ICCJ. Decizia nr. 1680/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1680/2007
Dosar nr. 416/1/2007
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată la 4 octombrie 2005 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul K.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Braşov, anularea Hotărârii nr. 4322 din 12 septembrie 2005 şi să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, susţinând că are calitatea de refugiat în sensul art. 1 lit. c) din ordonanţă, întrucât în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoit să se refugieze ca urmare a persecuţiilor din motive etnice din oraşul Braşov în comuna Bodoc, sat Zălan, judeţul Covasna.
Prin sentinţa civilă nr. 154/ F din 6 decembrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului K.C., reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada faptului că părăsirea localităţii de domiciliu s-ar fi datorat persecuţiilor din motive etnice, întrucât din probele administrate reiese că acesta a părăsit oraşul Braşov împreună cu familia unui unchi ca urmare a unei dispoziţii date de autorităţi, iar familia sa a rămas în localitatea de domiciliu.
Împotriva sentinţei civile nr. 154/ F din 6 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul K.C.
Prin Decizia nr. 2077 din 6 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul reclamantului, a fost casată sentinţa atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că nu au fost clarificate motivele pentru care reclamantul s-a refugiat în timp ce părinţii săi au rămas în oraşul Braşov, precum şi cele referitoare la modalităţile în care s-a manifestat „persecuţia etnică şi politică" care l-ar fi determinat pe reclamant, atunci în vârstă de aproximativ 12 ani, să părăsească localitatea de domiciliu fără a fi însoţit de părinţii săi.
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere şi procedând la audierea martorului G.A. (dosarul de rejudecare), propus de reclamant, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a admis acţiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 4322 din 12 septembrie 2005 emisă de C.J.P. Braşov şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile începând cu data de 1 aprilie 2005.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în urma analizei probelor administrate, că reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu Braşov şi s-a refugiat în localitatea Zalău - Bodoc, Judeţul Covasna, datorită persecuţiilor etnice suferite. Instanţa de rejudecare a avut în vedere declaraţia martorului G.A. din care rezultă că reclamantul, în vârstă de 10 ani la momentul respectiv, a fost agresat fizic datorită faptului că vorbea în limba maghiară. Familia sa a rămas în localitatea de domiciliu din motive de sănătate şi considerente obiective determinate de faptul că se aflau în curs de construcţie a unei case.
Faţă de situaţia de fapt constatată, instanţa de fond a reţinut că reclamantul are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sentinţei civile nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Braşov, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că nu se încadrează în semantica verbului „a persecuta" o agresiune fizică exercitată asupra unui copil de 10 ani într-un autobuz determinată de faptul că vorbea în limba maghiară şi că nu constituie un refugiu din motive etnice faptul că reclamantul a plecat împreună cu un unchi la rudele sale judeţul Covasna, cu atât mai mult cu cât familia sa a rămas în localitatea de domiciliu, Braşov.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.
Înalta Curte constată că, în lipsa actelor oficiale prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă atacată în baza probatoriului administrat constând în declaraţiile martorilor, în acord cu prevederile alin. (2) al articolului menţionat, reţinând că reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu, împreună cu un unchi al său, urmare persecuţiilor din motive etnice suferite constând în agresiunea fizică exercitată asupra sa datorită faptului că vorbea în limba maghiară.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la caracterul singular al agresiunii fizice exercitate asupra reclamantului şi la vârsta fragedă a acestuia, întrucât legea nu condiţionează acordarea drepturilor reparatorii în raport cu durata sau intensitatea persecuţiei exercitate asupra potenţialului beneficiar ori în raport cu vârsta acestuia, relevante fiind părăsirea localităţii de domiciliu şi motivul care a determinat o astfel de acţiune. Ori, în speţă, aşa cum rezultă din analiza coroborată a probatoriului administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut părăsirea localităţii de domiciliu şi existenţa persecuţiei din motive etnice.
Totodată, este neîntemeiată şi critica recurentei-pârâte referitoare la faptul că familia reclamantului a rămas în localitatea Braşov, întrucât, de asemenea, legea nu condiţionează acordarea drepturilor reparatorii de refugiul familiei potenţialului beneficiar. Interpretarea dată de instanţa fondului probatoriului administrat în raport cu dispoziţiile incidente cauzei, este în concordanţă şi cu cele reţinute deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor respective, în sensul că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuţiilor din motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla sub jurisdicţie românească ori sub administraţia altui stat.
În consecinţă, sub aspect probator şi realizând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, întemeiat a reţinut instanţa de fond că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu, la 6 septembrie 1940 datorită persecuţiei din motive etnice exercitate asupra sa.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.J.P. Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1679/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1682/2007. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
