţiilor comunităţilor locale la finanţarea activităţii de protecţie a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap, precum şi a persoanei majore care beneficiază de protecţie în condiţiile art. 19 din OUG nr. 26/1997.
OUG nr. 26/1997 a fost, însă, abrogată prin art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 272/2004, singurele prevederi rămase în vigoare fiind cele ale art. 20, referitoare la măsuri de protecţie pentru copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti.
Având în vedere că obiectul de reglementare al HG nr. 457/2000 era limitat la punerea în aplicare a art. 19 din OUG nr. 26/1997, care a fost abrogat prin Legea nr. 272/2004, instanţa de fond a reţinut în mod corect că la data emiterii actelor administrative atacate, HG nr. 457/2000 era abrogată implicit printr-un act normativ de rang superior, în condiţiile art. 60 şi 65 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
La rândul său, OUG nr. 192/1999 privind înfiinţarea A.N.P.D.C. şi reorganizarea activităţii de protecţie a copilului, invocată în motivele de recurs, a fost respinsă prin Legea nr. 520/2001 şi abrogată prin art. 25 din OUG nr. 12/2001.
Este adevărat că acest act normativ prevedea, la art. 17 lit. a), contribuţiile obligatorii ale consiliilor locale printre sursele de finanţare a activităţii serviciilor şi instituţiilor publice care asigură protecţia copilului, nivelul contribuţiilor urmând a fi stabilit pe baza unei metodologii aprobate prin Hotărârea Guvernului, conform art. 18 alin. (1).
Sistemul de protecţie şi promovare a drepturilor copilului a fost, însă, modificat substanţial prin Legea nr. 272/2004, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005, care în art. 120 prevede expres că toate cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizaţiilor asistenţilor maternali, precum şi cele legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 326/2003, privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti se suportă de la bugetul judeţului, respectiv de la bugetul sectorului municipiului Bucureşti şi se gestionează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Orice alte dispoziţii contrare au fost abrogate, conform art. 142 alin. (3) din Legea nr. 272/2004.
În consecinţă, susţinerea recurentului-pârât, în sensul că noile prevederi au menţinut obligaţia consiliilor locale de a contribui la sistemul de protecţie a copilului, nu poate fi reţinută în cauza de faţă.
Art. 118 din Legea nr. 272/2004, invocat în recurs, stabileşte un cadru general pentru finanţarea activităţilor legate de prevenirea separării copilului de familia sa şi de protecţia specială a copilului lipsit de ocrotire părintească, dar apoi art. 119, 120 şi 121 detaliază sursele de finanţare pe categorii de destinaţii.
Împrejurarea că şi alte autorităţi judeţene din ţară procedează în acelaşi mod nu poate substitui lipsa de temei legal a obligaţiei impuse în sarcina intimatului-reclamant.
Acest motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, corect reţinut de instanţa de fond, face inutilă examinarea criticilor legate de natura juridică a creanţelor.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.B., împotriva sentinţei civile nr. 274 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1635/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
