ICCJ. Decizia nr. 1673/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1673/2007
Dosar nr. 5354/2/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 2158 din 4 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei M.T., în contradictoriu cu C.P.M.B., a anulat Hotărârea nr. 15804/170 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 19 septembrie 1941 - 06 martie 1945 şi să îi acorde drepturile aferente începând cu data de 20 martie 2006. Totodată, Curtea de apel a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, din analiza probelor administrate, rezultă că părinţii reclamantei au făcut în anul 1940 obiectul schimbului de populaţie dintre România şi Bulgaria, în urma Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, iar reclamanta s-a născut la data de 19 septembrie 1941 în Comuna Sinoe, Raionul Istria, România, suferind aceleaşi persecuţii şi privaţiuni ca şi părinţii săi.
Împotriva sentinţei civile nr. 2158 din 4 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, C.P.M.B. contestă faptul că instanţa a acordat reclamantei beneficiul OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi susţine că aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. l lit. c) din ordonanţă, întrucât s-a născut în România, iar legea nu prevede că pot beneficia de drepturile respective şi moştenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia, pe considerentul că au suferit aceleaşi privaţiuni materiale şi morale ca şi părinţii lor.
Cu referire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susţine că dispoziţia instanţei de fond este neîntemeiată, învederând faptul că acţiunea este scutită de taxele judiciare, iar asistenţa avocaţială nu este obligatorie.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă C.P.M.B., în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei-reclamante (părinţii C.A. şi C.E. şi bunica C.T.) a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi că reclamanta M.T. s-a născut, în cadrul perioadei prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în România, localitatea Sinoe, Raionul Istria unde se stabilise familia sa după strămutare.
În mod constant, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct şi indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, instanţa de fond a reţinut întemeiat că persoane asupra cărora persecuţiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt şi copiii născuţi în perioada în care părinţii lor au fost strămutaţi şi care au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile ce decurg din această situaţie.
În consecinţă, în mod corect a reţinut Curtea de apel că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în anul 1940 şi că s-a născut în localitatea în care aceştia au fost strămutaţi, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, fiind, deci, îndreptăţită să beneficieze de prevederile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că, fiind născută la data de 19 septembrie 1941 în localitatea de strămutare a familiei sale, M.T. se încadrează în prevederile art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de prevederile ordonanţei pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate reclamantei la fond, înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut, în mod corect, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.P.M.B.
Urmare respingerii recursului declarat de recurenta-pârâtă C.P.M.B., faţă de cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, având în vedere chitanţa din 12 februarie 2007 (dosarul de recurs), Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante M.T., cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 200 lei (RON).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinţei civile nr. 2158 din 4 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-pârâtă C.P.M.B. la plata sumei de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă M.T.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1675/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
